Andrei Manolescu

Impresia pe care o pot crea știrile, chiar dacă adevărate, nu se suprapune neapărat cu realitatea. Pentru că, în general, știrile nu vorbesc despre situația de ansamblu, despre viața normală, obișnuită, dintr-un loc sau altul.

A mai stat cîteva momente să-și tragă sufletul, apoi s-a uitat la mine, părînd că vrea să-mi spună ceva, să mi se adreseze. Din nou însă, n-a putut să îngaime nimic, din cauza grelei respirații.

Trăim, de fapt, o mutație istorică. Și după cum deja vedem, pe lîngă avantajele incredibile, ea generează și destule neajunsuri, situații curioase sau enervante.

Acolo unde cetățeanul se întîlnește cu serviciul public ar fi abia nivelul al treilea al arhitecturii sistemului. În spate este această identitate digitală, deasupra ei se află toate registrele în care statul păstrează informații despre noi.

Am deschis aici în Estonia o companie, dar nu am fost la vreun birou de înregistrări sau la primărie sau la administrația fiscală.

Trăim într-o lume în care valoarea opiniilor se uniformizează. Democratizarea dreptului la cuvînt duce la un soi de egalitate între specialiști și ignoranți.

O altă moștenire a comunismului de care încă nu ne-am eliberat este aceea a reglementărilor imposibil de respectat, care interzic sau împiedică lucruri firești și care obligă indivizii sau firmele să încalce legea.

Telefonul suna cu disperare, dar, ocupat cu multele bagaje, căci nu le aveam doar pe ale mele, n-am mai răspuns. Știam, erau ai mei, îngrijorați.

Mai trebuie să spun că omul era îndrăgostit de alcool. Și acum parcă îl văd cum se clătina prin șanțuri și văioage, agățîndu-și hainele în toate tufișurile și alunecînd uneori prin noroaie, dar fără să atingă vreodată gravimetrul.

Ideile născute în lumea actuală a supertehnologiei nu sînt, de fapt, chiar așa de noi. Ar putea fi încadrate în categoria conceptelor și viziunilor umanității, care se tot reciclează, în forme adaptate diverselor momente istorice.

„Unde mergem noi?”, a întrebat satirul cu degetul ridicat. După un moment de pauză, cineva a răspuns „In paradiso!”

Poate că pentru mulți chiar așa a și început lunga lor prietenie cu alcoolul. Pentru alții a fost pur și simplu un gest la modă, integrator, o metodă de socializare.

Pe vremea aceea toți băieții mergeam oricum frecvent la frizer, avînd în vedere amintita disciplină, care ne obliga să avem mereu părul scurt.

Ai noștri nu doar că se plîng mereu, dar sînt și pesimiști, se așteaptă întotdeauna la mai rău, vezi povestea cu drobul de sare.

Pe scurt, această concluzie ar fi că stabilitatea este de fapt capacitatea unui sistem sau a unui individ de a se adapta la dinamica din jur, de a face față cu brio schimbărilor.

M-am întrebat în glumă dacă nu cumva au de gînd să facă un grătar pe gheață. Nu mică mi-a fost surpriza să văd că oamenii chiar dădeau foc snopului.

Teoretic, un dictator poate avea aproape tot ce-şi doreşte. O gîndire simplă, a omului de rînd, ar fi că dictatorul devine dictator tocmai pentru a nu-i mai lipsi nimic: putere, bogăție, oameni supuși în jur.

Corupția cu care România s-a confruntat după 1989 nu și-ar avea neapărat rădăcinile într-un soi de tradiție locală, sud-est europeană.

Cu mult har și mult haz, Ioana Celibidache dezvăluie laturi mai puțin cunoscute ale personalității soțului ei. Reiese că marele dirijor era un artist clocotitor, dar și un om plin de umor.

Tocmai pentru că e doar pe jumătate terminată, sculptura dezvăluie procesul creației lui Michelangelo într-un fel tulburător.

Restauratoarea Pinin Brambilla Barcilon a muncit peste două decenii la acest proiect (Leonardo a lucrat patru ani la Cina cea de taină), străduindu-se cu multă știință și o minuțiozitate ieșită din comun să refacă pictura, centimetru cu centimetru.

Răspîndirea inepțiilor din arsenalul propagandei comuniste sau ultra-naționaliste nu a apărut din senin și nu e rezultatul unor orbiri colective inexplicabile.

Filmul lui Serge Ioan Celebidachi redă aceeași poveste de viață, insistînd mai mult, cum era și de așteptat, pe latura umană și emoțională.

Dar „înfundarea” asta a noastră nu se produce doar pe străzi, ci și în clădiri. Destule imobile publice au uși blocate. Nu se deschide decît una mititică... laterală.

Poate că magistrații știau deja că nu vor putea admite acea excepție de neconstituționalitate, iar procesul era pentru ei o simplă formalitate. Dar să adoarmă în prezidiu, de față cu atîta lume?

Nu rareori am auzit poeți ironizînd limitările inginerilor și, tot așa, am auzit și specialiști în științe exacte rîzînd de fanteziile artiștilor.

Matematica este absolut necesară oricărui muzician. Îți ordonează gîndirea într-un anume fel și, la rîndul ei, muzica pentru un compozitor are tangențe cu matematica.

Degeaba am încercat să găsesc vreun gust special, vreo calitate ascunsă, doar pentru rafinați, sau vreo aromă neobișnuită pe care s-o descoperi mai tîrziu.

Trebuie să recunosc că pe mine mă enervează și ceea ce aș numi moda Netflix, cu tot ce presupune ea.

De multă vreme observ și un alt tip de pensionari călători, ba chiar aproape nomazi, un soi din care încă n-am prea văzut să facă parte și români.

S-a înfipt cu umărul în ușă, smucind zăvorul de vreo două ori cu o energie de care n-ai fi crezut-o în stare. Într-o clipită, a dat ușa de perete.

Ceea ce vedeam era mai mult decît un conac, adică putea fi numit castel, deşi... parcă mai degrabă fost castel.

Despre un oraș cu o asemenea aglomerare de clădiri înalte pe o suprafață redusă ai putea spune că e un fel de precursor al New York-ului.

Cu cît a îmbătrînit însă, Redford și-a rafinat stilul, transformîndu-se într-un actor subtil, cu un joc din ce în ce mai plin de nuanțe.

Acolo însă, odată cu masa aceea la care nu mai speram și care ni s-a părut de-a dreptul delicioasă, muzica părea să fie cea mai potrivită din lume.

Într-un viitor ceva mai îndepărtat, asemănările și dragostea dintre români și francezi aveau să fie estompate în urma unui alt război.

Oamenii nu vor să mai aibă parte de nici un fel de dificultăți. Viața trebuie să fie ușoară și cît mai plăcută, începînd cu școala, continuînd cu serviciul.

Excursiile în Bucegi mi s-au mai rărit, dar, cu cît mai rare, cu atît mai pline de bucuria revederii naturii lor. În minte, unele locuri și lucruri mi-au rămas așa cum le-am văzut primele dăți.

Un amic de-al meu, cu care împărțeam o căsuță de vacanță în acel sat, s-a încumetat la un moment dat să coboare cu mașina pe amintitul drumeag, mai mult potecă.

Tristețea e totdeauna legată și de starea privitorului. Bineînțeles că depinde ce vezi într-un loc și în ce dispoziție ești cînd vizitezi acel loc.

Ceea ce intră într-o gaură neagră pînă la urmă poate să și iasă. Big Bang-ul care ar fi creat întreg Universul nostru ar fi fost de fapt un fel de gaură albă.

E interesant de descoperit cum se înțelegeau românii, scăpați temporar de sub dictatura lui Ceaușescu, cu irakienii aflați sub dictatura lui Hussein.