Haos

Dacă admitem că dincolo de haos nu mai e decît hăul sau absolutul, știm și că haosul este un fapt al vieții, ea naște ordinea care se descompune la infinit în dezordine.

Enigma haosului ca haos este că pare de neîntîlnit în lumea vieții noastre cotidiene. Aceasta în măsura în care înțelegem haosul ca totală lipsă de ordine.

Realist vorbind, era dificil de presupus că nu știu ce grupare tainică, oricît ar fi fost de minuțios organizată, ar fi reușit să oculteze în totalitate pungile.

Ne interesează momentele cînd istoria pare să-și piardă mințile cu speranța că am putea prevedea noi eventualele recurențe viitoare ale unor fenomene ale trecutului, deși se întîmplă ca unele catastrofe să aibă un caracter de unicitate care le fac greu de

Oricît de împlinită a fost viața unui om, spre final senzația naufragiului, a descompunerii ultime și a înfrîngerii se instalează pentru a pregăti saltul în haosul ultim.

Kafka din această fotografie e un tînăr atletic în șort, așezat pe plajă, cu trupul strîns într-o postură ușor stingheră, ca și cînd n-ar ști ce să facă, înconjurat de picioarele cu mușchi și oase lungi, căutînd să-și ascundă pieptul gol.

Haosul în care pare plonjată lumea contemporană vine însă de sus în jos, dinspre elite înspre societăți.

Ordinea politică nu este niciodată eternă, iar şocurile pe care istoria le generează pot fi uneori imposibil de absorbit.

Pe acest fond încep să apară semnele viitoarei dictaturi. Hitler a fost copilul adoptiv al inflației și haosului despre care vorbim.

O altă modalitate de a căuta ordinea, structura, înțelesul din lumea din jur și, implicit, de a ne proteja de haos este o eroare cognitivă care poartă numele de apofenie.

Un creator de haos este cu adevărat eficient numai dacă este pus la treabă de un manager care știe să construiască ordinea.