Ana Maria Sandu

E un fel de melancolie, care te scoate din realitate, te lasă singur cu tine și te izolează de zgomotul de fond al lumii.

Cred că se plictisesc la fel, indiferent de vremuri, copiii mai mici (care încă nu ajung la telefoane și jocuri pe computer) și bătrînii.

Cred că de multe ori, în cercetare, descoperirile pornesc de la niște detalii aparent nesemnificative, dar care îți ridică niște semne de întrebare.

La maturitate, am devenit din ce în ce mai interesată de lucrurile care nu ieșeau din prima, de ratările care deschideau un nou drum, complet neașteptat.

Terapia nu ne șterge trecutul și nici nu îl rescrie, mai degrabă ne oferă, privind din perspectiva de „a doua șansă”, să înțelegem ce ni s-a întîmplat și să îndreptăm comportamente nesănătoase.

Farmacistă sună mai bine. Și încep să cred că mi se potrivește perfect. Încep să fac un fel de ucenicie, doamnele de la mica noastră farmacie de cartier m-au adoptat.

Ce a ieșit? Un mini-volum de proză scurtă, pentru că absurdul e generos și perplex, expresiv și tragi-comic în egală măsură.

Abia eliberați din jugul Epocii de Aur, încă trăgeam după noi reflexe și prejudecăți. Totuși, școala se dezmorțise destul cît să ne permită ca la încheierea anului să ținem un soi de banchet în sala de clasă.

Scriitor și jurnalist, Andrei Crăciun este și un „cosașian” de cursă lungă, alături de alți scriitori mai tineri. L-a legat de autorul Supraviețuirilor nu doar o prietenie adevărată, ci și pasiunea pentru sport.

Unul dintre personajele fascinate de felul în care înțelegea Clara Haskil muzica va fi actorul Charlie Chaplin, care trăia cu familia în vecinătate, la Manoir de Ban.

Decenii la rînd, oamenii ăștia din centrul Bucureștiului nu au aruncat nimic. Becuri arse, căni fără toarte, ziare, cărți, sticle cu vin de țară.

Ne mirăm de ce dezamăgirea și frustrarea îi fac pe oameni să voteze în fel și chip. Și, pe care, probabil că o trăiesc mulți oameni care se duc și dau concursuri pentru niște posturi, pe care le iau cei care au alte calități.

Sînt dimineți cînd am senzația că în lumea de azi s-a instituit o nouă religie: cea a sănătății expuse ca o marfă într-o vitrină.

Exercițiul fizic în antrenamentul unui dansator de dans contemporan este ceva mai prietenos cu corpul, în sensul că îi urmează mai mult datele naturale.

Ce știu acum și adolescenta de atunci habar n-avea e că bucuriile vieții vin din lucrurile mici. Că, dacă ai așteptări mari, s-ar putea să le ratezi iremediabil pe cele care chiar contează.

Oana Maria Doboși și Raluca Selejan au creat nu doar un loc în care literatura își găsise o casă binevoitoare și generoasă, ci o comunitate de oameni pentru care cititul și scrisul contau.

Lumea din orașul meu de provincie era populată de multe figuri familiare, care vorbeau o singură limbă, pe care o înțelegeam.

Mi-am dat seama, de curînd, că, și după o viață, eu încă aleg bananele cele mai verzi din ladă.

Muzeul Amintirilor din Comunism a fost creat ca o platformă pentru vocile celor care au trăit anii comunismului.

Am construit împreună o familie extinsă, făcută și din oameni care locuiesc aproape.

Numele lui Cosmin Florea apare în spectacolele lui Radu Afrim și, cel mai recent, în ale Alexandrei Badea la Teatrul Național din București.

Există ceva profund satisfăcător în a-mi transforma ideile în lucrări textile.

E un fel de sare în bucate din povestea clasică sau, din contra, o pulsiune incontrolabilă, care ne tulbură judecata?

Pasiunea este considerată un mobil care focalizează motivația și dirijează eforturile noastre pentru perioade lungi de timp.

Nu prea există angajator sau recrutor care să creadă că un om poate fi într-un fel la job și cu totul altfel în rest.

Byung-Chul Han spune că speranța se naște din disperare.

Constatările mele nu m-au făcut nici să-i dau dreptate acelui om, dar nici să-l pot contrazice.

Prietenia e ca o mînă sau ca un picior

. Și pot spune cu cea mai mare sinceritate că nu a fost și nu este o cale ușoară, dar pentru mine a fost și este unul dintre cele mai frumoase și intense lucruri care mi s-au întîmplat pînă acum.

Avem, în sfîrșit, două realități: Omul și Natura.

Anul ăsta, am luat un avion spre Marsilia și mi-am vizitat întîi prietenii din Occitania.

Proiectul „Marea Neagră“ a început în 2010 cu o călătorie de patru luni prin țările din jurul Mării Negre.

Cînd scriu nu am vîrstă și o pot ușor recupera pe fetița de atunci.

Privind în urmă, mă întreb cum ar fi fost copilăria mea dacă m-aș fi născut cu patruzeci de ani mai tîrziu.

Atunci am descoperit că pot citi în gînd. Și mi s-a părut miraculos cum călătoreau prin mine, neauzite, cuvintele din carte.

Sînt într-un TGV care merge spre Lyon și știu că va fi suficient să deschid o carte și drumul meu nu va mai semăna cu nici unul pe care l-am făcut sau îl voi face.

În paralel cu facultatea am urmat cursuri de arte decorative la Școala Populară de Arte.

Lucrurile o vor lua cu totul razna și omul zdruncinat va avea parte de o glorie la care nici nu visase pînă atunci.

Pentru mine, fotografia a evoluat semnificativ în ultimul timp, devenind un mediu prin care pot explora și exprima concepte complexe

Chiar actul fizic al dragostei seamănă cu o luptă.

Bologna este locul unde toți cei din industria cărților pentru copii se adună și unde este expus tot ce a apărut mai bun în lume în ultimul an.

La simplitate ajungem cel mai greu în viață. Și mereu o luăm pe căi ocolite. Poate așa se întîmplă și cu răsfățul.