Minunata Lume Digitala

Trăim, de fapt, o mutație istorică. Și după cum deja vedem, pe lîngă avantajele incredibile, ea generează și destule neajunsuri, situații curioase sau enervante.

Digitalizarea presupune nu doar simpla manipulare a mediului digital, adică faptul că acum citesc cărți pe tabletă și nu le mai citesc fizic nu înseamnă că m-am digitalizat, ci doar m-am digitizat.

Fierbem încet, ca broasca, în supa digitală și vom ști că sîntem morți doar cînd un app ne va spune: Check-in în Lumea de Apoi.

Am intrat deci ȋn ceața digitală. Am accesat link-ul cu pricina de mai multe ori. Nu s-a întîmplat nimic. Dar a apărut un mesaj, jumătate de eroare, jumătate de atenționare.

Acolo unde cetățeanul se întîlnește cu serviciul public ar fi abia nivelul al treilea al arhitecturii sistemului. În spate este această identitate digitală, deasupra ei se află toate registrele în care statul păstrează informații despre noi.

Întrebarea nu este dacă gestul fetei e moral sau nu, ci ce spune el despre accesul la carte într-o țară în care salariul minim e încă umilitor de mic, acoperind cu greu nevoile de bază.

Dacă atunci credeam că e doar o cîrcoteală a unor generații mai vechi, neobișnuite cu calculatoarele, acum, după toți acești ani, mă gîndesc că exprimarea a fost mai mult decît blîndă.

Trăim cu impresia că problema arhivelor este una de acces. Că dacă am pune totul online, am rezolvat-o. Că digitalizarea este soluția. Este o confuzie des întîlnită.

Am deschis aici în Estonia o companie, dar nu am fost la vreun birou de înregistrări sau la primărie sau la administrația fiscală.