Nostalgia

Nostalgia este o emoție la modă, într-un fel sau altul, de mai bine de o jumătate de secol, oriunde în lume.

Politica nostalgiei este o politică a istoriei şi a memoriei. Ea este liant, dar şi instrument de mobilizare.

Marea capcană pe care grila de interpretare a nostalgiei restaurative o deschide este o perspectivă asupra trecutului în care acesta este un spațiu idealizat din rațiuni politice.

Astăzi se consideră că nostalgia are un efect benefic asupra stimei de sine, dispoziției, relațiilor sociale, chiar și a stării de sănătate fizică.

Ne trebuie tandrețe ca să ne iertăm că nu ne-am putut salva părinții, frații sau bunicii de la moarte, căsniciile de la destrămare, corpurile din calea bolii, că nu ne-am putut păzi relațiile de alienare, urîțenii sau promisiuni ratate.

Orientarea către trecut a fost mereu asociată cu conservatorismul și, în acest sens, nostalgia a fost mult timp considerată un sentiment reacționar.

Nostalgia reprezintă și o deturnare a discursului și atitudinii religioase. De fapt, ea nu țintește refacerea relației cu Dumnezeu, ci redobîndirea măreției pierdute a omului.

Nimeni nu plînge realmente după calvarul de a derula o casetă cu creionul hexagonal și nici după „puricii” care invadau ecranul televizorului cînd antena nu era orientată către un azimut mistic.

Chiar și istoricii cei mai stricți încep să recunoască importanța „istoriei afective” practicate de așa numiții amatori motivați de nostalgie.