Ioana Morosan

Mă gîndesc adesea cît de multe cifre folosim nu doar pentru a măsura performanțe, dinamici și evoluții, dar chiar și pentru a spune lucruri mărunte.

Nici cea mai îmbelșugată hrană sau beție nu putea echivala focul amorului ca măsură a păcatului.

Frumusețea și caracterul seducător sînt principalele arme ale femeii-diavol/vampir/strigoi și, prin urmare, îndrăgostirea victimei este un efect garantat. Fascinează pînă la obsesie.

Hanul și cîrciuma erau locuri unde oamenii se întîlneau și continuau viața și poveștile dintr-un capăt al unei mahalale pînă în capătul unei alte mahalale.

Adesea ne pierdem cu firea, iar acesta e momentul în care violența noastră învinge. Ea nu ține de vîrstă.

La fel ca toate amorurile nefericite, îndrăgostirile românilor de străini eșuează într-o tăcere îndelungată, uneori dureroasă, alteori resentimentară și, în final, resemnată.

Traiul la curte comună cu trei octogenare, pisici și hipsteri mi se pare uneori un scenariu de film.

Amorul pare că a suscitat dezbateri în jurul unor mese la care anticii încercau să deslușească toate sensurile posibile pe care le are îndrăgostirea.

De aceea m-a preocupat întotdeauna să scriu despre ce se întîmplă în interiorul familiei.

Mi-a explicat că e o spontenitate incredibilă în toate contextele pe care le prilejuiește locul ăsta.

În fine, țin minte că, pentru mine, momentul cel mai năbădăios al anului erau primele săptămîni în care trebuia să scriem la mai toate disciplinele amintirile din vacanță.

Dar literatura e ficțiune și nu putem băga mîna în foc dacă acești amanți chiar au existat în forma în care ne-o imaginăm noi.