Alina Necsulescu

Modelul tradițional de educație a cultivat competiția printr-o pedagogie a comparației. Elevul nu era evaluat doar în raport cu sine, ci în raport cu ceilalți.

E straniu cum ne precipităm să ne declarăm victime ale sorții, fără să ne întrebăm ce parte din noi participă tăcut la construcția unor situații.

Crizele de furie, refuzul efortului susținut, dificultatea de a tolera frustrarea sînt manifestări frecvente în rîndul copiilor de vîrstă preșcolară, dar ele nu reprezintă simple „capricii”.

Aș spune că în psihanaliză trecutul devine prezent și prezentul trecut, așa încît se poate interveni oarecum in vivo asupra trecutului pentru a-l modifica.

Suferința, însă, nu pare a fi devenit un tabu în România anului 2025. Dimpotrivă!

A fi prea îngrijorat de ceva trădează o coloană vertebrală rigidizată de frică, pe cînd a nu fi deloc îngrijorat pune în lumină indiferența glacială.

Avem tema angoasei de separare și de pierdere, pe care oricine o resimte dacă se gîndește la sine ca la o persoană căreia îi lipsește jumătatea.

Rezistență flexibilă

În prezent, mașinilor li se deleagă capacitățile de analiză și sinteză ale înțelegerii și rațiunii, fără ca acestea să dețină spectrul complet de funcții ale creierului uman.

Impostura și snobismul își fac loc și în artă, iar snobismul cultural este deseori întîlnit.

Ce se află în spatele cortinei pseudo-normalității țesute cu acțiuni?

Literatura, aidoma psihanalizei, oferă spațiul necesar pentru introspecție.

Bărbații caută distanța optimă, pe cînd femeile apropierea optimă.

Acest lucru nu înseamnă că este mai sănătos ca o persoană să fie brutală cu ceilalți, să verbalizeze tot ce simte și gîndește sau să fie ignorantă.

Aceasta este o perioadă care se trăiește cu sentimentul că e prea tîrziu pentru întreprinderea unor noi lucruri și, totuși, prea devreme pentru a renunța

Reprezentările „mama” și „tata” se construiesc în minte printr-o îmbinare.