Andrei Manolescu

A fost locul în care am făcut cunoștință directă cu viața de la țară din acele vremuri: buda în curte, încălzire cu lemne la sobă cu plită pe care se și gătea, spălat rufe în bătătură la covată, apă disponibilă doar din fîntînă...

Dacă făceai abstracție de partea de jos a feței, cea cu zîmbetul, spuneau ei, descopereai o privire de fier, care putea să denote ceva rău.

De-a lungul timpului, mai mulți muzicieni celebri au invocat ideea că, lăsînd la o parte genurile, muzica e, în esență, doar de două feluri: bună și proastă.

Fiind prezent atunci la explicații și la ce a urmat, am perceput situația ca pe o dovadă că nici presa post-revoluționară, de la care așteptam atîtea, nu funcționa cu bună-credință.

Priveliștea amuțitoare și amețitoare a văii care se deschide la ieșirea dintre zidurile cetății, cu ogoare trasate în linii drepte și chiparoși ascuțiți.

Auzim în jurul nostru că în România nu se citește sau că nu se mai citește. O afirmație atît de des întîlnită că poate fi chiar suspectată că a devenit un clișeu. În ce măsură e însă adevărată?

Realmente, dacă ceva a rămas constant și în vînzări, și în aprecieri, atunci putem vorbi de literatura pentru copii. Familiile care au avut copii după 1990 au văzut în carte un semn de bucurie.

Antreul a constat în flori de zucchini umplute cu orez, lămîie și busuioc, iar la desert, chef-ul ne-a pregătit cîte o tartă franțuzească cu blat moale, pe care erau așezate felii de piersici însiropate din abundență.

O sabie înfiptă în stîncă. Chiar așa. În mijlocul capelei din vîrful dealului, protejată de un capac de sticlă, e o spadă medievală înfiptă pînă aproape de mîner într-o stîncă lăptoasă. Arată ca o cruce.

Văd o imagine ca de film. De fapt, ce nu e ca de film în Italia? Din stradă se aud tot felul de sunete. E devreme, dar ziua de lucru începe.

Toscana e cu siguranță printre cele mai frumoase locuri din lume. Iar de cîte ori ajung acolo, cel mai tare mă uimește San Gimignano. Un oraș medieval cu skyline.

Siena e faimoasă nu doar pentru splendoarea orașului, ci și pentru manifestarea medievală numită Palio: cursa de cai din spectaculoasa piață centrală (ca o pîlnie, cum o descria cineva).

La țară, oamenii folosesc încă în proporții rușinos de mari „buda” din curte (aproape trei milioane dintre locuitorii României).

Cînd să-i noteze numele, Ionescu s-a gîndit că nu trebuie să uite despre cine e vorba. Și a scris: „Georgel hoțul”. N-a mai avut de-a face cu el, dar a mai auzit prin sat tot felul de vorbe și glume pe seama lui.

O poveste care s-ar fi petrecut cu vreo 1.200 de ani înainte de Hristos, preluată de Homer vreo patru secole mai tîrziu, e astăzi tradusă în toate limbile pămîntului.

Într-adevăr, albastrul e culoarea cea mai frecventă pe care o are orice mare. Dar foarte obișnuit mării e și caracterul schimbător.

Omul acela, îmbrăcat asemeni tuturor chelnerilor din vremea respectivă, cu cămașă albă și pantaloni negri, avînd și o burtă respectabilă, a dat din umeri. Ne-a spus senin că nu are habar de potecile de pe munte.

Lucrurile pe care le făceau sau care li se întîmplau copiilor în acei ani par acum desprinse din altă lume, greu de cuprins cu mintea pentru cei care n-au trăit acea perioadă.

Pentru felul său de a juca fotbal a fost inventat un cuvînt special, introdus și în dicționarele de limba spaniolă: Inmessionante.

O Marilyn Monroe obosită, marcată de problemele ei mult discutate, și totuși la fel de frumoasă. Actrița ar fi împlinit anul acesta 100 de ani.

Poate că din interior lucrurile nu se văd a fi chiar atît de perfecte, deși o altă caracteristică, ușor de intuit, e aceea că Elveția e bună pentru elvețieni. Străinii, dacă nu sînt foarte bogați, nu se prea pot simți în largul lor.

Probabil că spaimele noastre privitoare la faptul că nu am avea un guvern stabil (ca să nu zic, Doamne ferește, „definitiv”) au rădăcini în trecutul comunist.

M-au trecut fiorii, dar în același timp mi-a venit și să rîd, ba parcă mi-a fost chiar puțin jenă de postura lui. Nu sînt sigur dacă așa o fi procedura lor standard sau am dat noi peste un agent mai „conștiincios”.

Germania poate rezerva și destule surprize. Ca, de pildă, un tur cu bicicleta prin jurul lacului Constanța (Konstanz, cum îi zic ei).

Ștrandurile ne fericeau verile copilăriei. În primii ani pe care i-am trăit în București, în cartier era un loc căruia îi ziceam „groapa”.

Meșterii, patru la număr, ar fi vrut să doarmă și să mănînce în casa lui. I-au spus chiar că n-au mai pățit niciodată să fie trimși să stea în altă parte.

Se reproșează unui juriu de specialitate că nu a dat mai multe voturi pe motiv de prietenie. Asta înseamnă că te aștepți de la niște specialiști să-și ignore știința și să voteze sufletește.

În lumea modernă pare că timpul devine tot mai dens, dar în multe țări dezvoltate timpul de lucru s-a tot scurtat, iar timpul personal a tot crescut.

Am scăpat de pedeapsa pe care voiau să ne-o aplice, dar am părăsit locul faptei puțin frustrați că n-am putut vedea cum ardea acel animal.

Paradoxal e că unele momente sau istorii din viață nu pot fi transpuse în romane sau filme pentru că ar părea prea exagerate, trase de păr, cum se spune.

El a realizat în cele din urmă că sistemul AI la care apelase a legat cumva niște informații găsite pe întregul Internet (ca de la radio șanț), în așa fel încît să-i demonstreze legăturile dintre defecțiuni. Îi făcuse pe plac, cum s-ar spune.

Privind cu atenție istoria sportului nostru, performanțele mari par a fi mai degrabă întîmplătoare și bazate pe talent și pe „momente astrale”.

Deși în unele părți ale globului nu s-a încheiat nici măcar lupta pentru libertatea oamenilor, în altele există deja preocuparea pentru eliberarea animalelor.

Deținerea unei girafe cere niște condiții complicate, s-ar putea spune că pe măsura frumuseții ei.

Impresia pe care o pot crea știrile, chiar dacă adevărate, nu se suprapune neapărat cu realitatea. Pentru că, în general, știrile nu vorbesc despre situația de ansamblu, despre viața normală, obișnuită, dintr-un loc sau altul.

A mai stat cîteva momente să-și tragă sufletul, apoi s-a uitat la mine, părînd că vrea să-mi spună ceva, să mi se adreseze. Din nou însă, n-a putut să îngaime nimic, din cauza grelei respirații.

Trăim, de fapt, o mutație istorică. Și după cum deja vedem, pe lîngă avantajele incredibile, ea generează și destule neajunsuri, situații curioase sau enervante.

Acolo unde cetățeanul se întîlnește cu serviciul public ar fi abia nivelul al treilea al arhitecturii sistemului. În spate este această identitate digitală, deasupra ei se află toate registrele în care statul păstrează informații despre noi.

Am deschis aici în Estonia o companie, dar nu am fost la vreun birou de înregistrări sau la primărie sau la administrația fiscală.

Trăim într-o lume în care valoarea opiniilor se uniformizează. Democratizarea dreptului la cuvînt duce la un soi de egalitate între specialiști și ignoranți.

O altă moștenire a comunismului de care încă nu ne-am eliberat este aceea a reglementărilor imposibil de respectat, care interzic sau împiedică lucruri firești și care obligă indivizii sau firmele să încalce legea.

Telefonul suna cu disperare, dar, ocupat cu multele bagaje, căci nu le aveam doar pe ale mele, n-am mai răspuns. Știam, erau ai mei, îngrijorați.