Emil BELU (1947-2026)
Nu sînt religios, îmi sînt egale toate religiile, să nu zic indiferente. Citesc pentru o sumară informare numai atunci cînd e nevoie, cînd subiectul preocupărilor mele o cere. Aproape un an de zile, vecin fiind cu o elegantă și dotată bibliotecă de cartier montréalez, mergeam de cîteva ori pe săptămînă să citesc în sala de enciclopedii și dicționare. În spatele scaunului meu, pe o singură etajeră, tronau într-o lumină discretă cele 16 volume din The Encyclopedia of Religion – Editor in Chef Mircea Eliade, Macmillan Publishing Company, New York, 1987. Cum subiectul în acea vreme nu mă interesa – ca să nu amintesc și de „barajul” idiomului (englez) –, o singură dată am luat un volum, deschizîndu-l cu grijă, aproape cu evlavie, așa cum făcea mama cu Biblia, în zilele de sărbătoare. Întîmplător, era chiar ultimul, al XVI-lea, cel care conținea bibliografia. L-am închis de urgență. Trebuie să mă instruiesc înainte, nu de a citi aceste volume, dar barem de a le răsfoi folositor, într-un posibil viitor, mi-am zis. Trecut-au anii și instrucția stagnează.
Handicapul spiritual impune precauții. Evit discuțiile pe teme religioase, mai ales cele care aprind repede spiritele în toiul unor aparente întîlniri amicale, mai ales cînd conversația alunecă spre concepte tabu. Cum subiectul nu mă interesează în mod special, neiubitor hotărît de dogme și subiecte teologice adiacente, nu iau parte la „încăierările” verbale ale diverșilor cunoscuți. Multe convingeri și manifestări individuale sînt produsul unor iluzii devenite certitudini, jaloane de viață obligatorii pentru unii. Nu uit avertismentul lui Cioran: „Fanatismele sînt moartea conversației”, constatare veridică, confirmată în diverse împrejurări. Și-apoi, iubesc discuțiile civilizate, fără patimă, cu măsură, indiferent de subiectul abordat. Cîteodată mă izbește cîte un val de curiozitate, relativ la o idee simplă din te miri ce conversație sau lectură. Mai zilele trecute, într-o carte (Witold Gombrowicz, Jurnal), dau peste o constatare surpriză la un ateu (și homosexual!), apropo de religie: „Ficțiune, ficțiune... dar poate fi de ajutor în agonie!”.
Witold Gombrowicz provenea dintr-o familie poloneză cu origini aristocratice, de religie catolică, dacă memoria nu mă trădează. El a refuzat religia familiei, homosexualitatea l-a ținut departe de alte convertiri. Viciu, catalogată de unii, virtute de către alții, el a mers neabătut pe drumul său, neatins de influențele tentante ivite în furtunoasa existență pe care a dus-o pe două continente. De altfel, romanele sale de scandal vorbesc de această aventură, mereu la limită, pe muchie de cuțit, aproape tot timpul. W. Gombrowicz, autorul romanului de succes Ferdydurke – o frescă socială a Poloniei din acele vremuri –, primește o replică de la un cititor polonez, apropo de constatarea de mai sus, privitoare la agonie: „Pan Gombrowicz, numele adjuvantului în agonie, cel care te trece Styxul, nu e religia (ficțiunea), ci... MORFINA!”.
