Într-o librărie, o mamă răsfoiește cărți alături de băiețelul ei. La un moment dat, copilașul îi atrage atenția asupra unei tinere care s-a așezat într-un colț, într-o poziție precară, ferită de privirile celor din jur. Fata nu citește, ci fotografiază o carte cu telefonul, pagină cu pagină. Mama face la rîndul ei o poză, apoi postează întîmplarea pe Facebook, declarîndu-se ultragiată: e lipsă de respect, tînăra ar trebui să cumpere volumul, nu să-i strice cotorul etc., etc.
Putem observa mai multe aspecte din acest nou scandal du jour vînturat pe rețelele de socializare. În primul rînd, ce nu ia mama în considerare e că motivul pentru care tînăra nu cumpără volumul nu e din dispreț pentru cultură, ci dimpotrivă: e clar că e curioasă și că vrea să citească, dar, cel mai probabil, pur și simplu nu-și permite să plătească prețul. Așadar, întrebarea nu este dacă gestul fetei e moral sau nu, ci ce spune el despre accesul la carte într-o țară în care salariul minim e încă umilitor de mic, acoperind cu greu nevoile de bază, iar în siajul austerității ultimilor ani, lectura a devenit, pentru mulți, costisitoare.
În al doilea rînd, gestul tinerei de a transforma un roman de peste 300 de pagini, încet-încet, într-o copie digitală arată foarte clar că lumea în care trăim a devenit una în care cărțile ajung tot mai des la cititori sub formă de fișiere digitale. Cu toate că, în Europa, formatul tipărit domină în continuare topurile – aproape 85% din totalul vînzărilor din 2021 ale editurilor europene a fost generat de cărțile pe hîrtie –, în ultimii ani, e-book-urile și audiobook-urile au înregistrat o creștere accelerată. Formatele digitale au ajuns să reprezinte 15% din vînzările la nivel european, cei mai mulți astfel de cititori fiind în țările nordice, potrivit unui raport al Federației Editorilor Europeni. În România, cărțile digitale au ajuns în ultimii ani la 5-7% din totalul pieței, notează Ziarul Financiar pe baza datelor de la AudioTribe și Statista.
Digitalizarea cărților schimbă, încet-încet, modul în care citim. Cărțile în format electronic au drept avantaj principal accesibilitatea: într-un singur dispozitiv pot fi stocate mii de volume pe care un cititor le poate cumpăra în doar cîteva minute, în orice limbă și din orice colț al lumii. Asta se traduce în economie de spațiu, de timp și de bani, e-book-urile fiind vîndute la prețuri mai mici decît variantele tipărite. Audiobook-urile au chiar și mai multe avantaje, transformînd lectura într-o experiență auditivă: textul e citit deseori de actori profesioniști și vine la pachet cu o flexibilitate mai mare. Oamenii pot să asculte o poveste în timp ce conduc, fac sport, se plimbă, fac curat în casă ori gătesc, audiobook-urile fiind totodată utile pentru persoanele cu deficiențe de vedere sau pentru cele care vor să învețe o limbă străină.
Scena adolescentei din librărie sugerează și o serie de obstacole aduse de digitalizare, de la reținerea mai slabă a informațiilor citite pe ecran sau în format audio pînă la piraterie și problema spinoasă a algoritmilor care înlocuiesc conexiunea umană. Formatul electronic și audio al cărților, foarte ușor de copiat, permite nu numai distribuția pe o piață neagră, ci și antrenarea Inteligenței Artificiale pe ele (o problemă gravă din perspectiva drepturilor de autor, care a stîrnit, de altfel, numeroase proteste în ultima vreme). În plus, digitalizarea permite scoaterea cu totul a omului din ecuație, a librarului, părintelui, prietenilor sau colegilor, înlocuind pasiunea și curiozitatea umană cu algoritmul și notificările seci, de tipul „Pe baza lecturilor tale anterioare, cred că ți-ar plăcea asta“. Nu doar atît, ci e de remarcat și faptul că, spre deosebire de o bibliotecă obișnuită, e-book-urile și audiobook-urile depind cu totul de tehnologie: bateria și ecranul, dar și platformele de vînzare online pot deveni, într-o clipită, complet inutile în cazul unei – ipotetice – apocalipse digitale. (Și nici măcar nu e nevoie de vreun asemenea dezastru ca să dispară accesul la cărți, după cum au remarcat chiar unii cititori români recent: în urma unor renegocieri de contracte, volumele Editurii Trei au dispărut de pe platforma audio Voxa, chiar dacă măsura va fi cel mai probabil temporară.)
Nu formatul e problema
Dar toată această dezbatere despre hîrtie vs ecran vs căști riscă să rateze problema esențială. Dacă digitalizarea e bună sau rea e o întrebare fără miză reală în acest moment, în România, ba chiar una care riscă să fie elitistă. Cartea tipărită, e-book-ul și audiobook-ul nu se exclud, ci se completează: dorința de a descoperi idei, povești și lumi noi rămîne. Piedica cea mai mare e accesul – atît fizic, cît și financiar. În urma măsurilor impulsive de austeritate luate în 2025, cultura a fost prima afectată, lucru cu atît mai grav pe o piață de carte mică și fragilă cum e cea a României. „Din septembrie și pînă acum consumul de carte a scăzut cu două cifre“, a atras atenția Mihai Mitrică, directorul Asociației Editorilor din România, într-un articol din G4Media. Prețul cărților e mare în comparație cu salariul minim, și chiar și pentru cei cu salariu mediu poate fi un efort greu de susținut pe termen lung. În plus, cu un sistem educațional precar, cu tot mai puține biblioteci funcționale, fără suficienți părinți și profesori care să formeze cititori și fără politici publice care să susțină cartea, supraviețuirea devine cuvînt de ordine.
Așadar, poate că o întrebare mai bună e: cum facem să ajungem la toți cititorii curenți – și să-i cîștigăm în plus de partea noastră pe cei care nu citesc? E suficient să ne uităm puțin în jur și vom descoperi mai multe modele de succes pentru sprijinirea culturii – mai trebuie doar să vrem să le punem în practică. În Uniunea Europeană există deja un arsenal consistent de politici și programe care exact asta încearcă să facă: să crească accesul la carte și să formeze noi cititori, prin finanțarea de traduceri, publicarea și distribuția de carte, investiția în biblioteci, implementarea de programe de lectură și activități comunitare în colaborare cu școli și biblioteci, susținerea de platforme gratuite cu acces digital, reducerea TVA, subvenționarea librăriilor independente sau oferirea de vouchere culturale.
E evident, astfel, că avem nevoie urgentă de implicarea statului, dacă vrem să nu mai vedem tineri care-și fotografiază cărți în librării pentru că nu și le permit. Accesul real la educație și cultură înseamnă că o întreagă comunitate contribuie la asta, prin biblioteci bine aprovizionate, profesori instruiți și pasionați, părinți, colegi și prieteni care cultivă curiozitatea și dragostea pentru lectură. Dacă vrem să creăm noi generații de cititori, trebuie să ne asigurăm că literatura ajunge cu ușurință la noi toți – în orice format.
Cristina Ștefan este jurnalistă și editoare la Curtea Veche Publishing.
Credit foto: Wikimedia Commons
