Jurnal De Maternitate

Se vorbește însă prea puțin despre mamă, după naștere, și aproape exclusiv despre copil. Nu destul despre greutăți, frica de a nu greși, îndoială, copleșire și chiar depresie.

Sosirea copilului este adesea însoțită de provocări care depășesc fanteziile exclusiv pozitive, de presiune asupra relației de cuplu oricît de stabilă și sănătoasă este, de așteptări nerealiste.

Apare întrebarea care te schimbă: cine mai sînt eu acum, de cînd sînt mamă? Nu mai pot fi același om de pînă acum, timpul se măsoară diferit, în viața mea nu mai e spațiu sau timp pentru multele lucruri pe care le luam ca atare.

Paradoxurile adolescenței în 2026 spun multe despre lumea în care trăim. În aceeași generație întîlnim fete care ajung mult prea devreme mame, dar și fete care analizează cu mare atenție ingredientele, chestionează știința și îmbrățișează alternativa.

O scurtă incursiune în literatura română arată că maternitatea nu s-a numărat printre temele predilecte ale scriitorilor români și că tîrziu a devenit un subiect susceptibil de sondări psihologice.

Am vrut copil. Asta n-a fost niciodată întrebarea. Doar că l-am vrut pe felul meu, nu pe-al scenariului. Pe unul al meu nu l-am făcut – „infertilitate din cauze necunoscute

Maternitatea a fost mereu un subiect de neatins, tabu, greu de adus în discuție. Mă aflu acum la Montréal, în Québec, teritoriul care mi-a permis să îmi aduc pe lume copiii fără să mă amputez, ca femeie.

Mi-am dorit, mai presus de orice, să nu fiu o mamă care să se uite în spate cu regretul că nu a avut timp să se ocupe de visul ei pentru că a avut un copil.

În ziua cînd am aflat că sînt gravidă, scriitoarea din mine s-a panicat, femeia din mine s-a simţit cuprinsă de-o fericire confuză, pacifista din mine a rămas nepăsătoare...