Andrei Plesu

Există, în fond, trei tipuri de biografii spirituale, trei categorii de oameni „îmbunătățiți”

Dar mai știe teologia să se lase provocată?

Așteptați de la noi întrebări.

Invitația pe care ne-ați făcut-o cu prilejul ultimei întîlniri de la Schit (Schitul de la Păltiniș, n.m., A.P.)

Aflu, cu stupoare, că Ion Vianu nu este membru al Uniunii Scriitorilor.

După vreo două săptămîni de pleșoterapie vocală și antebelică.

De altfel, sînteți, oricum, lipsit de putere.

L-am redescoperit (o fac mereu...) pe Mirel Bănică, autor harnic al mai multor lucrări de sociologie.

Prin obîrșie, sînt un amestec de moldovean și teleormănean. „Bucureștean” am devenit, forțat de împrejurări familiale, abia după vîrsta de 9 ani.

Problema este că „creștinii” noii obediențe sînt începători.

Proverb musulman: Încetineala e de la Dumnezeu, graba – de la Diavol!

Ortodoxia se dispensează de „doxă“: îi e de ajuns „ortopraxia“…

Răsfoire prin Tito Colliander, Le Chemin des ascètes, în Spiritualité orientale, no. 12, 1973: „Nu dați sfaturi. Nu intrați în contradicție cu nimeni. Lăsați pe ceilalți să aibă dreptate. (Ah! – n.m., A.P., aprilie 2024).

Îmi cer scuze pentru nediplomatica mea atitudine, dar am încă nostalgia modelului american.

Dacă aşa stau lucrurile, e greu de înţeles de ce gazetarii noştri – şi ai altora – nu renunţă la acest înşelător spectacol.

Revenirea la „militantism” ne deprimă…

De multă vreme, simt nevoia să-i dau un semn de prețuire și afecțiune lui Alexandru Călinescu.

Se citește, ca și celelalte, pe nerăsuflate, printre hohote de rîs și crize de depresie.

Aveam pe agendă două teme – tezaurul şi decizia noastră de a adera la NATO.

Dintr-odată, mă simt îndemnat să reflectez asupra acestei alternanțe a timpului și să răsfoiesc interogativ însemnări mai vechi și mai noi

Era inevitabil ca, în plină criză kosovară, dl Vollebaek să facă o vizită în Serbia, pentru a-l întîlni pe preşedintele Slobodan Miloșevici.