Ce este prietenia și cum apare ea? De ce unele durează o viață, iar altele se desfac la un moment dat? Cum se construiesc, cum se mențin și cum se salvează prieteniile? Ce faci cînd nu mai poți salva o prietenie? De ce pierderea unei prietenii doare atît de mult?
Am căutat ani de zile să găsesc răspunsurile potrivite la aceste întrebări pentru că prietenia este deosebit de importantă pentru mine. Diversele lecturi și analiza pe care am făcut-o propriilor mele prietenii îmi sînt de folos și în activitatea profesională în care, ca psiholog, ofer sprijin celor în suferință. Literatura de specialitate privește pierderea unui prieten apropiat ca pe un doliu și conține abordări adaptate acestui tip de pierdere, explorînd totodată relațiile anterioare, mai ales cele primare, cu persoanele de îngrijire din copilărie, care oferă indicii importante în abordarea fiecărui caz în parte.
Ce este, așadar, prietenia? După această introducere pare ceva complicat, dar nu e. Prietenia este o decizie. Nu oricine devine, din simplă cunoștință, un prieten. Pentru asta e nevoie să îți dorești acest lucru și să existe reciprocitate. Unele prietenii se dezvoltă tacit, sînt considerate ceva „de la sine înțeles” (mai ales în copilăria mică, dar nu numai), astfel încît prietenii nu simt nevoia să se definească „cu glas tare” în acest mod. Ei presupun în sinea lor că sînt prieteni și și-au asumat acest lucru. Cele mai multe prietenii tind să fie definite ca atare, totuși. Cineva afirmă prietenia, iar celălalt o confirmă.
Prieteniile au diferite grade de profunzime și de intensitate care pot varia în timp. Primul factor din viața noastră care contribuie la formarea unei prietenii este proximitatea. Ne împrietenim cu cei cu care intrăm în contact, mai întîi prin joacă, apoi prin studiu și ulterior în viața profesională. Al doilea factor important este afinitatea. Dincolo de a fi în același timp în același loc, ne împrietenim cu cei la care regăsim aspecte care sînt importante pentru noi la momentul acela.
Odată formată, o prietenie rezistă pentru că cei implicați în ea vor ca ea să reziste. Unul dacă nu mai vrea e suficient ca prietenia să se destrame, deci reciprocitatea este esențială. Nu întotdeauna putem întoarce exact ceea ce ni se oferă, dar într-o prietenie fiecare contribuie cumva, iar acest bilanț trebuie să fie mereu echilibrat și satisfăcător pentru fiecare în parte fiindcă orice dezechilibru tinde să atragă frustrări care duc în timp la disoluția relației. Dacă apare un dezechilibru major, prietenia se poate destrăma foarte brusc, însă de multe ori ea moare în tăcere. Tocmai de aceea într-o prietenie care rezistă există o bună comunicare. Indiferent de frecvență, dacă prietenii își vorbesc mai des sau mai rar, e important să existe căldură și disponibilitate.
Cu unii prieteni vorbim în fiecare zi, cu alții la ocazii speciale gen aniversări sau momente importante, în vreme ce cu cîțiva ne întîlnim întîmplător, iar atunci cînd o facem vorbim „de parcă ne-am văzut ieri”. Aceste momente de contact asigură continuitatea prieteniei. În mintea noastră ne confirmăm faptul că am rămas prieteni, ceea ce ne ajută să ne simțim apreciați și în siguranță în relația dintre noi.
La început toate prieteniile sînt mai intense, dar timpul le temperează. Inițial, frecvența comunicării este mare, iar sentimentul de complicitate, de apartenență la ceva special este foarte puternic. În unele cazuri, prieteniile devin foarte intense în scurt timp, dar intensitatea nu se corelează întotdeauna cu durata. Nici profunzimea nu garantează rezistența în timp a unei prietenii, din păcate, dar ajută foarte mult la întărirea ei.
În prietenie avem tendința să dezvăluim celuilalt lucruri pe care nu le spunem oricui, de aceea confidențialitatea este așteptată, dar nu întotdeauna respectată. Cînd încrederea este trădată, prietenia este serios afectată și se poate destrăma în mod explicit (printr-o conversație, poate chiar ceartă) sau tacit (se stinge de la sine). O prietenie are la bază încredere și respect. Fără una din două sau fără amîndouă, legătura nu poate rezista și nu o putem defini ca atare.
Proverbul „Prietenul la nevoie se cunoaște” face referire la o altă funcție importantă a prieteniei, acordarea de ajutor. Reciprocitatea este și aici importantă fiindcă dacă ajutorul vine preponderent dintr-o singură parte, se creează dezechilibru, iar prietenia suferă în timp. Cel care oferă mai mult și mai des ajunge să se simtă folosit, mai ales dacă atunci cînd are la rîndul său nevoie nu i se întoarce sprijinul. Ce e important de avut în vedere în situația aceasta este că nu întotdeauna ajutorul se întoarce în același mod. Unele persoane au o predilecție pentru a face diverse servicii pentru ceilalți.
Conform doctorului Gary Chapman, sînt cinci limbaje ale iubirii (valabile și în prietenie), iar ajutorul este doar unul dintre ele. Celelalte patru sînt „cuvinte de afirmare”, „timp de calitate”, „atingere fizică” și „cadouri”. E bine să observăm tendințele prietenilor noștri ca să le înțelegem mai bine acțiunile și așteptările. De regulă, cei care oferă servicii așteaptă la rîndul lor cuvinte de mulțumire și de apreciere pentru gestul pe care l-au făcut și să li se întoarcă favoarea la nevoie (serviciu contra serviciu).
Platonic
Timpul de calitate petrecut împreună este foarte important și constituie una din bazele legăturii de prietenie. Cadourile și atingerile fizice se practică fie la momente aniversare, fie spontan, dar în general platonic. Asta definește cel mai adesea prietenia și o diferențiază de alte tipuri de legături. Spun că o prietenie este în general platonică, dar nu în totalitate, pentru că un anumit grad de atracție este întotdeauna prezent indiferent de orientarea noastră sexuală sau de a prietenilor. Ne place acea persoană, ne simțim bine alături de ea, ne face plăcere compania ei, iar plăcerea, de la Freud citire, are o componentă sexuală chiar dacă nu este exprimată explicit și nimeni nu ia nici o acțiune nepotrivită în privința asta. Pentru Freud, plăcerea, libido, este parte din viață și motorul ei. Tot ce facem cît sîntem vii are această componentă implicită care poate fi manifestă sau latentă, adică poate ieși sau nu la suprafață în conștiința noastră și în comportament.
În prietenie, plăcerea de a fi împreună nu depășește de obicei anumite limite, dar, ca orice lucru omenesc, situația se poate complica în mai multe feluri. Grecii vorbesc despre philia, prietenia bazată pe valori și afinități, agape, iubirea de aproape și întrajutorarea, și eros, prin care se dezvoltă atracția fizică și iubirea romantică. Prietenia și iubirea platonică sînt acele relații în care componenta erotică nu este exprimată, chiar dacă există. Totuși, încă din Antichitate, granițele dintre aceste instanțe se pot întrepătrunde, iar acest aspect schimbă în mod fundamental o prietenie.
Indiferent de gen și orientare sexuală, cînd unul dintre prieteni depășește linia dinspre platonic înspre erotic, prietenia trece printr-un proces de redefinire sau se destramă din lipsă de reciprocitate sau de alte condiții care țin de așteptările fiecăruia. Cele care rezistă după această schimbare majoră de paradigmă evoluează fie în relații de cuplu, fie în „prietenii cu beneficii”, fie rămîn platonice trecînd peste acest moment fără a-i da curs. Relațiile de cuplu care au la bază o prietenie solidă sînt cele mai durabile și mai satisfăcătoare. Prieteniile cu beneficii sînt complicate deoarece componenta sexuală se manifestă ocazional, iar relația e diferită de una de cuplu fiindcă lipsește asumarea. Parametrii acestui tip de legătură trebuie negociați clar și asumați explicit de cei implicați. Nu ne bazăm că unele lucruri „se înțeleg de la sine” dacă dorim să evităm confuzia și suferința pentru noi și pentru ceilalți.
Vorbind de expectanțe, multe prietenii se destramă din cauza lor, mai exact pentru că așteptările fiecăruia de la prietenie și de la viață diferă. Similaritatea e de dorit pînă la un punct, dar în absența ei e normal să avem diferențe și variațiuni interpersonale într-o oarecare complementaritate, astfel încît prietenia să fie un factor important de dezvoltare personală. Unii oameni au avut un impact uriaș asupra noastră chiar dacă ne-au trecut meteoric prin viață. Îi prețuim și îi lăsăm să-și vadă de drum dacă au de plecat în altă parte.
Direcția în care merge fiecare contribuie și ea la durata unei prietenii. Se întîmplă des ca drumul pe care îl alege cineva în viață să dicteze ce prieteni rămîn, ce prieteni dispar și ce prieteni noi ne facem. Cei care rămîn prieteni de-a lungul timpului înțeleg că schimbarea face parte din evoluție și se acceptă ca atare, trecînd împreună sau ținînd legătura prin diverse etape și provocări. Se reconectează cu bucurie și căldură după perioadele de absență și au convingerea împărtășită că prietenia lor este vie, caldă și durabilă. Excepție fac diferențele incompatibile la nivel de valori și principii, atunci cînd realizăm că cineva nu ne mai poate fi prieten fiindcă nu mai regăsim la acea persoană ceea ce ne dorim într-o prietenie sau noi nu mai corespundem așteptărilor lor.
Drumurile fizice se despart des, dar ele nu destramă o prietenie, mai ales în era Internetului. Firul invizibil care o păstrează vie și puternică este voința, de aceea consider că prietenia este o decizie în raport cu cei pe care și-i dorește fiecare în viața sa. „Nu pot”, „nu am timp” sau tăcerea reflectă faptul că celălalt are alte priorități. Cu toții avem momente de indisponibilitate, este un lucru firesc, dar dacă cineva pe care îl considerăm prieten nu-și face timp pentru noi, nu iese, refuză invitațiile, nu răspunde, nu dă nici un semn de viață o perioadă lungă de timp, e cazul să ne ajustăm așteptările în mod realist și ulterior chiar să redefinim relația dintre noi. Doare, dar asta e viața! Comportamentul nu minte dacă îl citim corect, fără ochelari roz și fără presupuneri care nu-și au locul. Luăm lucrurile ca atare și ne vedem de viața noastră cu disponibilitate către alte prietenii. E posibil ca persoana respectivă să treacă prin niște situații dificile și să evite comunicarea cu ceilalți, dar nu putem forța un ajutor nedorit.
Trăim vremuri foarte pline și nu putem fi la dispoziția altora 24 de ore din 24, șapte zile din șapte și nici altcineva nu poate face acest lucru pentru noi fiindcă o astfel de cerință este complet absurdă, dar există moduri simple și nesolicitante prin care putem reafirma o prietenie dacă nu avem ocazia să fim prezenți fizic. Un banal „La mulți ani!” la ziua de naștere urmat de un scurt dialog plăcut face o treabă foarte bună dacă nu avem disponibilitate pentru mai mult de atît în acel moment. O memă, un reel, un cîntec sau un link trimise spontan unui prieten la care tocmai ne-am gîndit sînt gesturi mici cu efect mare.
Pentru că am vorbit de ajutor mai devreme, nu trebuie să ne ascundem de lume sau să ne ferim să ne implicăm dacă avem posibilitatea să rezolvăm o problemă pentru noi sau pentru un prieten. Astfel de gesturi făcute cu bun-simț formează și consolidează o prietenie dacă, bineînțeles, păstrăm așteptări realiste de la ceea ce poate oferi celălalt. Uneori ajutorul oferit cuiva nu ni se întoarce de la aceeași persoană, ci de la altcineva. Să apreciem contribuția fiecăruia în viața noastră atît cît este ea.
Nu putem aștepta totul de la o singură persoană, de aceea e bine să avem o rețea de suport formată din oameni care pot îndeplini diverse roluri la nevoie. Un singur prieten nu le poate face pe toate pentru că oamenii acoperă în general anumite nișe în funcție de cum e construit fiecare și cîtă disponibilitate are. Nici noi nu putem avea pretenția de a fi alfa și omega pentru nimeni. Trebuie să acceptăm că oamenii din viața noastră se bazează la rîndul lor și pe alte persoane – sau ar trebui să o facă – pentru a nu trage prea mult de un singur om.
Prietenia e o relație specială care merită efortul. Să avem în vedere sfatul filosofului Ralph Waldo Emerson, „Singurul mod de a avea un prieten este să fii tu însuți un prieten”, și să lucrăm la asta.
Ana-Aurelia Huțanu este doctor în psihologie și psiholog.
