Stela Giurgeanu

Nu pentru că oamenii ar iubi tirania, ci pentru că nu mai au răbdare pentru nuanțe, nu mai au chef de complexități. Iar dictatura oferă o poveste simplă.

Copiii se tem că nu vor fi înțeleși, că vor fi pedepsiți sau că li se va restricționa accesul la mediul digital, care a devenit pentru ei și spațiu de socializare, și spațiu de validare.

Au devenit societățile democratice mai autoritare sau datele privind impactul rețelelor sociale asupra copiilor au devenit imposibil de ignorat?

Copiii de azi trăiesc într-un paradox al protecției. Dorim să-i ferim de traume, dar îi expunem zilnic la violență; ne temem să le spunem „nu”, dar îi abandonăm unei lumi haotice.

O tăcere selectivă care nu este un simplu detaliu de context, ci deschide o fisură mai profundă în discursul public românesc despre moralitate, ipocrizie și responsabilitate instituțională.

Pirateria editorială online, preluarea integrală a articolelor din presă fără citarea sursei sau a autorului, aparține celei de-a doua categorii: un furt tăcut, fără geamuri sparte, dar care lasă în urmă o casă golită de sens: presa.

Parfumurile marilor case nu sînt născute doar din chimie, combinații reușite de aldehide, rășini și flori rare, ci din pasiune pură.

În 2026, însă, o parte din publicul românesc nu a mai avut răbdare să asculte orchestra: era mai important să judece dirijorul. Pentru că este homosexual.

2025 a fost un an în care democrațiile și-au pus la încercare rezistența, știința a deschis uși nebănuite, iar unele conflicte vechi au găsit, în sfîrșit, drumul către pace.

Politicile demografice din Europa evită așadar să discute un aspect esențial: calitatea relațiilor dintre bărbați și femei.

Frica nu mai este doar o emoție, ci un mecanism profitabil: din ea se nasc rețele sociale care trăiesc din inducerea angoaselor, publicitate care te convinge că „nu ești destul”.

Demonii reali sînt într-adevăr incomozi, greu de purtat în public și nu pot fi postați pe rețele sociale. Cei inventați sînt însă decorativi, gestionabili, au vocabular ideologic și, deci, validare culturală.

Fenomenul parasocial nu este despre celebrități, nici despre Inteligența Artificială. Este un cuvînt care vorbește despre societatea noastră, despre nevoia de conexiune reală într-o lume superconectată.

Femicidul nu este doar despre bărbați violenți. Este și despre instituții absente și o societate amorțită.

„De ce nu pleacă?” e întrebarea reflex a societății care intră în defensivă de fiecare dată cînd aude de o femeie abuzată.

Nu mai citim un text pînă la capăt, ne este suficientă o frază scoasă dintr-un articol pe pagina de Facebook pentru a avea certitudinea că am înțeles despre ce este vorba.

Este aceasta o lege care încalcă tradițiile unor comunități sau una care apără demnitatea umană?

Bărbații și femeile nu sînt identici, iar negarea acestor diferențe nu conduce la egalitate, ci la resentiment.

Vampirii energetici trăiesc din compătimirea altora. Îți povestesc despre toate necazurile, de la cele personale la cele ale lumii, iar tu, ascultîndu-i, simți cum oboseala se insinuează, întîi ca o ceață, apoi ca o mantie grea de plumb.

În teorie, legea promite un control parental real. În practică, însă, oferă un control simbolic, imposibil de verificat și ușor de eludat de către cei pe care ar trebui să-i protejeze.

Întrebarea care rămîne nu este dacă lumea liberă va muri. Întrebarea este dacă noi vom avea curajul să o apărăm chiar și atunci cînd pare deja pierdută.

Premiile Ig Nobel au apărut în 1991 ca o farsă studențească, dar au supraviețuit timp de trei decenii, transformîndu-se într-o tradiție academică mondială.

De la mîndria ca păcat capital la aroganța digitală, observăm că esența fenomenului a rămas aceeași: o încercare de a domina prin aparență.

Aroganța nu e doar o trăsătură de caracter, este un fenomen complex, aflat la intersecția dintre vulnerabilitate și putere.

Vorbind de protecția victimei, dreptul la siguranță nu e un moft, ci un drept fundamental, care nu trebuie negociat.

Trei sferturi dintre copii continuă să creadă în educație, chiar și atunci cînd realitatea materială sau organizatorică nu le oferă toate condițiile.

Deși România nu este o destinație majoră pentru refugiați, tema migrației a fost intens speculată politic.

De la depresie și probleme de somn pînă la izolarea socială, tabletele și smartphone-urile sînt adesea acuzate că afectează grav creierul tinerilor.

Enervarea îți poate aduce capital de imagine. Furiosul cîștigă atenție, solidaritate și vizibilitate. Nici nu mai contează motivele, contează doar să fii într-o perpetuă stare de mînie.

Siluetele subțiri au devenit noul reper estetic, culminînd cu modelul 90-60-90 și, mai tîrziu, cu stilul „Heroin chic” din anii ’90 – trupuri fără forme, fețe palide, priviri absente.

Ca și comunismul, ideologia woke s-a răspîndit pe fundalul unei crize de sens și încredere. Oamenii și-au pierdut reperele în agitația digitală, în polarizarea politică, în injustițiile reale sau imaginare.

Primarul Sectorului 3 din București, Robert Negoiță, a anunțat că în sectorul pe care îl păstorește nu vor mai exista chioșcuri de ziare, motivînd că „Nu mai e nevoie de presă scrisă”.

A vorbi despre „noroc” fără să vorbim și despre recunoștință înseamnă, poate, a confunda hazardul cu darul.

Medicii au recunoscut că se confruntă cu un fenomen medical extrem de rar, cunoscut sub denumirea de Sindromul Lazăr – o revenire spontană la viață.

O simplă întîmplare sau o fereastră care se deschide celor care știu să privească atent și să pună întrebări?

Ceaușescu nu a fost un lider bun. A fost un dictator care și-a înfometat poporul și și-a construit un cult al personalității în timp ce România se prăbușea.

De-a lungul decadelor postcomuniste, prin dezinteresul față de educația istorică, a fost permisă răspîndirea unei nostalgii periculoase față de un regim considerat criminal și ilegitim.

Românii se tem de Inteligența Artificială, sau cel puțin aceasta este concluzia unui studiu recent realizat.

Copiii, săraci sau bogați, sînt ei încurajați de școală să fie creativi sau imaginația este discriminată, supusă unui barem al Patului lui Procust?

O femeie poate fi captivă într-o relație violentă chiar și atunci cînd are contul din bancă plin, dacă în același timp simte că e goală de sine.

Din ce în ce mai mulți adolescenți ajung în terapie nu pentru că le lipsește ceva concret, ci pentru că nu mai știu pentru ce trăiesc.

Femicidul de la Cosmopolis a readus în discuție în societatea românească violența contra femeii. O discuție recurentă, care încinge spiritele după fiecare act de violență extremă.