Trebuie să oferim o explicație oamenilor pentru ce se întîmplă azi în viața lor și cu economia noastră națională. Pentru că ei nu înțeleg cum de unii politicieni și-au permis a mări mereu salariile și pensiile și alți politicieni vin acum și taie de peste tot. Pare a fi un haos. Adică, pur și simplu, unii politicieni par a fi generoși cu poporul român și iubitori de țară, iar alții par a fi răi, adică oameni care urăsc poporul și țara. Unii politicieni par a fi adevărați Mesia care au inventat perpetuum mobile al economiei, adică bani fără muncă, iar alții par a fi oameni simpli care ne vorbesc despre reținere și asceză. De fapt, pentru macro-economiștii care mai știu și carte, fenomenul este unul simplu: sistemul economic, în speță economia românească, nu face decît să funcționeze după legi economice cunoscute.
Pentru a aborda mai clar subiectul rîndurilor următoare, va trebui să explicăm unul dintre numeroasele paradoxuri din economie.
Pentru că economia este și ea o știință, deși unii cred că este un fel de joacă. Adică ei, în măreția lor dată de lipsa diplomei de Bac, se pot juca, pot face orice cu sistemele economice pe care din eroare ajung a le gestiona. Și nu este așa.
Despre ce paradox vorbim? Este vorba despre paradoxul cobrelor sau Legea lui Goodhart. În ce constă? Vom sintetiza cu ajutorul AI. Este vorba despre consecințele obținute ca urmare a unor decizii uneori bine intenționate, dar care ignoră natura umană.
Povestea despre care vorbim vine din India colonială britanică. Autoritățile din Delhi au observat că numărul cobrelor de pe străzi era în creștere. Și pentru că puneau viața oamenilor în pericol au hotărît să facă ceva. Și atunci a apărut soluția simplă a unui premiu în bani pentru fiecare cobră moartă adusă de cineva. Lucrurile mergeau bine pînă cînd premiul a fost ușor mărit pentru a intensifica procesul. Mărirea premiului nu a fost însă de bun augur pentru că a determinat o capitalizare a celor care aduceau cobre.
Capitalizarea acesta le-a permis să înființeze crescătorii de cobre pentru a cîștiga și mai mulți bani. Practic, ideea de bază a decidentului eșuase. Cobrele aduse pentru bani nu mai erau cele de pe străzi, ci din crescătorii. Autoritățile și-au dat seama și nu au micșorat înapoi premiul pentru a pune în situația de faliment crescătoriile și a readuce la premiere cobrele de pe străzi. Pur și simplu, au eliminat premiul. Atunci, crescătoriile au fost desființate și cobrele din ele eliberate pe străzi. Finalul a fost că numărul cobrelor de pe străzi a crescut în loc să scadă. Și asta s-a produs în condiții de decizii eronate, pe fondul unei bune intenții desăvîrșite. Numai că deciziile economice care nu țin cont de natura umană, pe termen lung, provoacă răspunsuri care anulează planul decidentului. Dimpotrivă, efectele pot fi de intensificare a răului care s-a dorit a fi corectat. Omul obișnuit nu este interesat de haosul din capul decidentului. Pentru el, scopul este obținerea unui avantaj. Și acest avantaj se obține chiar cu compromiterea scopului inițial, nobil, așa cum spuneam. Economia, obținerea avantajului, are propriile sale legi. De aceea decizia economică este foarte complexă. Economiștii știu că este bine ca un decident prost să fie ținut departe de orice decizie. Abținerea de la decizie este cea mai bună opțiune pentru cel care nu vede corect, în raport cu pragmatismul naturii umane, finalitatea deciziilor sale. Economistul britanic Charles Goodhart a formulat principiul conform căruia „Cînd o măsură devine țintă, ea încetează a mai fi o măsură bună”. Întrebarea esențială pentru orice decident inteligent este aceea: „Cum vor reacționa oamenii la regulile pe care le introducem?”. Și de aici nevoia de simulări și praguri de evoluție și comportament ale sistemului economic asupra căruia decizi. Mereu decizia cea mai bună este aceea care anticipează aceste comportamente, și nu aceea pe care politicianul, de cele mai multe ori o persoană mediocră, o are în cap.
Cu acestea spuse, vom scrie azi despre un subiect mai aparte. Este vorba despre efectul de neutralitate pe termen lung al monedei în raport cu economia reală. Aceasta este o lege pentru economiști. Nu poți să pui mai mulți bani în economie, dacă economia respectivă nu-i cere. Dacă treci totuși la o supramonetizare, atunci trebuie să te aștepți ca banii în plus să fie neutralizați de către inflație sau/și impozitare. Vom scrie despre o capcană în care cad cei care nu se pricep la economie. Ei doar acționează asupra sistemului economic în fel și chip, încearcă a-l gestiona și îndrepta spre direcții pe care numai mintea lor confuză le poate gîndi. Pe termen scurt, pare că economia este ascultătoare. Adică, în practică, economia națională are tendința să răspundă la aceste decizii neconforme, care sînt luate împotriva legilor științei economice. Însă pe termen lung sistemul nu-i ascultă. Are tendința de a reveni acolo de unde a plecat, recuperînd practic deciziile haotice despre care vorbim. Ceea ce este neștiințific sfîrșește prin a fi corectat. Și corecțiile se fac într-un fel vizibil. Numai că, de regulă, în politică mandatele sînt atît de scurte. Așa se face că efectele aparent favorabile, pe termen scurt, sînt apropriate de unii, iar cele negative, pe termen lung, sînt gestionate de către alții. Termenul scurt în știința economică înseamnă ani de zile. Nu înseamnă ore, zile sau săptămîni. Este vorba de ani de zile în care totul pare a fi o reușită, apoi bumerangul revine și ne plesnește peste chelie. Și cel mai adesea nu știm ce ne-a lovit.
Neutralitatea monedei pe termen lung este o lege fundamentală. Ea spune că, pe termen lung, banii în exces nu creează bogăție reală. Deci banii în exces modifică doar nivelul prețurilor și nu impulsionează economia. Puțini dintre acești bani sînt preluați în creștere, restul se duc în prețuri. Asta pentru că economia reală are nevoie de timpi mai îndelungați de adaptare. Mecanismul economiei reale este ceva mai complex decît cel al economiei monetare. Acolo banii sînt doar un factor. Mai sînt și alții: nivelul tehnologic, forța de muncă și calificarea sa, accesul la materii prime, materiale și energie, cultura, capacitatea de inovare, nivelul de integrare cu economiile lumii. Deci pentru a porni economia reală îți trebuie o combinație de bani, oameni și resurse materiale. Simpla infuzie de bani nu este de ajuns. Mai ales atunci cînd ai de-a face cu o economie ca a noastră, din care fug resurse și nu vin resurse.
Cu alte cuvinte, supramonetizarea unei economii nu duce la creștere economică, ci la inflație. Producția și veniturile reale răspund destul de greu și cel mai adesea negativ, pe termen lung, la banii în exces. Pentru a fi favorabil, a putea fi valorificat de către economia reală, un impuls monetar trebuie să fie bine gîndit. Milton Friedman vorbește despre o creștere anuală moderată a masei monetare pentru a obține un impuls al economiei reale. El este cel care a enunțat o regulă conform căreia emisiunea monetară poate crește anual cu un nivel în intervalul 3-5% (Milton Friedman, Capitalism și libertate, Editura Enciclopedică, 1995, pp. 70-71). Deci economia răspunde favorabil la ce poate digera. Friedman ne ajută să înțelegem. Evident, pot fi economii foarte performante cu o infrastructură și factori de producție care pot accelera creșterea și pot „înghiți” mai mult de 5%. După cum există economii naționale care nu pot tolera nici o creștere de 3%. Pentru a vedea cîți bani putea pune în mișcare economia noastră fără a se gripa era nevoie de calcule amănunțite. Nu credem că cineva le-a făcut.
Ce au făcut politicienii noștri? Ce au făcut ai noștri Mesia care au crezut că pot reinventa știința economică? La sfatul unora care l-au citit invers pe Keynes, dar și sub imboldul propriu al unei megalomanii greu de admis cînd decizi pentru o țară, au adus mulți, foarte mulți bani în economie. Este vorba de zeci de miliarde de euro. Și pentru că BNR nu le-a dat acești bani, i-au adus din împrumuturi. Ce simplu! Și, în realitate, ce complicat! A mări pensiile, de exemplu, cu 40% este echivalent cu a-ți bate joc de pensionari. A tot ridica nivelul salariului minim, fără calcule atente, este ca și cum ți-ai bate joc de întreaga piață a muncii. Mai multe efecte s-au produs în economie și societate ca urmare a acestui val de bani care a venit în țară. S-a compromis ideea de prețuire a muncii. Sectorul privat a fost pus în situații imposibile economic. Acolo, planificarea și bugetele au devenit ceva imposibil cînd domnul premier a tot mărit salariile. Dacă tot ne cresc salariile din pix, la ce ar mai trebui să îmbunătățim productivitatea? Ideea că ne împrumutăm pentru a alimenta un nivel de trai visat este profund toxică. În cazul României, infinit mai mult decît în cazul Americii, de exemplu. Banii împrumutați trebuie dați înapoi cu dobîndă. Nimeni nu iartă pe nimeni. Avem acum inflație pentru că am mărit veniturile pe care le aminteam fără nici un calcul economic, fără nici un fel de bun-simț. Avem recesiune pentru că și creditorii s-au prins că noi încercăm să reinventăm știința economică și ne avertizează încontinuu să ne oprim. Adică sîntem o țară de șmecheri care încearcă să trăiască bine pe banii lor. Moneda nu iartă. Legile economice nu iartă. Ceea ce se întîmplă acum este un fel de reacție normală, de readaptare și de revenire la ce putem oferi ca economie și ca societate. Ținta ar trebui să fie creșterea nivelului de trai în raport cu ce ne putem oferi. Să revenim la bunul-simț și să nu mai credem că invitația asta este făcută de oameni care nu ne iubesc. Cei care nu ne iubesc sînt mincinoșii care ne-au vîndut iluzia că putem trăi mai bine decît merităm. Concluzia este că nu există Mesia în practica economică. Revenirea la bun-simț și măsură este obligatorie. Și chiar dacă sfidăm aceste valori, știința economică, prin legile sale, face ceea ce trebuie fără a ne întreba. Pur și simplu, rîde de noi. Iar pe alții îi invită să revină în biblioteci.
Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă lucrare a sa este Lumea de dincolo de istorie. Despre fragilitatea construcției sociale românești (Editura Pro Universitaria, 2025).
Foto: Charles Goodhart
.jpg)
