Circiumi

Hanul și cîrciuma erau locuri unde oamenii se întîlneau și continuau viața și poveștile dintr-un capăt al unei mahalale pînă în capătul unei alte mahalale.

Dacă în istoria oraşului nostru a existat o poveste fără de sfîrşit, indiferent de oscilaţiile politice şi de interdicţii, atunci a fost aceea a dorinţei de petrece, de a trăi cu detaşare o noapte de amor sau un fragment de viaţă.

Centrul Vechi nu avea nici o legătură cu cel de acum, mai curînd cu Craii de Curtea Veche și cu ultimii ani ai Epocii de Aur, cînd mă tîrîia mama de-o aripă pe Lipscani să-mi ia căciulă sau mănuși.

Departe de ochii și urechile poliției, transportați de muzică și alcool, mușteriii turci trăgeau focuri de armă în aer, spre cerul întunecat al mahalalei – un obicei de petrecere kurd.

Din bodegă s-a ajuns la bistrou, din chioșcul de la colț – la cafeneaua minimalistă, din piața de cartier – la magazinul bio.

La un moment dat ne-am adunat vreo patru prieteni și am început să căutăm un loc de închiriat ca să ne facem un bar al nostru.

Doamna Miți era eșecul Școlii de Literatură, așa că ajunsese chelneriță aici și, pe cuvînt, furase ierarhia valorică de la Jebeleanu.

Cultura de cafenea sau contracultura caracteristică finalului de secol XIX și secolului XX poate fi interpretată ca o reacție la conservatorismul instituțiilor culturale oficiale.