A început un nou an școlar, iar sistemul de educație românesc se află într-un context destul de sensibil, în condițiile măsurilor de austeritate impuse de noul guvern și al protestelor profesorilor. Totuși, problemele sînt aceleași de ani întregi și multe întrebări încă își caută un răspuns. Care este statutul unui profesor obișnuit din România? Care sînt frustrările și provocările lui? Cum ar trebui să arate un sistem de educație ideal, adaptat realităților din societatea actuală? Ce ar trebui schimbat, unde s-a greșit de-a lungul timpului? Ce ar trebui să reprezinte, de fapt, educația? Ce așteptări au părinții? În tumultul acestor discuții de fond, de multe ori uităm că cel mai important „element” din sistem este, de fapt, copilul, elevul, un viitor (bun) cetățean în formare și care de cele mai multe ori face parte doar din statistici la nivel național.
„După mine, s-a greșit cînd s-au evitat, prea des, reformele structurale în esența educației și implementarea unor modele de succes din spațiul vestic, unde educația reușește. (...) În acest moment orice modificare a unui număr de ore/discipline din norma didactică generează rezistență și scandaluri naționale, ceea ce face ca sistemul întreg să fie neancorat suficient în evoluția societății. Deși școala arată așa cum știm și vorbim mult despre eșecul educației, trebuie să știți că, în evaluarea anuală, peste 99% din profesori au calificativul «foarte bine». Vi se pare normal?”, afirmă ministrul Daniel David, într-un interviu.
„Cînd am ales să devin profesoară știam că nu voi avea cel mai mare salariu din lume, că nu voi fi iubită de toți elevii și că profesia mea nu va fi cea mai apreciată. Ceea ce nu știam atunci este că de-a lungul timpului sistemul de învățămînt va deveni un domeniu devorat de media, mult prea expus publicului, arătat cu degetul, agresat fizic și verbal (inclusiv de cei care ar trebui să-l protejeze), siluit în mod repetat. Nu știam că pentru aproape orice ține de educație este nevoie de dezbatere publică, că oricine are un cont pe o rețea socială devine automat expert în didactică, în curriculum, în elaborarea manualelor școlare, în conceperea subiectelor pentru diverse examene”, scrie Monica Halaszi, profesoară de limba și literatura română și autoare de manuale.
„Procentul din PIB estimat pe anul acesta nu a depășit 3,5%, din estimarea de 4,5%, deci va fi (iarăși și iarăși) mult sub media europeană de 5%. Și nu e vorba doar de bani pentru salarii și burse, ci de investiții în infrastructură, în resurse umane și materiale și-n profesionalizare upgrade. (...) Cu dezastrul financiar actual, amenințat de tăieri și de ample măsuri distructive, e greu de crezut că se va putea schimba ceva, în viitorul apropiat. În loc de «prioritate națională», educația a rămas, ca de obicei, o cenușăreasă a bugetului, căreia, cînd nu i s-au luat bani, i s-au dat doar firimiturile”, constată Adrian G. Romilă, profesor și scriitor.
„Efortul de memorare își arată rezultatele, notele cresc cu cît se apropie examenul, numărul orelor de pregătire pe săptămînă crește, plicurile meditatorilor se îngroașă, fricile, totuși, rămîn. Cred că un factor care păstrează industria meditațiilor în viață e frica părinților și a copiilor de a nu intra la cele mai bune licee”, povestește Mara Marinescu, elevă în clasa a IX-a.
Mai multe opinii despre învățămîntul românesc puteți citi în Dosarul de față.
