Andrei Plesu

Viața era frumoasă, ne vedeam fiecare de treabă, ne împrieteniserăm și făceam toți curte singurei femei vecine cu noi.

Prostul însă, spre deosebire de insul corupt sau de cel incompetent, nu ştie că e prost. Ba din contra: se crede foarte deştept, foarte abil, mereu capabil să‑i prostească pe ceilalţi.

Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar îndrepta caravanele sale, căci dragostea este religia și credința mea.

Nu că nu se poate, nu că e interzis, dar nu se cade, nu e frumos. Nu se cade să-ţi pocneşti părinţii sau nevasta, nu se cade să arunci de colo-colo geanta profesoarei tale.

Dacă mi s-ar cere o definiție a dictaturii, aș spune că dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero, lăsînd loc unui procentaj sufocant de „imposibil”.

Intelectualul adevărat nu simte nevoia să se „fixeze“. Preferă să adopte poziția oaspetelui, să nu se instaleze, uzurpator, în capul mesei.

Nu mai pledezi pentru o convingere, ci pentru un efect. Nu-ți mai trăiești gîndurile, te preocupă mai curînd punerea lor în scenă.

Occidentul crede în reguli şi se străduieşte să le respecte. Federaţia Rusă nu-şi pune problema să respecte vreo regulă, pur şi simplu pentru că nu crede în existenţa vreuneia.

Individul uman are şi alte probleme, şi alte nelinişti, decît problema circulaţiei forţei de muncă şi a inegalităţii sociale.

Am putea spune că un adevărat om politic nu trebuie să aibă decît două calităţi, necesare, de altfel, în orice meserie: bunătatea şi inteligenţa.

Scena politică mustește de palori irefutabile, de descurcăreți care încurcă, de inutilități bine instalate.

Nu țin să idealizez „vremurile de altădată”, nu pretind că n-au existat niciodată, pe scena noastră publică, miniștri proști sau mediocri.

O caracteristică psihologică globală: românii sînt un popor „care nu vrea să fie condus şi totuşi nu e în stare să se conducă singur“.

Am publicat, sub titlul „Mică antologie a patriotismului amărît”, cîteva citate din cei mai mari scriitori români, exasperați de abuzul ipocrit al patrioților de profesie.

Era un preşedinte cititor, un degustător al artelor, un rafinat, ceea ce se simţea în fiecare atitudine şi în fiecare replică a sa.

E uluitor să constaţi ce poate face, dintr-un om pînă mai ieri „normal”, instalarea într-un fotoliu, într-o demnitate publică.

Paul Gherasim a pornit, zilele acestea, spre locul pe care l-a contemplat, îndrăgostit, toată viața: locul de obîrșie al lumii create.

Lucra rapid şi intens, cu o putere de concentrare care putea acoperi, fără fisură, zile şi nopţi întregi.

Cîndva, Patericul, o culegere de „apoftegme“, adică de sentinţe, trăiri şi pilde duhovniceşti, era o lectură foarte răspîndită printre dreptcredincioşi.

Un caragialesc personaj lăuntric e gata neîncetat să-şi atribuie toate defectele, cu condiţia să i se recunoască în unanimitate măcar o calitate: ţinuta morală.

Nu mi-am făcut iluzia că apariția lui va avea un necesar efect inhibitor asupra „regizorilor” care vor să ajute publicul cu sugestii picante de urări pascale.

Patriotismul înseamnă să bagi dificultăţile sub preş, să lupţi împotriva „calomniilor” duşmănoase prin minciună triumfalistă.

Nu poți risca să alegi un președinte de țară care declară că romanii au învățat latina de la daci.

Rusofobia conviețuiește constant cu rusofilia, admirația cu panica, tentativa colaborării cordiale cu derapajul credul, contraproductiv.

Pe acest fundal, a apărut pe scenă Ilie Bolojan. Nu știam despre el decît ce prestație exemplară a avut ca primar al Oradiei.

Ignoranță, proastă-creștere, suficiență monumentală – iată premisele succesului public.

Dintotdeauna, au existat, în mijlocul nostru, tot soiul de lichele care practică zgomotos eschiva retoricii patriotice.

Ca toate lucrurile omenești, și solidaritatea își are capcanele ei, latența ei de caricatură.

Dacă Ponta e un soi de Cațavencu juvenil, Antonescu e un soi de Rică Venturiano tomnatic.

Înrăirea generală este şi efectul unor conjuncturi exterioare. Scăderea nivelului de trai nu e de natură să binedispună.

Uneori poftești la bere, alteori la vin.

O altă meteahnă: naționalismul declarativ.

Fiindcă Socrate s-a plimbat printre zarafi, Iisus a trebuit să se lase crucificat de ei.

Nu poţi fi mîndru (sau ruşinat) de o calitate pe care n-ai obţinut-o prin merit sau prin opţiune.

Cu cîteva luni în urmă, am dat, pe YouTube, peste o serie de emisiuni susținute de Valeriu Nicolae

Problemele astea trebuie să ți le pui cînd ești matur, cînd ai instrumentarul necesar să intervii.

Dacă Nikita Mihalkov ar face un film despre asta, și-ar salva, poate, sufletul…

E inevitabil să considerăm ca ministeriatul de Externe al oricărei națiuni să presupună rigoare procedurală, preocupare pentru stabilitatea țării și pentru buna ei imagine internațională.

Pe scurt, institutul e ca și dispărut

Mă gîndesc mai curînd invers: la lucruri pe care le făceam şi n-o să le mai pot face...

Și mai departe? Încotro s-o luăm, dacă „extensivul“ e, practic, neinteresant? Să continuăm în intensiv?

Fragmente regăsite (2022), după o conversație cu bunul meu prieten Toma Pavel despre închiderile și deschiderile vieții spirituale.