Anda Docea

Expoziția, dedicată părinților și bunicilor noștri, a fost o mărturie a felului în care comunismul a mutilat viețile oamenilor, cu repercusiuni aruncate peste timp, pînă în zilele noastre.

Anxietatea este un comportament învățat, nu ceva cu care ne naștem. Ce o generează diferă de la o persoană la alta și ține de experiențele de viață ale fiecăruia și de fire.

Ne declarăm contrariați, de-a dreptul uluiți, că persoana respectivă a suportat acel tratament atîția ani, că nu s-a revoltat, că n-a plecat mai repede.

Aproape toți am fost întrebați, la un moment dat, cît de mare e durerea pe care o simțim, pe o scară de la 1 la 10. E important pentru ca personalul medical să știe ce măsuri să ia și ce efect au acestea.

Nu sînt uitate vocile critice din cap, cele care refuză să tacă, pe care le auzim încontinuu și care, de fapt, nici nu sînt ale noastre, n-au fost niciodată – le recunoaștem imediat după felul în care ne spun „doar atît poți, nimic mai mult”.

Se pare că socializarea, la fel ca mîncatul, băutul, dormitul, este ceva ce creierul lor tratează drept necesitate pentru supraviețuire.

La noi, Crăciunul e universal văzut ca un moment de petrecut în familie, în care e aproape inacceptabil să nu ai brad, casa împodobită sau cozonac pe masă.

Poveștile din culise, despre probleme, încurcături, nepotriviri și toate lucrurile care nu se văd, dar fac roțile unui festival să se învîrtă fără zgomot, au fost, de multe ori, la fel de interesante precum ceea ce se vedea cînd se trăgea cortina.

Crăciunul poate însemna amintirea unor părinți care nu mai sînt ori reuniuni care abia aștepți să se termine, copii deja mari care nu mai vor să rămînă acasă sau o singurătate și mai vocală, de-a dreptul isterică.

Am plecat din Chișinău strîngînd în suflet nu doar autorii – cu care am împărțit zile cu soare filtrat prin miere și nenumărate crizanteme albe, primite de la elevi –, ci și fetele-voluntare FILIT.

Women Holding Women este un proiect al spațiului cultural și comunitar Seneca AntiCafe dedicat femeilor, care demonstrează că vulnerablitatea poate coexista cu puterea.

Ventilarea emoțională te poate plasa într-o eternă postură de victimă, de om care se plînge mereu, incapabil să gîndească în termeni suficient de raționali ori de practici.

Am ajuns la vîrsta de mijloc și nu am aflat încă dacă prietenia între femei există cu adevărat. Nu am fost vigilentă de multe ori, dar n-am știut mai bine.

Sîmbăta trecută, am pornit pe urmele lui Mircea Eliade, alături de prozatoarea și criticul literar Andreea Răsuceanu, cea mai pricepută povestitoare a „geografiei literare” a Bucureștiului.

„Sub pielea florilor” celor două artiste se ascunde, consideră curatoarea, „o anumită poezie și o filosofie de a fi artă”, etapă precedentă creării de lucrări de artă.

Evenimentele din realitate care par a fi o poveste și relația dintre ziariști și scriitori au fost cîteva dintre punctele atinse de o discuție care a făcut cortul FILIT neîncăpător.

Realitatea relațiilor din ziua de astăzi, așteptările și presiunile care există din exterior și măștile pe care le purtăm de multe ori au fost subiectul.

Am văzut și tărie, și vulnerabilitate – spectacole de teatru cu teme curajoase, vizînd relațiile interumane, suferințele psihice, locul și rostul nostru în această lume, frămîntările tinerilor și felul lor de a se raporta la evenimente.

Care sînt rostul, rolul și semnificația pauzelor, cum dau ele ritm existenței noastre și, mai ales, cît de important este să deprindem arta de a ne lua pauze?

Rezultatul alegerilor parlamentare de duminică a dovedit că Republica Moldova nu lasă mîinile în jos cînd e vorba de integrarea europeană.

Povestea „Grivița 53“, începută în 2016, poate fi și ea oricînd subiect de spectacol – are neprevăzut, situații-limită, ajutor primit în momente-cheie, dar și credința constantă că există undeva o linie de finiș.

O idee bună de afaceri ar fi aceea de a le oferi doritorilor spații de liniște absolută. În care, vreme de cîteva ore, să nu te întrebe nimeni nimic, să ai dezactivate notificările.

Lipsa de greutate a lumii e abia la capăt, ca un ponton imaginar, la marginea unui oraș din nord, de unde îți place să-ți imaginezi că ar începe marea.

Dacă poți cobori oricînd dintr-un autobuz care merge de multă vreme, încins și zgomotos, pe drumuri pline de gropi, unde toate stațiile sînt identice, indiferent de destinație, de ce să n-o faci?

Problemele, fiind ale tale, rămîn tot acolo, la fel și motivele de îngrijorare, micile obsesii și felul în care-ți ordonezi lucrurile în viață.

Să mă apuc eu să dau sfaturi despre ceva ce unii fac voluntar, în timpul lor liber, fără a cîștiga nimic din asta, e ca și cînd aș tipări o carte din fonduri proprii.

Nu se poate vorbi despre competiție fără a ajunge la comparație. Ne comparăm, de cînd ne naștem, cu frații, cu vecinii, cu colegii, cu persoanele de același sex și cu cele de pe rețelele sociale.

Nu trebuie să întind mîna spre rafturile cu cărți de psihologie ca să știu care sînt caracteristicile atașamentului anxios, mă pot uita în trecutul meu sau, dacă vă place mai mult, la Carrie.

Şi la 40+ poți pierde o noapte petrecînd, bînd și dansînd pînă în zori, dar niciodată două nopți la rînd. Acum confirm, nici măcar nu mai trebuie să încerc.

Oamenii din poze nu au întîlnit-o pe fotografă niciodată. Au primit însă o scrisoare care începea cu „Dragă străinule”, în care Yokomizo îi ruga să participe la proiectul ei.

Etica muncii cred că se dobîndește mai degrabă în familie și, așa cum am întîlnit studenți abia intrați la facultate dornici să facă lucrurile cît mai bine și să nu repete greșelile, am dat și peste oameni de vîrsta mea de o lene și o nepăsare care ar fi

Am privit Bienala ca pe o școală și ca pe un loc al învățării reciproce, în care nu doar publicul învață, ci învățăm și noi odată cu el felul în care el percepe și se racordează la scenariul propus.

În Parcul Rozelor din Timișoara are loc Festivalul Inimilor, o sărbătoare a coregrafiei folclorice și primul festival internațional organizat în România după Revoluția din 1989.

Little Syria urmărește viața familiei ei din Damasc, fuga în Europa pentru a scăpa de un regim violent, fără să știe dacă se vor mai întoarce.

O mare realizare a TIFF-ului este că a reușit să proiecteze în România, la doar o lună de la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, două dintre filmele cîștigătoare.

„Tratamentul tăcerii” este o armă însemnată, ce poate afecta psihicul, atitudinea și comportamentul persoanei căreia i se aplică.

Ne face să ne simțim fragili, iar de „boala de moarte”, cum numește Kierkegaard disperarea, nu e nimeni ferit.

Există doar nouă servicii de îngrijire paliativă la domiciliu la nivelul întregii țări, toate sînt susținute de ONG-uri.

Noi nu vorbim despre cultură în public, de obicei, cu excepția Zilei Naționale, cînd recităm din Eminescu.

Sînt și radiografii ale prezentului, în care am învățat asumarea, curajul, faptul că schimbarea poate fi nu doar visată, ci și realizabilă.

După ce dezamăgim repetat, vom descoperi că savurăm chiar din plin momentele noastre bune și că ne îndeplinim cu mai multă ușurință rolurile în societate și în familie.

Face notițe în timp ce scrie primul draft și, de multe ori, realizează că semințele secretelor care se dezvăluie mai tîrziu existau deja în narațiune.