Nevoia De Salvatori

Există momente în care apariția unui salvator pare cea mai bună veste posibilă. Cînd lucrurile se complică și cînd soluțiile întîrzie, iar incertitudinea devine apăsătoare, este liniștitor să apară cineva mai puternic, mai hotărît sau mai competent.

Mintea omenească operează mai ușor cu „așa nu e bine” decît cu „așa trebuie făcut”. Din păcate, în stadiul actual, democrația română ne pune la îndemînă suficiente ocazii de a vedea ce nu e bine.

Conceptul de „neputință învățată” descrie reacția care poate apărea atunci cînd o ființă este expusă în mod repetat unor situații neplăcute pe care nu le poate controla.

Mă întreb adesea, privind cu un ochi la mine și cu altul la neamul din care mă trag, de unde vine această așteptare pe care o purtăm în oase ca pe un reumatism vechi; așteptarea ca cineva, altcineva, oricine altcineva, să vină și să ne scape.

Economia este și ea o știință, deși unii cred că este un fel de joacă. Adică ei, în măreția lor dată de lipsa diplomei de Bac, se pot juca, pot face orice cu sistemele economice pe care din eroare ajung a le gestiona. Și nu este așa.

Nevoia de salvatori decurge din nevoia de modele – dar ciclul merge și invers, pentru că modelele istorice au un aer de salvatori ai neamului – altfel nu i-am ține minte.

Fantasma salvatorului bîntuie totuși folclorul nostru. Numai că, de obicei, este un salvator individual.