Ana Maria Sandu

Oana Maria Doboși și Raluca Selejan au creat nu doar un loc în care literatura își găsise o casă binevoitoare și generoasă, ci o comunitate de oameni pentru care cititul și scrisul contau.

Lumea din orașul meu de provincie era populată de multe figuri familiare, care vorbeau o singură limbă, pe care o înțelegeam.

Mi-am dat seama, de curînd, că, și după o viață, eu încă aleg bananele cele mai verzi din ladă.

Muzeul Amintirilor din Comunism a fost creat ca o platformă pentru vocile celor care au trăit anii comunismului.

Am construit împreună o familie extinsă, făcută și din oameni care locuiesc aproape.

Numele lui Cosmin Florea apare în spectacolele lui Radu Afrim și, cel mai recent, în ale Alexandrei Badea la Teatrul Național din București.

Există ceva profund satisfăcător în a-mi transforma ideile în lucrări textile.

E un fel de sare în bucate din povestea clasică sau, din contra, o pulsiune incontrolabilă, care ne tulbură judecata?

Pasiunea este considerată un mobil care focalizează motivația și dirijează eforturile noastre pentru perioade lungi de timp.

Nu prea există angajator sau recrutor care să creadă că un om poate fi într-un fel la job și cu totul altfel în rest.

Byung-Chul Han spune că speranța se naște din disperare.

Constatările mele nu m-au făcut nici să-i dau dreptate acelui om, dar nici să-l pot contrazice.

Prietenia e ca o mînă sau ca un picior

. Și pot spune cu cea mai mare sinceritate că nu a fost și nu este o cale ușoară, dar pentru mine a fost și este unul dintre cele mai frumoase și intense lucruri care mi s-au întîmplat pînă acum.

Avem, în sfîrșit, două realități: Omul și Natura.

Anul ăsta, am luat un avion spre Marsilia și mi-am vizitat întîi prietenii din Occitania.

Proiectul „Marea Neagră“ a început în 2010 cu o călătorie de patru luni prin țările din jurul Mării Negre.

Cînd scriu nu am vîrstă și o pot ușor recupera pe fetița de atunci.

Privind în urmă, mă întreb cum ar fi fost copilăria mea dacă m-aș fi născut cu patruzeci de ani mai tîrziu.

Atunci am descoperit că pot citi în gînd. Și mi s-a părut miraculos cum călătoreau prin mine, neauzite, cuvintele din carte.

Sînt într-un TGV care merge spre Lyon și știu că va fi suficient să deschid o carte și drumul meu nu va mai semăna cu nici unul pe care l-am făcut sau îl voi face.

În paralel cu facultatea am urmat cursuri de arte decorative la Școala Populară de Arte.

Lucrurile o vor lua cu totul razna și omul zdruncinat va avea parte de o glorie la care nici nu visase pînă atunci.

Pentru mine, fotografia a evoluat semnificativ în ultimul timp, devenind un mediu prin care pot explora și exprima concepte complexe

Chiar actul fizic al dragostei seamănă cu o luptă.

Bologna este locul unde toți cei din industria cărților pentru copii se adună și unde este expus tot ce a apărut mai bun în lume în ultimul an.

La simplitate ajungem cel mai greu în viață. Și mereu o luăm pe căi ocolite. Poate așa se întîmplă și cu răsfățul.

Răspunsurile invitaților mei pun răsfățul pe o hartă imaginară a lucrurilor importante de făcut într-o viață sau, din contra, pe nedrept uitate.

Muzeul Abandonului este un proiect independent muzeal, digital și participativ, despre fenomenul abandonului copiilor, dar într-un context mai larg al culturii abandonului generalizat

Mi s-a spus de multe ori că aceste note ajută, mediind întîlnirea spectatorilor cu filme pe care, altminteri, nu știu „de unde să le apuce”.

Nu știu un subiect care să incite mai mult imaginația decît legăturile clandestine