Prietenia

Practic, prietenii mei nu mai aveau timp și energie, poate nici motivație să mai întrețină prietenia și în privat. Trebuia să devenim prieteni în mod public prin interfața rețelelor.

Adevărul spus de un prieten poate răni, dar aceasta este dovada autenticității prieteniei, în timp ce în spatele afecțiunii mimate de prietenul fals se ascund înșelăciunea și lingușirea.

Prietenia este o decizie. Nu oricine devine, din simplă cunoștință, un prieten. Pentru asta e nevoie să îți dorești acest lucru și să existe reciprocitate.

Prietenia e o sfîntă egalitate în sensul că prietenul tău nu te-a cunoscut doar „mai demult”, ci te-a cunoscut „mai înainte” – înaintea identității tale adulte, înaintea ideii de reușită și a ideii de eșec.

Dacă alteritatea (faptul „de-a-fi-cu-altul”) implică recunoașterea în celălalt a acelorași facultăți de a judeca, de a semnifica, de a interpreta etc., adică recunoașterea în „tu” a unui alt „eu”, atunci prin ce se mai deosebesc prietenii noștri de toți c

Celui care evită chiar și să mă salute îi spun că uneori mi-e dor de el și că amîndoi am pierdut. În prietenie nu mai există „pentru că”. Pentru că murim.

Se vorbeşte, astfel, despre o veritabilă „fobie de angajament” în societatea contemporană, propice, în planul relaţiilor amoroase, aranjamentelor de tip situationship în dauna relaţiilor de cuplu durabile sau chiar încurajînd Solo-Maxxing ca mod de viaţă

Așa cum remarcă Neagu Djuvara, cuvîntul „prietenie”, spre deosebire de alți termeni din vocabularul ideologic, a fost asimilat în „discursul îndrăgostit” din acea perioadă.