Stela Giurgeanu

În această existență fără spectatori se petrece ceva esențial: avem răgazul de a redeveni noi, fără obligația socială de a demonstra că sîntem cineva.

Atunci cînd platformele oferă beneficii imediate și personalizate (recompense algoritmice), creierul suferă de o „lipsă de resurse cognitive”, subiecții fiind dispuși să renunțe la detaliile vieții private pentru recompensă.

Printre argumentele în favoarea uniformei școlare, unul mi-a atras în mod special atenția: elevii n-ar mai pierde timpul, dimineața, gîndindu-se cu ce să se îmbrace. Nu și-ar mai pierde vremea „gîndindu-se”.

Cînd spunem „vreau să citesc”, vorbim și despre voință. Iar cînd vorbim despre voință, ajungem inevitabil la disciplină.

Un punct critic al raportului PISA indică faptul că ponderea „cititorilor grăbiți”, cei care parcurg textele în grabă pentru a găsi răspunsuri rapide, dar incorecte, aproape că s-a dublat.

Peste zece autocare și numeroase autoturisme au ajuns în comuna Jurilovca, din județul Tulcea. Turiștii credeau că vor participa la Festivalul Borșului Lipovenesc, deși ediția din acel an nu fusese organizată.

Chiar dacă uniforma poate estompa diferențele vestimentare și poate avea avantaje practice, nu elimină diferențele sociale, nu schimbă relațiile de putere dintre copii și nu dezamorsează mecanismele prin care apare și se întreține bullying-ul.

În vremurile în care ne-am obișnuit să obținem aproape orice în secunda doi, la un click distanță, un parfum a reușit să readucă în circulație un mecanism aproape pierdut: dorința întreținută prin așteptare.

Oamenii au început să meargă în valuri la Patiseria Amzei, să cumpere merdenele și, în unele cazuri, să le mănînce demonstrativ în apropierea Miței Biciclista.

Este țara din Uniunea Europeană care alocă cea mai mică pondere din PIB educației și, în același timp, se află printre statele cu cele mai ridicate niveluri declarate de violență asupra femeilor.

Există momente în care apariția unui salvator pare cea mai bună veste posibilă. Cînd lucrurile se complică și cînd soluțiile întîrzie, iar incertitudinea devine apăsătoare, este liniștitor să apară cineva mai puternic, mai hotărît sau mai competent.

Conceptul de „neputință învățată” descrie reacția care poate apărea atunci cînd o ființă este expusă în mod repetat unor situații neplăcute pe care nu le poate controla.

Deși tehnologia a eliminat o cantitate enormă de timp administrativ, de drumuri, cozi și așteptări, avem senzația că nu mai avem timp. Zilele par mai scurte, săptămînile dispar, iar lunile se succed cu o viteză neliniștitoare.

Frica de Inteligența Artificială este, în bună măsură, frica omului de propria capacitate de a crea ceva ale cărui consecințe nu le mai poate prevedea complet.

Este diferența dintre o societate care se teme că pierde un obicei cultural bine consolidat și una în care lectura nu este o practică suficient de răspîndită pentru ca pierderea ei să constituie o dramă.

Un om, o cafea, un pahar cu apă, o bucățică de ciocolată. Nimic spectaculos, nimic demn de fotografiat, nimic suficient de strident pentru a deveni viral. Și totuși, scena a fost enormă.

În jurul lui Viorel Pașca s-au construit două narațiuni opuse. Într-una, el apare ca un om care a profitat de cei mai vulnerabili dintre vulnerabili.

Timp de decenii, vara a fost pentru noi doar un anotimp al vacanței, însă, azi, vara începe să rescrie regulile civilizației noastre.

Caragiale nu a descris doar politica românească. A descris natura umană atunci cînd se întîlnește cu puterea – iar în România pare că această întîlnire este devastatoare.

Traversăm o perioadă în care viața merge înainte mai ales din inerție, nemaifiind ghidată de idealuri, entuziasm, speranță. Oamenii merg, dar nu mai știu încotro și, mai grav, nu mai știu de ce merg.

În timp ce accesul la informație nu a fost niciodată mai simplu și mai rapid, tot mai mulți oameni declară că se simt copleșiți de cantitatea de știri, aleg să evite actualitatea sau dezvoltă o atitudine cinică față de instituțiile care o produc.

În 2025 au fost înregistrate 65 de conflicte care au implicat cel puțin un stat, cel mai mare număr de după 1946. Recordul nu vorbește doar despre înmulțirea războaielor, ci și despre incapacitatea sistemului internațional de a le preveni, limita sau opri

Un scriitor poate fi redus la tăcere. O carte poate fi interzisă. Dar odată eliberate în lume, ideile din cărți încep să trăiască o viață proprie.

Premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, filmul Fjord al lui Cristian Mungiu a readus în atenția publicului cazul familiei Bodnariu.

Paradoxul perfect: România traversează o perioadă în care puterea este dorită febril, însă asumarea ei este evitată aproape instinctiv.

În timp ce unele guverne și comentatori îl folosesc pentru a descrie anumite forme de activism climatic radical, numeroși cercetători avertizează că eticheta poate fi utilizată abuziv pentru a delegitima protestele de mediu.

Moartea unui nou-născut prematur internat la Maternitatea Polizu din București a readus în atenția publică una dintre cele mai grave probleme ale sistemului medical românesc: mortalitatea infantilă.

Există o idee pe care sistemul educațional pare să o fi abandonat: lectura nu este doar o abilitate de bază, ci un meșteșug care se învață.

Răul se transformă în logică și, treptat, devine acceptabil, afectîndu-ne busola morală.

Sub îndrumarea profesoarei de limba română Alina Stârcea, cîțiva liceeni descoperă nu doar arta teatrului, ci și ceva mult mai greu de definit: curajul de a fi ei înșiși.

Seducția presupune gîndire, nu începe cu apropierea bruscă și hulpavă, ci cu distanța născătoare de mister.

Trăim într-o epocă în care aproape nimic nu mai cere efort real, dar aproape totul cere dependență.

O oră în minus primăvara, o oră în plus toamna, un schimb aparent banal, dar care, în realitate, mută nu doar limbile ceasului, ci și echilibrul fragil al organismului nostru.

Una dintre cele mai frecvente erori ale epocii noastre este confuzia dintre a reprezenta și a promova. Faptul că o operă artistică evocă un gest, o dorință, o deviație nu înseamnă că o legitimează.

De la moartea studentei Mahsa Amini, în septembrie 2022, femeile iraniene au devenit motorul unei revolte care continuă să zguduie societatea și puterea teocratică de la Teheran.

Dezinformarea a devenit un soi de ping-pong la nivel înalt, purtat nu pe rețele sociale sau site-uri obscure, ci între șefi de stat, oficiali și agenții de presă sau publicații de renume.

Dincolo de averi, conexiuni și scandaluri politice, cazul Jeffrey Epstein rămîne, înainte de toate, povestea unor fete minore atrase într-un sistem de exploatare sexuală, care a funcționat ani la rînd în paralel cu viața publică a finanțistului.

Tentația către droguri nu a apărut din senin. A suferit o mutație. S-a intensificat. S-a sofisticat. Iar tentația către interzis nu o putem elimina.

Nu pentru că oamenii ar iubi tirania, ci pentru că nu mai au răbdare pentru nuanțe, nu mai au chef de complexități. Iar dictatura oferă o poveste simplă.

Copiii se tem că nu vor fi înțeleși, că vor fi pedepsiți sau că li se va restricționa accesul la mediul digital, care a devenit pentru ei și spațiu de socializare, și spațiu de validare.

Au devenit societățile democratice mai autoritare sau datele privind impactul rețelelor sociale asupra copiilor au devenit imposibil de ignorat?

Copiii de azi trăiesc într-un paradox al protecției. Dorim să-i ferim de traume, dar îi expunem zilnic la violență; ne temem să le spunem „nu”, dar îi abandonăm unei lumi haotice.