Emil Belu

Prin țările pe care am avut ocazia să le vizitez – turist sau delegat cu treburi de firmă –, salutul mi s-a părut adesea dacă nu un anacronism, cel puțin o bizarerie.

Apariția cenaclurilor literare online – o noutate oferită de evoluția tehnologică a vremurilor în care trăim –, elimină „îmbălsămarea” voită cu mirosurile despre care pomenește Vlad Zografi.

Că problema „genialității” este obsedantă la români, o știm prea bine. Și nu e de ieri, de azi, e veche, poate că ține chiar de gena neamului nostru.

Hoția, în general, a devenit meserie căutată la români, o mult iubită „brățară de aur”.

Cum să nu iubești o minusculă crîșmă, cu un grătar într-o grădină de vară, ascuns sub o boltă de viță-de-vie, afumată și ea, din belșug, cu un viorist cu batista sub bărbie, îngînînd ceva întru tainice aduceri-aminte.

Adrian Marino constată că „tracomania este un fenomen (complex estic) ce exaltă fenomenul originar, în special în revista Noi, tracii, editată de Iosif Constantin Drăgan.

Referindu-ne numai la poezie, nu este un secret pentru nimeni că interpretarea depinde de lector.

Inevitabil, în prea doritele noastre „rătăciri”, bizarul și ineditul ne însoțesc ca o veșnică umbră.

Cam 500 de lei pe lună, în acele vremuri, era o sumă onorabilă pentru un trai decent

Cursurile zilnice erau organizate pe clase (plutoane) de specialitate, iar cei care predau erau ofițeri în diverse grade

Vezi că afară este un ger crunt, nu pune mîna pe urechi; s-ar putea să-ți cadă!”.

Cu siguranță, glicemia urcase la cote alarmante, iar singura explicație plauzibilă nu era greu de bănuit: infantila lăcomie!