Moartea ca poartă

Ne face să ne simțim fragili, iar de „boala de moarte”, cum numește Kierkegaard disperarea, nu e nimeni ferit.

Pierderea mai multor oameni dragi în pandemie a făcut-o pe artista Rucsandra Pop, antropolog și membră fondatoare a Fragile Society, să creeze proiectul Orice moarte e o poartă – un fel de însoțitor în doliu, durere și acceptare, în a realiza că viața este un mare dar. Pe lîngă o serie de spectacole, în care arta avea rol de mediator în ritualul de doliu și care îmbinau fotografii, proiecții, text, muzică, obiecte casnice pentru a crea un spațiu al empatiei, Rucsandra Pop a publicat și o carte cu același titlu, în care a integrat emoții și amintiri colective legate de persoane apropiate, care au murit.

„În moarte sînt tot timpul doi – cel care pleacă și cel care rămîne. Orice moarte e o poartă. Deschide această poartă și întreabă-te: în cine te transformă moartea? Cu ce umpli golul pe care l-a lăsat? Ce cari în spate? Tristeți, un tricou ponosit. Regrete și frici ascunse în cărți pe care niciodată nu le-ai citit. Judecăți deghizate în obiecte uzate. Ce daruri alegi, cîtă iubire păstrezi?”, scrie artista în textul-miez al cărții.

Am coordonat acest Dosar despre moarte pentru că nu prea ne place să ne gîndim la ea. Ne face să ne simțim fragili, iar de „boala de moarte”, cum numește Kierkegaard disperarea, nu e nimeni ferit. Textele din el vorbesc despre moarte ca formă a eliberării, solidară, în care cineva e mereu în camera alăturată să vegheze trecerea, despre îngrijirea paliativă și asistența în durere, care vin să pună accentul pe demnitate, pe valoarea pe care fiecare persoană o are, indiferent de stadiul bolii existente, și despre „bolnavii ascunși”, greu încercați, cei care au grijă de cineva atins de boală. Dosarul aruncă și o privire neuro-afectivă asupra morții și amintește de felul în care imperativul de a uita se aplică în Singapore, unde cimitirele au fost închise și transformate în grădini, spune povestea inedită a Crematoriului Cenușa din București și nu omite să pomenească felul în care tradițiile, superstițiile, zicalele și farsele macabre legate de înmormîntare rupeau ritmul anost al zilelor din comunism.

Acest Dosar dedicat morții se vrea a fi, de fapt, o celebrare a vieții.

Share