Cum să călătorești de unul singur?
Revin la călătoria de unul singur – acolo nu ai cum să te cerți cu nimeni decît cu tine însuți.
Revin la călătoria de unul singur – acolo nu ai cum să te cerți cu nimeni decît cu tine însuți.
Așa că Anul Nou m-a prins cu frigiderul complet gol.
Îţi cere mătură, mop, găleţi, detergent, soluţii de curăţat felurite şi comentează că toate-s proaste.
Dacă mă luam doar după gustul acelor budinci, era clar că și Ungaria, față de România, era un paradis.
Poate că ei mai există încă, dar nu-i mai caut eu, nu mai am aceeași curiozitate legată de oameni, un semn că am început să îmbătrînesc.
De cele mai multe ori, deși aparent mai puțin importante decît pesonajele principale, sînt indispensabile.
Își iau calabalîcul, copiii, pisicile și fug cît mai departe. Ce opțiune au?
Nu poţi face însă comentarii dacă n-ai trăit o experienţă similară cu a lor.
Mă îmbrac, nu mă spăl, pentru că nu e apă, nu mă mai dau cu deodorant, am auzit că sînt periculoase, apoi o trezesc și pe Maria.
Prima oară am auzit de Călin Georgescu sîmbătă, cu o zi înaintea alegerilor, în Piața Obor.
Am avut parte de mai multe alegeri, în viața mea, mai mult sau mai puțin politice. Iată cîteva note despre ele.
Dacă într-a V-a, copiii încă vor să se facă pompieri, detectivi și, de ce nu, astronauți, cei mai mari devin mult mai pragmatici.
Care vrea mici? Ca să știu cîți mici să comand...”
Mi-am zis: mamă, ce bine o să ne distrăm noi două! O să explorăm împreună, o să povestim și o să „ne rîdem”.
De parcul Herăstrău mă leagă multe amintiri.
De cînd am devenit adult, niciodată nu știu unde îmi voi petrece vara următoare
În celălalt sat, sîntem aşteptaţi la postul local de poliţie.
Deja mă bălăcesc într-un lac, cum e minunatul lac Ohrid din Macedonia, iar undeva, în niște bălți alăturate, se mai bucură un pic de soare și părinții mei.
Totuși, părculețul ăsta anonim, anodin e un loc de popas și de relaxare, iar în viața mea totul începe să funcționeze cu înlocuitori
Acolo sau la Copli, un fast-food din centru, unde se înfiripau amoruri și se legau multe prietenii, la un burger și la un milkshake.
Săteni puțini merg pe marginea carosabilului, pe drumul județean, ferindu-se cu agilitate de camioane”, povestește scriitorul Vlad Macri.
În fiecare an, la sfîrșitul verii, trăiesc o stranie melancolie, pe măsură ce observ schimbările subtile ale trecerii de la un anotimp la altul. Iată cîteva gînduri și stări.
Normal, că turistului român îi cade rangul dacă rămîne fără șezlong
Oradea e un oraș prietenos cu pietonii
Duminică dimineaţa, în jur de ora nouă. Autobuzul 135 este plin ochi
La Cluj are loc, în fiecare an, Olimpiada de gimnastică din spatele blocului.
Cineva a adus un cas (a se citi casetofon), cu toții am adus casete cu muzici, am făcut chetă ca să cumpărăm niște fursecuri de la cofetăria Melba
Nu se poate nici una, nici alta, săptămîna viitoare toate căsuțele sînt ocupate, bye-bye.
La Mangalia, mă simt ca și cum nici n-aș fi coborît din tren.
E o convenție, un consemn și, în fond, nu mai rămîne nimic altceva de spus, ai ajuns în Grecia, ești în vacanță în paradis
Oricum, mult după 1990, mi-am dat seama că expresia „Ce p... mea!” devenise omniprezentă aproape în toate mediile.
Prima oară am ajuns la Balcic, cu rucsacurile în spate, căci pe vremea aia nu aveam mașină, în urmă cu vreo zece ani.
Într-o noapte, a invitat o domnișoară la el acasă, iar fata aia răgea cînd făceau sex
Dar la fel de adevărat e că speranța moare ultima, în plus mai e și nostalgia după tinerețea în care îți venea bine orice
Mai întîi trebuie să merg la Cocorico să iau pui pentru ostropel.
Într-un colț, un ucrainean cîntă la chitară și un domn în vîrstă în cărucior cu rotile e un fel de promoter – îi face galerie și adună public
Telefonul era intim, era o activitate de sufragerie.
În general, sînt un om tolerant, de multe ori prefer să-mi fie mie rău ca să-i fie altuia bine
La Breaza s-a construit masiv și pe alocuri grotesc în anii ’90