Moartea ca poartă
Ne face să ne simțim fragili, iar de „boala de moarte”, cum numește Kierkegaard disperarea, nu e nimeni ferit.
Ne face să ne simțim fragili, iar de „boala de moarte”, cum numește Kierkegaard disperarea, nu e nimeni ferit.
Nimeni nu vrea să știe, nu mai este interesat de moartea altuia, fiindcă nimeni nu vrea să știe nimic despre propria sa moarte.
Există doar nouă servicii de îngrijire paliativă la domiciliu la nivelul întregii țări, toate sînt susținute de ONG-uri.
Eu rămîneam cu această femeie născută în 1899, dintr-o generație care învățase să trăiască în ritmul pămîntului și al morții.
Personajele desprinse din ficțiuni cît se poate de realiste au nevoie de cineva care nu dorește să convingă, să intervină, să salveze și să dispere, ci doar să fie acolo, în camera de alături.
Proptit în sufrageria cu mileuri, macrameuri şi bibelouri, pe masa de oaspeţi, mortul era un rebel, un element reacţionar căruia, din păcate pentru Secu, nu-i mai putea face nimeni dosar.
O bibliotecă și cîteva caiete, linguri și căni favorite, o colecție de vase de ceramică tradițională, scule de pescuit, cam așa arată în „vestigii” viața unui om.
Povestea Crematoriului Cenușa începe în 1923, cînd un grup de intelectuali, majoritatea medici, au înființat Societatea Nirvana pentru a promova incinerarea în locul înmormîntării.