Ion Indolean

Weapons plasează această frămîntare în centrul unui puzzle cu insuficiente piese, care mi-a amintit tangenţial de serii care ramifică mult mai armonios bullying-ul şi încrengăturile din Adolescence, secretele şi intrusul din Twin Peaks, Under the Dome.

Insula iubirii oferă și modele, iar aici intervine o parte mai neliniștitoare. Băieți pensați, musculoși, fete cu buze injectate: o lume în care esteticul agresiv și artificial devine standard.

Noul Superman e străbătut de angoasele unui prezent în care concurează nelinişti legate de tehnologie, Inteligenţă Artificială, transumanism şi conflicte armate.

F1 reia tiparul narativ al marilor poveşti pop din anii ’80-’90, cele despre outsider-i solitari, romantici ai riscului, care înfruntă lumea prin tenacitate şi instinct.

Proaspăt premiat cu Palme d’Or, în contextul unor tensiuni militare acute între Israel, Iran și SUA, Jafar Panahi pune sare pe o rană deschisă de zeci de ani.

Poate de aceea ajungem să ne aranjăm viaţa în termeni de funcţionare, nu de sens. Să căutăm soluţii rapide în loc de întrebări grele.

Personajul principal descoperă că întreaga ei viaţă e transformată, în timp real, într-un serial generat de AI, pe baza activităţii sale online.

Înainte să existe AI a existat birocraţia. Nu ca invenţie întîmplătoare, ci ca vis al ordinii perfecte.

CG n-a fost printre oameni, ci deasupra lor, ca o hologramă. Apropiații îi spuneau „Mesia”, și nu întîmplător.

S-ar putea ca adevărata întrebare să nu fie ce putem face cu tehnologia, ci în cine ne vom transforma cînd ea va face totul în locul nostru.

Văzînd The Brutalist, nu am putut să nu fac legătura cu Imposibila iubire, capodopera lui Constantin Vaeni, ecranizare după romanul lui Marin Preda.

Adolescence nu este doar un serial. E un exercițiu semiotic. O propunere radicală de a înțelege nu ce s-a întîmplat, ci cum semnificăm ceea ce s-a întîmplat.

Parthenope se construieşte ca o panoramare lentă asupra coastelor sufletului ei.