Artele Si Ai

Chiar în timp ce scriam acest argument al Dosarului, a apărut știrea conform căreia povestirea cîștigătoare a Premiului Caine este bănuită de a fi fost scrisă cu ajutorul AI.

Trump s-a întîlnit cu Dario Amodei, Sam Altman și toți marii industriei tech pentru a rebrandui ceva ce obișnuiam să numim „Inteligență Artificială” prin „superinteligență”.

Mă întreb adesea cum s-ar fi raportat astăzi Aurel Stroe – muzician cu o minte strălucită, educată temeinic în domeniul matematicii și al informaticii, și cu o cultură enormă – la evoluția Inteligenței Artificiale.

AI-ul îi promite regizorului ceva ce pînă acum îi aparținea mai ales scriitorului: posibilitatea de a construi singur o lume, fără să negocieze fiecare detaliu cu o echipă și cu realitatea unei producții.

Evenimentele epocale „curg” prin feed-urile noastre laolaltă cu tot balastul cotidian, contaminîndu-se astfel de banalitate.

Napoléon Sarony nu era un artist, iar camera de fotografiat nu era o pensulă. Imaginea cu Oscar Wilde era pur și simplu rezultatul unui proces mecanic.

Istoria vieţii nu e teleologică (doar cea a supraviețuirii poate fi), aşa că înlocuirea omului de către neom prin anticamera mortuară a confortului e înlocuirea unei forme de supraviețuire cu o alta, mai apropiată de moarte.

Intelectualii umaniști pot fi cumpărați ușor, au o slăbiciune gravă, nu au utilitatea clară a instalatorilor. Industria culturală se susține pe o schelărie simbolică.