Rețelele sociale au alterat noțiunea și înțelegerea prieteniei. Iar această impresie a mea e confirmată de eseurile și studiile dedicate în ultimii ani prieteniei, un cuvînt care a ajuns să semnifice cele mai banale și circumstanțiale relaționări pe Facebook, unde prietenia virtuală (apreciată, urmărită și chiar tînjită de utilizatori) este erzațul unui atașament care nu se (mai) exprimă și în viața reală.
Cînd mi-am făcut contul pe Facebook acum mai bine de un deceniu, am făcut-o constrîns și de faptul că amicii, cunoștințele, prietenii mei își povesteau deja întîmplările și evenimentele vieții în agora rețelei, iar la mine nu mai ajungea nimic. Ca să fiu informat în ceea ce-i privea, a trebuit să mă alătur publicului, de vreme ce privatul nu mai prezenta același interes. Practic, prietenii mei nu mai aveau timp și energie, poate nici motivație să mai întrețină prietenia și în privat. Trebuia să devenim prieteni în mod public prin interfața rețelelor.
În timp, după ce eu însumi am avut conturi în rețele, nici eu nu mi-am mai cultivat prieteniile cu aceeași pasiune în viața reală. Sau am devenit foarte selectiv. Apropierea, afinitățile, pasiunile, complicitățile, comunicarea, toate erau disponibile și accesibile oricui din rețele. Uneori chiar cu mai mult angajament, dar și cu mai multă ușurință, uneori însă chiar cu un surplus de fior, de vreme ce era vorba (mai degrabă) de străini. Sigur, uneori Internetul îți poate furniza prieteni de durată, transferați apoi în viața reală.
Acum, cînd am trecut bine de jumătatea vieții, privesc înapoi și îmi dau seama că, la proverbiala nevoie, nu mi-au fost aproape cei despre care credeam că-mi sînt cu adevărat prieteni ori cei care-mi erau, obiectiv vorbind, cei mai vechi prieteni. Cum spunea comediantul Louis C.K.: „Nimeni nu vrea să afle care-i sînt adevărații prieteni la nevoie. Pentru că niciodată nu sînt cei pe care și i-ar dori”. Din fericire, ca-ntr-o competiție cu ștafetă, apar alți prieteni interesați de tine, bucuroși să-și împartă timpul și cunoștințele cu tine, dispuși să-ți treacă cu vederea, să-ți dea credit ori să te vegheze, capabili să creadă în locul tău atunci cînd tu mai poți continua.
Am constatat, așadar, că la fiecare deceniu prietenii ți se schimbă. Viața ți-i schimbă. Laolaltă cu domiciliul, job-urile, gusturile, dorinţele, convingerile, ţelurile, interesele, provocările, finanțele, statutul familial... Aproape orice poate interveni decisiv într-o prietenie, de la copii, bani și convingeri politice la alți prieteni. Precum dragostea, și prietenia este temperată, dacă nu de-a dreptul uzată și chiar dizolvată de viață. Ajungi să ai nu doar foști iubiți, ci și foști prieteni. Uneori în urma unor despărțiri/abandonuri explicite, față în față ori printr-un mesaj privat urmat de un emoji. Alteori îndepărtarea se insinuează pe nesimțite, niciodată asumată ca atare. Azi vă vizitați, vă faceți cadouri, vă susțineți proiectele, mergeți în vacanțe și faceți revelioane împreună, mîine abia mai primești o memă sau un link pe un grup colectiv de WhatApp.
În Dosarul de față, am încercat să ne reamintim ce însemna odată prietenia, dar și ce mai înseamnă ea astăzi; care sînt profunzimile, foloasele, utilitatea, poate chiar îndatoririle și obligațiile ei.
