Fără dată (caiet din tinerețe)
Citat din Lucian Blaga (Zări și etape, București, 1968, p. 32): „Mă plimb în vîrf de munți. E noapte, dar cum ochii mi s-au obișnuit cu întunericul, văd la depărtări mari – vag, ce-i drept –, dar totuși văd. Aprind un muc de lumînare, deodată văd limpede la doi pași, dar mai departe nimic. Mintea noastră sănătoasă, cu presimțirile ei instinctive, obișnuită cu întunericul realității, vede – tulbure, ce-i drept – la depărtări și-n adîncimi foarte mari. Știința își aprinde însă mucul de lumînare; dintr-odată vedem totul la doi pași, dar mai departe deloc.”
25 iulie 1972
Psalmul 2: „Slujiți Domnului cu frică și bucurați-vă, tremurînd!”. Rugăciune: „Ferește-mă, Doamne, de beția păcatului, dar și de beția smereniei!”
31 mai 2025
Alegerile noastre au ieșit bine. E încurajator să vezi că o majoritate suficientă a adus la președinție un om educat, bine crescut, performant în meseria lui – pe scurt, iradiind normalitate. Iar ideea lui de a-l numi prim-ministru pe Ilie Bolojan e, din punctul meu de vedere, salutară: e vorba de un personaj care și-a dovedit de ani buni raționalitatea, curajul reformator, autoritatea instituțională. Dar să nu trecem euforic peste acest episod. Drumul greu abia începe. Pentru a fi dus pînă la capăt, e nevoie de reforme radicale ale clasei politice în ansamblul ei, de la partide la neafiliați... Cu „aparatul” de-acum, nu putem spera la un ritm alert al bunelor decizii și la adecvarea lor realistă. Portretistica mediului politic autohton se reduce, deocamdată, la o sumă de prezențe nefuncționale și de absențe zgomotoase, de neînlocuit... Tupeu vid, mulțumire de sine și paloare indemolabilă. O reformă eficientă a „executivului” – la care ne așteptăm, mereu descumpăniți, după fiecare episod electoral – ar însemna, de fiecare dată, figuri noi, strategii insolite, surprize promițătoare, normalitate ofensivă. Dar ceea ce căpătăm, mai mereu, e carierism tenace, fentă contextuală, relief fără substanță. Pot da o mulțime de exemple, dar m-ar obosi... E plin de inși nelocalizabili, dar, s-ar zice, de neînlocuit. Scena politică mustește de palori irefutabile, de descurcăreți care încurcă, de inutilități bine instalate. O adevărată reformă a scenei politice ar prinde chip și eficiență dacă am vedea apărînd la rampă portrete noi, strategii dezinteresate, măsuri inteligente și curajoase, fără obsesia instalării suficiente în prim-plan instituțional, fără un sățios apetit de continuitate ierarhică. În lipsa unei astfel de reforme, lucrurile pot evolua (involua!) deprimant, cu consecințe paralizante: putere neputincioasă, „stabilitate” somnolentă, criză autosuficientă... Iar alegătorul lucid nu crede că a ales greșit, dar simte că nu mai are criterii consistente, suficiente, să aleagă ce trebuie dintr-un peisaj în care facerea productivă e mereu subminată de făcătura rentabilă. Nu mai avem decît o singură consolare: se putea și mai rău!
3 iulie 1969
Bună întîlnire cu Oscar Wilde (din Dorian Gray). O primă recoltă:
„Ca toți cei care încearcă să epuizeze un subiect, își epuizează ascultătorii.”
„Pot să rezist forței brute, dar rațiunea brută e cu totul insuportabilă. Folosirea ei este, într-un fel, o faptă necinstită. Înseamnă să lovești sub intelect.”
„În ziua de astăzi, oamenii cunosc prețul fiecărui lucru și valoarea nici unuia.”
„Calea paradoxurilor e calea adevărului. Dacă vrem să punem la încercare realitatea, trebuie să o vedem mergînd pe sîrmă. Atunci adevărurile încep să facă acrobații, iar noi avem putința să le cîntărim.”
„...la urma urmelor, nu sînt decît două soiuri de femei: cele care rămîn naturale și cele care se fardează. Femeile care rămîn naturale sînt foarte folositoare.”
„Sînt multe lucrurile pe care le-am arunca, de nu ne-ar fi teamă că s-ar putea să vină alții să le culeagă.”
„Experiența – numele pe care oamenii îl dau propriilor greșeli.”
„Femeile se apără atacînd, la fel cum atacă prin capitulări ciudate și neprevăzute.”
„O țigară este prototipul perfect al plăcerii desăvîrșite. E delicioasă și te lasă nesatisfăcut.”
20 iulie 1973
Nu știu de ce m-am gîndit astăzi foarte mult la moarte. Către seară. [...] Heidegger spune că sînt lucruri pe care nu le cunoști decît trăindu-le. Neantul, de pildă, prin angoasă. Dar cum îți poți trăi moartea? Este teama de moarte un adevăr despre moarte sau necunoașterea adevărului despre moarte? Și este speranța nemuririi iluzie pură? [...]
