Eutanasia

Dintre toate argumentele împotriva eutanasiei voluntare și a sinuciderii asistate, cel mai important rămîne cel denumită „slippery slope” (panta alunecoasă).

Un astfel de gest nu e doar ceva care închide un destin personal, ci și un mesaj public, un strigăt în fața lumii, o chestionare, mai cu seamă dacă este mediatizat intens.

Cui aparțin zilele care ne-au mai rămas? E timpul meu? Este „timpul ce mi s-a dat”? Oare chiar mi s-a dat? Este cu adevărat proprietatea mea? Pot face cu el orice îmi trece prin minte? Sau este doar în folosința mea?

„Moartea bună”, dorită de oricine, s-a preschimbat, pe nesimțite, dintr-un sfîrșit firesc așteptat într-un act cu conotații morbid-administrative care are ca subiect însuși darul vieții.

Prezentată ca progres și semn de civilizație, perspectiva eutanasiei tinde în multe locuri din lume să afle și un cadru legislativ invocînd „dreptul” omului de a-și decide soarta.

Pentru numeroși pacienți, suferința cea mai profundă nu este întotdeauna durerea fizică, ci pierderea completă a autonomiei, imposibilitatea de a mai controla propriul corp și propria imagine.

În fața suferinței unei persoane dragi nu poți decît să te rogi ca opioidele să își facă efectele. În ultimii ani tot mai multe state au legalizat proceduri medicale de moarte asistată.