Stela Giurgeanu

În 2025 au fost înregistrate 65 de conflicte care au implicat cel puțin un stat, cel mai mare număr de după 1946. Recordul nu vorbește doar despre înmulțirea războaielor, ci și despre incapacitatea sistemului internațional de a le preveni, limita sau opri

Un scriitor poate fi redus la tăcere. O carte poate fi interzisă. Dar odată eliberate în lume, ideile din cărți încep să trăiască o viață proprie.

Premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, filmul Fjord al lui Cristian Mungiu a readus în atenția publicului cazul familiei Bodnariu.

Paradoxul perfect: România traversează o perioadă în care puterea este dorită febril, însă asumarea ei este evitată aproape instinctiv.

În timp ce unele guverne și comentatori îl folosesc pentru a descrie anumite forme de activism climatic radical, numeroși cercetători avertizează că eticheta poate fi utilizată abuziv pentru a delegitima protestele de mediu.

Moartea unui nou-născut prematur internat la Maternitatea Polizu din București a readus în atenția publică una dintre cele mai grave probleme ale sistemului medical românesc: mortalitatea infantilă.

Există o idee pe care sistemul educațional pare să o fi abandonat: lectura nu este doar o abilitate de bază, ci un meșteșug care se învață.

Răul se transformă în logică și, treptat, devine acceptabil, afectîndu-ne busola morală.

Sub îndrumarea profesoarei de limba română Alina Stârcea, cîțiva liceeni descoperă nu doar arta teatrului, ci și ceva mult mai greu de definit: curajul de a fi ei înșiși.

Seducția presupune gîndire, nu începe cu apropierea bruscă și hulpavă, ci cu distanța născătoare de mister.

Trăim într-o epocă în care aproape nimic nu mai cere efort real, dar aproape totul cere dependență.

O oră în minus primăvara, o oră în plus toamna, un schimb aparent banal, dar care, în realitate, mută nu doar limbile ceasului, ci și echilibrul fragil al organismului nostru.

Una dintre cele mai frecvente erori ale epocii noastre este confuzia dintre a reprezenta și a promova. Faptul că o operă artistică evocă un gest, o dorință, o deviație nu înseamnă că o legitimează.

De la moartea studentei Mahsa Amini, în septembrie 2022, femeile iraniene au devenit motorul unei revolte care continuă să zguduie societatea și puterea teocratică de la Teheran.

Dezinformarea a devenit un soi de ping-pong la nivel înalt, purtat nu pe rețele sociale sau site-uri obscure, ci între șefi de stat, oficiali și agenții de presă sau publicații de renume.

Dincolo de averi, conexiuni și scandaluri politice, cazul Jeffrey Epstein rămîne, înainte de toate, povestea unor fete minore atrase într-un sistem de exploatare sexuală, care a funcționat ani la rînd în paralel cu viața publică a finanțistului.

Tentația către droguri nu a apărut din senin. A suferit o mutație. S-a intensificat. S-a sofisticat. Iar tentația către interzis nu o putem elimina.

Nu pentru că oamenii ar iubi tirania, ci pentru că nu mai au răbdare pentru nuanțe, nu mai au chef de complexități. Iar dictatura oferă o poveste simplă.

Copiii se tem că nu vor fi înțeleși, că vor fi pedepsiți sau că li se va restricționa accesul la mediul digital, care a devenit pentru ei și spațiu de socializare, și spațiu de validare.

Au devenit societățile democratice mai autoritare sau datele privind impactul rețelelor sociale asupra copiilor au devenit imposibil de ignorat?

Copiii de azi trăiesc într-un paradox al protecției. Dorim să-i ferim de traume, dar îi expunem zilnic la violență; ne temem să le spunem „nu”, dar îi abandonăm unei lumi haotice.

O tăcere selectivă care nu este un simplu detaliu de context, ci deschide o fisură mai profundă în discursul public românesc despre moralitate, ipocrizie și responsabilitate instituțională.

Pirateria editorială online, preluarea integrală a articolelor din presă fără citarea sursei sau a autorului, aparține celei de-a doua categorii: un furt tăcut, fără geamuri sparte, dar care lasă în urmă o casă golită de sens: presa.

Parfumurile marilor case nu sînt născute doar din chimie, combinații reușite de aldehide, rășini și flori rare, ci din pasiune pură.

În 2026, însă, o parte din publicul românesc nu a mai avut răbdare să asculte orchestra: era mai important să judece dirijorul. Pentru că este homosexual.

2025 a fost un an în care democrațiile și-au pus la încercare rezistența, știința a deschis uși nebănuite, iar unele conflicte vechi au găsit, în sfîrșit, drumul către pace.

Politicile demografice din Europa evită așadar să discute un aspect esențial: calitatea relațiilor dintre bărbați și femei.

Frica nu mai este doar o emoție, ci un mecanism profitabil: din ea se nasc rețele sociale care trăiesc din inducerea angoaselor, publicitate care te convinge că „nu ești destul”.

Demonii reali sînt într-adevăr incomozi, greu de purtat în public și nu pot fi postați pe rețele sociale. Cei inventați sînt însă decorativi, gestionabili, au vocabular ideologic și, deci, validare culturală.

Fenomenul parasocial nu este despre celebrități, nici despre Inteligența Artificială. Este un cuvînt care vorbește despre societatea noastră, despre nevoia de conexiune reală într-o lume superconectată.

Femicidul nu este doar despre bărbați violenți. Este și despre instituții absente și o societate amorțită.

„De ce nu pleacă?” e întrebarea reflex a societății care intră în defensivă de fiecare dată cînd aude de o femeie abuzată.

Nu mai citim un text pînă la capăt, ne este suficientă o frază scoasă dintr-un articol pe pagina de Facebook pentru a avea certitudinea că am înțeles despre ce este vorba.

Este aceasta o lege care încalcă tradițiile unor comunități sau una care apără demnitatea umană?

Bărbații și femeile nu sînt identici, iar negarea acestor diferențe nu conduce la egalitate, ci la resentiment.

Vampirii energetici trăiesc din compătimirea altora. Îți povestesc despre toate necazurile, de la cele personale la cele ale lumii, iar tu, ascultîndu-i, simți cum oboseala se insinuează, întîi ca o ceață, apoi ca o mantie grea de plumb.

În teorie, legea promite un control parental real. În practică, însă, oferă un control simbolic, imposibil de verificat și ușor de eludat de către cei pe care ar trebui să-i protejeze.

Întrebarea care rămîne nu este dacă lumea liberă va muri. Întrebarea este dacă noi vom avea curajul să o apărăm chiar și atunci cînd pare deja pierdută.

Premiile Ig Nobel au apărut în 1991 ca o farsă studențească, dar au supraviețuit timp de trei decenii, transformîndu-se într-o tradiție academică mondială.

De la mîndria ca păcat capital la aroganța digitală, observăm că esența fenomenului a rămas aceeași: o încercare de a domina prin aparență.

Aroganța nu e doar o trăsătură de caracter, este un fenomen complex, aflat la intersecția dintre vulnerabilitate și putere.

Vorbind de protecția victimei, dreptul la siguranță nu e un moft, ci un drept fundamental, care nu trebuie negociat.