Anda Docea

Am văzut și tărie, și vulnerabilitate – spectacole de teatru cu teme curajoase, vizînd relațiile interumane, suferințele psihice, locul și rostul nostru în această lume, frămîntările tinerilor și felul lor de a se raporta la evenimente.

Care sînt rostul, rolul și semnificația pauzelor, cum dau ele ritm existenței noastre și, mai ales, cît de important este să deprindem arta de a ne lua pauze?

Rezultatul alegerilor parlamentare de duminică a dovedit că Republica Moldova nu lasă mîinile în jos cînd e vorba de integrarea europeană.

Povestea „Grivița 53“, începută în 2016, poate fi și ea oricînd subiect de spectacol – are neprevăzut, situații-limită, ajutor primit în momente-cheie, dar și credința constantă că există undeva o linie de finiș.

O idee bună de afaceri ar fi aceea de a le oferi doritorilor spații de liniște absolută. În care, vreme de cîteva ore, să nu te întrebe nimeni nimic, să ai dezactivate notificările.

Lipsa de greutate a lumii e abia la capăt, ca un ponton imaginar, la marginea unui oraș din nord, de unde îți place să-ți imaginezi că ar începe marea.

Dacă poți cobori oricînd dintr-un autobuz care merge de multă vreme, încins și zgomotos, pe drumuri pline de gropi, unde toate stațiile sînt identice, indiferent de destinație, de ce să n-o faci?

Problemele, fiind ale tale, rămîn tot acolo, la fel și motivele de îngrijorare, micile obsesii și felul în care-ți ordonezi lucrurile în viață.

Să mă apuc eu să dau sfaturi despre ceva ce unii fac voluntar, în timpul lor liber, fără a cîștiga nimic din asta, e ca și cînd aș tipări o carte din fonduri proprii.

Nu se poate vorbi despre competiție fără a ajunge la comparație. Ne comparăm, de cînd ne naștem, cu frații, cu vecinii, cu colegii, cu persoanele de același sex și cu cele de pe rețelele sociale.

Nu trebuie să întind mîna spre rafturile cu cărți de psihologie ca să știu care sînt caracteristicile atașamentului anxios, mă pot uita în trecutul meu sau, dacă vă place mai mult, la Carrie.

Şi la 40+ poți pierde o noapte petrecînd, bînd și dansînd pînă în zori, dar niciodată două nopți la rînd. Acum confirm, nici măcar nu mai trebuie să încerc.

Oamenii din poze nu au întîlnit-o pe fotografă niciodată. Au primit însă o scrisoare care începea cu „Dragă străinule”, în care Yokomizo îi ruga să participe la proiectul ei.

Etica muncii cred că se dobîndește mai degrabă în familie și, așa cum am întîlnit studenți abia intrați la facultate dornici să facă lucrurile cît mai bine și să nu repete greșelile, am dat și peste oameni de vîrsta mea de o lene și o nepăsare care ar fi

Am privit Bienala ca pe o școală și ca pe un loc al învățării reciproce, în care nu doar publicul învață, ci învățăm și noi odată cu el felul în care el percepe și se racordează la scenariul propus.

În Parcul Rozelor din Timișoara are loc Festivalul Inimilor, o sărbătoare a coregrafiei folclorice și primul festival internațional organizat în România după Revoluția din 1989.

Little Syria urmărește viața familiei ei din Damasc, fuga în Europa pentru a scăpa de un regim violent, fără să știe dacă se vor mai întoarce.

O mare realizare a TIFF-ului este că a reușit să proiecteze în România, la doar o lună de la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, două dintre filmele cîștigătoare.

„Tratamentul tăcerii” este o armă însemnată, ce poate afecta psihicul, atitudinea și comportamentul persoanei căreia i se aplică.

Ne face să ne simțim fragili, iar de „boala de moarte”, cum numește Kierkegaard disperarea, nu e nimeni ferit.

Există doar nouă servicii de îngrijire paliativă la domiciliu la nivelul întregii țări, toate sînt susținute de ONG-uri.

Noi nu vorbim despre cultură în public, de obicei, cu excepția Zilei Naționale, cînd recităm din Eminescu.

Sînt și radiografii ale prezentului, în care am învățat asumarea, curajul, faptul că schimbarea poate fi nu doar visată, ci și realizabilă.

După ce dezamăgim repetat, vom descoperi că savurăm chiar din plin momentele noastre bune și că ne îndeplinim cu mai multă ușurință rolurile în societate și în familie.

Face notițe în timp ce scrie primul draft și, de multe ori, realizează că semințele secretelor care se dezvăluie mai tîrziu existau deja în narațiune.

Alții obosesc cînd văd că din lupta cu anii nu iese nimeni învingător și că, inevitabil, „arăți foarte bine” se transformă în „arăți foarte bine pentru vîrsta ta”.

Singura soluție este să se apuce de scris, fără a bănui că ceea ce se voia inițial a fi o poveste de dragoste va deveni o meditație pe tema timpului.

Ideea că trebuie, în cîteva minute, să prezinți „cea mai bună versiune a ta” mi se părea paralizantă.

Am vrut să deconstruiesc teatrul așa cum îl știu majoritatea spectatorilor, să îi mut din sală în spațiul unde actorii stau mai mult decît în sufrageria de-acasă.

Contează mult să fii publicat în România, dar a fi tradus într-o altă limbă este o realizare care conferă vizibilitate și un alt statut.

CELA le oferă scriitorilor de limba română aflați la început de carieră nu numai oportunitatea de a fi traduși, dar și de a participa la cursuri.

Primim sfaturi privind facultatea ori meseria pe care ne-am putea-o alege, felul în care să ne creștem copiii de îndată ce-i aducem pe lume (ba chiar și înainte).

Un singur sfat aș urma acum, tot cu mare greutate: să mă întorc la mine și să mă aleg pe mine, oricare ar fi contextul.

Nu cred că-i sănătos să ne învinovățim că tot repetăm o greșeală și alegem în continuare greșit.

Plînsul nu vine, cum credeam eu, de la faptul că actorii se gîndesc la ceva trist din viața lor reală.

Ora de vară, «ora care salvează energie», este inventată, nu are legătură cu mersul firesc al soarelui.

În funcție de cum îl numești, maturizare sau îmbătrînire, procesul este unul acceptabil sau unul cam demoralizant, ba chiar trist.

O carte poștală deja timbrată a fost lansată la această aniversare pentru a plimba gîndurile înșirate pe carton peste tot în lume și a-și surprinde destinatarii.

Împinse de singurătate și de o societate în care nu-și mai găsesc locul, aceste doamne își caută grupul de apartenență și o viață stabilă.

„Lentila nordică” nu e, nici pe departe, una îndepărtată ori străină.

Așteptările mele sînt ca superiorii ierarhic să fie corecți, prietenii să fie loiali, iar partenerul de viață să fie prezent la jumătatea drumului.

Oamenii continuă să se chinuie, de multe ori fără succes, să se adapteze la un orar impus de o societate conservatoare și matinală.