La Portile Orientului

Nu ne plac regulile și mai degrabă încercăm să ne descurcăm, nu să le respectăm. Tragem cu ochiul la Occident, dar firea orientală ne trădează mereu.

Pentru cei îndeletniciți cu filosofia, Orientul e locul în care orice gîndire sănătoasă locuiește un timp pentru a-și testa rigoarea între logica inimii și logica rațiunii.

Dacă vreodată vom mai avea nevoie de noi simboluri naționale, masca sub nas are toate șansele să se bată la un podium cu micii din Obor și merdeneaua cu margarină de la Nea Mihai.

Există un restaurant numit Hong Chang, faimos pentru o tocăniță din carne de broască, un pic iute și cu mult sos de soia, cu un bol de orez alături, evident.

Lady Mary străbate Europa și Balcanii pustiiți de cel mai recent război între austrieci și otomani pentru a ajunge, în cele din urmă, în capitala Imperiului Otoman, unde va rămîne doi ani.

Desigur, știm, citim și înțelegem că o sumedenie de lucruri au adesea o logică, un sens, o explicație – că doar nu sîntem turci! Dar în adîncul sufletului nostru pîlpîie un dubiu.

În timpul comunismului, imaginarul balcanic a fost folosit în special ca sursă a unor parabole politice: Princepele sau Săptămîna nebunilor de Eugen Barbu, Cartea de la Metopolis de Ștefan Bănulescu.

„Orientul” nu este o lume izolată de Europa, ci parte a istoriei și imaginarului ei. Și totuși, încă sîntem teribil de avizi de auto-orientalizare.