Am cîteva idei de app-uri, cu cine să vorbesc pentru ele? Alien Dating – aplicație de dating cu extratereștri. Horoscop pentru animale de companie. Time Travel Planner – îți spune în ce an ar trebui să mergi. Translator pentru pisici. Aplicație care te aplaudă cînd te trezești dimineața. App care te insultă ca să te motiveze. Generator de scuze pentru întîrziere la muncă. Aș rupe, sînt sigură. Aș face o poală de bani, cam ca geniile care au inventat aplicațiile astea de mai jos: 1) Nothing – o aplicație plătită care afișează literalmente „Nothing”. Nu are funcții, setări sau interacțiuni. 2) Yo – aplicația trimite un singur mesaj: „Yo”. Fără text, fără conversație. 3) Virtual Candle – transformă telefonul într-o lumînare digitală. 4) Electric Shaver – telefonul vibrează și face zgomot de aparat de ras. 5) Ghost Radar – pretinde că detectează fantome prin senzori ai telefonului. 6) iBeer – simulează că bei o bere din telefon. 7) Mood Scanner – scanează degetul și inventează o „stare emoțională”. 8) Pocket Whip – transformă telefonul într-un bici sonor.
Știu. Sînt pricinoasă. Mi-a cășunat pe app-uri cînd îți faci cumpărăturile, îți verifici contul, plătești rata, îți verifici numărul de pași, somnul, comanzi ciorba, intri la metrou sau în troleu, comanzi uberul, plătești biletul de tren, te uiți la filme, asculți muzică, traduci texte în chineză sau germană – totul de pe telefonul mobil. Sînt atît de bătrînă încît să-mi amintesc de momentul în care lanterna era singura funcție extraordinară pe care o avea mobilul. Cum am ajuns aici? Să nu mai mergi nici la baie fără telefonul care prin miliardele de app-uri să-ți facă viața mai ușoa... Este cu adevărat mai ușoară? Mă simt ca o bătrînă care nu mai are loc să respire de miliardele de ziare și cîrpe strînse-n garsonieră. 70% din app-urile de pe telefonul meu sînt acoperite de șase degete de praf digital, de la nefolosire. De ce le-am downloadat? Că m-au obligat băncile, restaurantele, magazinele de electronice, clinicile, lanțurile de supermarket și toți ceilalți jucători ale căror echipe de marketing nu au avut o idee mai bună decît să propună să-și facă și ei o APLICAȚIE. De ce? Din FOMO.
În ultimii zece ani, aplicația mobilă a devenit simbolul modernității digitale. Dacă o companie sau o instituție nu are aplicație, pare depășită. Dacă are, pare inovatoare. Simulăm eficiența. Simulăm funcționalitatea. Simulăm și apoi venim cu cererea online la etajul 2. Echipa de la IT face o manțocărie, o împinge echipei de marketing care o trece pe la board și gata, avem inovație. Deci avem diferențiere de competiție care are, ce să vezi, fix aceeași aplicație pentru produse identice cu ale mele. Dar în alte culori și cu alte sloganuri puse-n coadă. Există și app-uri care sînt vitale? Nu. Importanța acestor aplicații este umflată, în definitiv pot să trăiesc perfect fără chatgpt, tiktok, facebook sau whatsapp. Dintre toate astea de mai sus, cred că singurul care îmi ușurează, cu adevărat, viața e whatsapp-ul. Dar, cu un pic de efort și transpirație venite din procesul de dezobișnuire, aș putea să mă-ntorc la mail. Deși, am stabilit, nu sînt vitale, unele app-uri rezolvă o problemă reală. Vezi uber-ul sau bolt-ul, vezi glovo-ul sau booking-ul, vezi whatsapp-ul sau telegram-ul, vezi google maps-ul sau waze-ul. În loc să bănănăi pe site-uri, permanent uitîndu-mi parola, am acces instantaneu la conversații, mesaje, hărți, traduceri. Îmi dau mură-n gură tot ce am nevoie, lăsîndu-mi mintea liberă pentru filozofie, artă și știință. Sau nu.
Ni se spune că mintea este tot un mușchi, trebuie antrenat ca să nu se atrofieze.
App-urile te tîmpesc, nu ele însele, cum ar fi zis Divertis, ci utilizarea lor excesivă.
Chatgpt-ul preia funcția nu doar a unui motor de căutare de informație, ci și pe cea de cîntărire a datelor, de structurare a gîndurilor, de construcție a unui raționament. Waze-ul presupune externalizarea atenției noastre, ca șoferi, amputarea memoriei, trecerea pe pilotul automat mental. Whatsapp-ul și social media ne deconectează de la realitatea imediată și ne țin permanent mufați la infomațiile venite din mediul digital. Iar rapiditatea cu care sîntem loviți de acestea ne împiedică orice proces de reflecție. Sîntem scufundați în filmulețe, știri, meme, incapabili să mai discernem pădurea de copaci.
Era mai bine cînd telefonul mobil avea o lanternă și-atît? Uitîndu-mă la oamenii care stau grămadă pe telefon, în metrou sau la restaurant, incapabili să se rupă și să citească o carte, să închidă ochii pe bancă-n parc și să se bucure de soare, să poarte o conversație cu sens, aș zice că da. Adică ce, veți spune, te-mpiedică uber și glovo și uațap să citești o carte?
Da, pentru că fiecare din aceste app-uri ronțăie puterea minții de a se concentra, de a sta alertă, de a memora, de a identifica semne, de a răspunde la stimuli. Am ajuns, practic, în Second Life, însă fără să ne dăm seama de asta. Fierbem încet, ca broasca, în supa digitală și vom ști că sîntem morți doar cînd un app ne va spune: Check-in în Lumea de Apoi.
Cum, nu ai încă app-ul?
Raluca Feher este scriitoare și director de creație în publicitate. Cea mai recentă carte publicată: Te iubesc, dar nu pe tine (Editura Trei, 2021).
Credit foto: Wikimedia Commons
