Trăim tot mai intens într-un univers digital, vorbindu-se astăzi tot mai des de societate digitală, cetățenie digitală, majorat digital etc. Dar faptul că se vorbește nu înseamnă că se și întîmplă mult clamata digitalizare a României... Mă rog, ea se întîmplă, inerțial și sub presiunea vremurilor, dar nu pare ceva substanțial și coordonat strategic. Și nici nu poate să fie astfel deoarece, chiar dacă autoritățile se chinuie să facă acest lucru și societatea o cere, lucrurile par oarecum împotmolite. Și e și normal să fie așa deoarece nu pare a se înțelege fondul problemei care este comun și explică și alte împotmoliri guvernamentale: educația. În acest caz, ea se transpune, diplomatic spus, în lipsa competențelor digitale. Mai pe șleau, avem de-a face cu o proporție de aproape două treimi din populație care sînt analfabeți digital, adică nu au competențele digitale de bază, nu înțeleg mediul digital. Adică vrem să facem ceva, să ne digitalizam universul, dar nu înțelegem prea bine acest univers întrucît nu prea avem competențe digitale fundamentale. E ca și cum spunem că vrem să mecanizăm agricultura, cumpărăm tractoare, combine și alte utilaje, dar descoperim că beneficiarii nu știu să conducă nici măcar o mașină. Așa și aici, dezvoltăm o întreagă infrastructura digitală, dar beneficiarii nu știu să o folosească. De ce? Pentru că uităm că transformările nu vin automat și nu înseamnă simpla achiziție de tehnologie, ci mai ales schimbarea mentalității și a competențelor beneficiarilor.
Se spune că oamenilor nu trebuie să le dai pește, adică ajutoare sociale, ci trebuie să le dai undița cu care să își prindă peștele. Problema e că degeaba le dai undița dacă nu îi înveți și să pescuiască. Or, la noi, educația pare că este ultima dintre grijile noastre, deși lipsa ei este și va deveni și mai mult o problemă de securitate națională. E simplu, oameni needucați înseamnă oameni ușor manipulabili și neadaptabili, înseamnă oameni nemulțumiți și iritați că nu înțeleg lumea în care trăiesc și astfel nici nu se pot adapta ei. Și asta creează frustrare și revoltă... Imaginați-vă și transpuneți exemplul cu tractoarele pentru niște investiții în armament. Degeaba dăm arme sofisticate unor oameni care nu știu nici să tragă cu arcul, căci pe hîrtie vom fi bine, avem investiții, dar în fapt avem niște echipamente care nu vor fi utilizate cum trebuie din lipsa unui înțelegeri elementare a felului cum pot fi acestea folosite.
Dar să vedem ce ne spun cifrele, deoarece, în definitiv, digitalizare înseamnă exact cifralizarea noastră. „Digit” vine din latinescul digitus, care înseamnă deget și astfel cea mai comună și primară formă de digitalizare este numărarea pe degete: digitis numerare. Dar digitalizarea înseamnă mult mai mult decît cifralizarea noastră. Digitalizarea presupune, în primul rînd, digitizare, adică trecerea dintr-un mediu analog într-unul digital cum ar fi, de exemplu, scanarea unui document. Suportul informației de acolo își schimbă mediul de la a fi printată pe hîrtie la a fi imagine ce poate fi manipulată digital. Dar este această simplă schimbare de mediu digitalizare? Nu. Digitalizarea presupune nu doar simpla manipulare a mediului digital, adică faptul că acum citesc cărți pe tabletă și nu le mai citesc fizic nu înseamnă că m-am digitalizat, ci doar m-am digitizat.
Digitalizarea presupune înțelegerea și crearea unui ecosistem în care informația și cunoașterea sînt integrate și dezvoltate în procese și fluxuri de date informatice, prin adoptarea căruia utilizatorului i se ușurează activitatea și viața. Altfel spus, procesul devine transformativ, schimbînd modul în care înțelegem și acționăm în universul înconjurător. De cele mai multe ori așa este, ne este mai ușor într-o lume digitalizată, nu mai trebuie să mergem fizic la ANAF să ne plătim taxele, o putem face simplu prin aplicația ghișeul.ro. Dar cu siguranță cu toții am avut parte și de frustrări de tipul că pentru o chestie aparent simplă, semnarea unui document, începe o întreagă epopee digitală, în care trebuie să instalezi și dezinstalezi programe, să cauți pe Internet soluții, să întrebi Inteligența Artificială și să-ți fie provocată inteligența emoțională pentru ca, în cele din urmă, cel mai probabil, să fii descurcat tot de un seamăn care știe și înțelege mai bine problema, asta dacă cumva platforma nu era „picată” sau nu era un bug în sistem.
Dar să ne întoarcem la date și cifre întrucît ele arată o vulnerabilitate majoră la nivel național. Studiile (OECD, UNICEF) ne plasează pe ultimul loc din Europa la competențe digitale de bază. Alte cercetări statistice (EuroStat) ne spun că cetățenii României sînt pe primul loc în Europa la timpul petrecut în mediul digital. Scrolatul este deci sport național. Dar alte date ne arată că ne aflăm pe ultimul loc în ceea ce privește educația online și sîntem pe primul loc la cumpărături online și divertisment. Dar ce înseamnă toate acestea, puse cap la cap? Simplu, sîntem poporul din Europa care petrece cel mai mult timp pe telefon în mediul digital, dar stăm pe smartphone nu ca să învățăm, ci preponderent pentru divertisment și cumpărături. Însă, odată cu divertismentul și cumpărăturile, vin și reclamele, iar printre ele și uneori cu ele, apar și dezinformarea și manipularea. Lipsindu-ne competențele digitale de bază, ne lipsesc și cele privind siguranța cibernetică. Altfel spus, prin timpul mare pe care îl petrecem în spațiul digital, dublat de lipsa cunoașterii și înțelegerii acestuia, devenim foarte vulnerabili. Sîntem vulnerabili la fraude cibernetice, la fraude electorale și, psihologic vorbind, și la fraude psihologice întrucît intrăm într-un cerc vicios al dependenței de telefon și rețele sociale. Spun vicios deoarece, paradoxal, rețelele sociale cred că mai mult ne înstrăinează și divizează decît ne apropie. Acestea creează, prin algoritmii care le compun și prin profilurile pe care le folosesc, bule informaționale, lumi sociale digitale în care sîntem hrăniți informațional conform profilului consumatorului pe care îl avem în sistem.
Dacă în revoluția industrială am avut parte de automatizarea proceselor mecanice, acum avem parte de automatizarea proceselor cognitive. Atunci a explodat construcția mașinilor pe bandă rulantă, acum integrăm în mașină și condusul, adică scoatem agentul uman, șoferul, din discuție și introducem mașinile autonome. E foarte interesant cum această automatizare a proceselor noastre poate duce la autonomie, dar, culmea, nu la autonomia noastră, a oamenilor, deoarece sîntem din ce în ce mai dependenți de tehnologie, ci la autonomia mecanismelor care ne înconjoară. Mecanismul e chiar paradoxal: noi devenim din ce în ce mai robotizați, iar roboții devin din ce în ce mai umani... Imaginați-vă astăzi că trebuie să stați 24 de ore fără telefon sau chiar chestii mai simple, că trebuie să conduceți undeva fără a avea acces la o aplicație de tipul Waze. Înconjurul lumii în 80 de zile e nimic pe lîngă asta, nu? Dar asta înseamnă că am devenit dependenți. Dependenți cognitiv deoarece nu mai putem gîndi și rezolva anumite probleme fără să facem apel la instrumentele digitale și dependenți psihologic și uneori chiar psihiatric deoarece nu mai putem sta fără ele, sînt drogul nostru cotidian, telefonul pare lipit de mînă și creier, iar lipsa lui nu ne provoacă doar disconfort, ci ne poate da chiar stări de anxietate și sevraj.
Digitalizarea minții noastre se manifestă în multe feluri și are nenumărate consecințe asupra noastră. De exemplu, prin petrecerea excesivă în fața anumitor jocuri online care presupun violență și comportament agresiv, adolescenții, revenind în lumea reală, nu mai percep diferența dintre virtual și real și se vor comporta în consecință. De aici și o probabilă cauză pentru creșterea frecvenței cu care aflăm de diverși minori care comit crime și devin din ce în ce mai agresivi.
Un alt aspect interesant și periculos al folosirii din ce în ce mai frecvente a platformelor de Inteligență Artificială privește manipularea și dezinformarea. Noi putem închide la nivel național site-uri care dezinformează cu scopul de a manipula cititorii și a le schimba comportamentul, dar acele informații sînt „deversate” în mod masiv în alte țări și ele intră automat în motoarele de căutare, care nu au granițe și astfel vor apărea și ne vor „otrăvi” mintea, ocolind embargoul informațional național. Acesta este un efect pervers al globalizării și al modului în care funcționează și culege informații Inteligența Artificială: statistic. Trebuie să înțelegem că Inteligența Artificială nu e inteligentă în sens uman și că aceasta nu discerne, ea doar ne redă o sinteză statistică a ceva ce există deja. Și dacă ceva se regăsește în spațiul digital cu o frecvență cît mai mare, indiferent dacă e ceva adevărat sau fals, malign sau benign, cum Inteligența Artificială nu poate discerne, probabilitatea ca acea informație să ne apară în căutările noastre este foarte mare.
Dar pentru a vorbi de căutare autentică nu e de ajuns o întrebare, e nevoie de o mirare, de o emoție, de o nevoie de a ne explica ceva, ceva ce nu ne lasă să dormim, ceva ce ne pune pe gînduri. Cunoașterea nu vine pur și simplu prin niște informații, ea trebuie să umple un gol, un vid din noi. E interesant cum am trecut de la Google, care ne oferea o căutare fără cunoaștere, la Inteligența Artificială, care ne oferă o cunoaștere fără mirare.
Astfel nu devenim mai deștepți, aș spune că ba din contra, sîntem mai alienați și mai pierduți în acest ocean digital, dar problema gravă nu este nici măcar aceasta, ci faptul că ne pierdem nu de alții, ci că ne pierdem de noi în noi. Simplu spus, ne robotizam, ne transformăm în niște mașini care doar execută niște algoritmi și rutine cotidiene, devenim niște boți. Bot e prescurtarea de la robot și înseamnă, cu precădere în rețelele sociale, niște algoritmi de amplificare a unui mesaj. Cam asta facem și noi, doar răspîndim și amplificăm ceea ce primim din online. Marea problemă e aici, această înstrăinare, robotizarea noastră, înstrăinarea de umanitatea noastră. Inteligența Artificială ne-a cîștigat încrederea, dar nu încrederea epistemică, că poate să ne ofere informații valoroase, ci pe cea emoțională, că ne poate oferi sfaturi valoroase, suport psihologic, înțelegere. Înțelegere? Empatie? Dragoste? E halucinant! Toate acestea sînt atribute profund umane și total străine de această mașinărie. Problema e că mașinăria e configurată ca să ne mulțumească și asta înseamnă și să ne arate empatie și înțelegere, e acolo pentru noi 24 de ore, deci disponibilitate totală, și atunci confundăm mimarea empatiei cu empatia însăși. Din ce în ce mai multă lume pică în acest miraj și apelează la inteligența emoțională pentru consiliere psihologică. Mai mult de 20% din adolescenții din Statele Unite fie au avut o relație romantică cu Inteligența Artificială, fie au auzit de un coleg care a avut. În urma acestei pseudo-consilieri avem cazuri în care adolescentul, în urma sfaturilor primite, s-a sinucis, și cazuri în care unii adulți s-au căsătorit cu astfel de mașinării.
Aceasta cred că e marea problemă a digitalizării vieții noastre: robotizarea. Mașinăriile devin din ce în ce mai umane sau cel puțin așa le percepem noi, iar noi ne robotizăm din ce în ce mai mult astfel încît granița dintre noi și artificial devine din ce în ce mai imperceptibilă. Soluția și salvarea noastră ar fi să îi dăm o tușă cît mai clară graniței dintre noi, iar acest lucru nu se poate face decît prin înțelegerea și sublinierea a ceea ce este profund uman: empatie, metacogniție, dragoste. Dacă printr-un contrast conștient față de roboți devenim și mai umani, atunci sîntem salvați. Dacă, din contra, ne vom robotiza și mai mult, atunci singuri ne oferim să fim înlocuiți de ei.
Sorin Costreie este profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București și consilier prezidențial pentru educație și cercetare.
Credit foto: Wikimedia Commons
