Nevoia de boieri
Boieria e percepută ca bogăție, grandoare, noblețe, dar și ca exces, risipă, hedonism; iar boierul e generos, cucernic, filantrop, dar și viclean, cupid, ticălos.
Boieria e percepută ca bogăție, grandoare, noblețe, dar și ca exces, risipă, hedonism; iar boierul e generos, cucernic, filantrop, dar și viclean, cupid, ticălos.
De-a lungul timpului, boierii din Țările Române s-au definit drept blagorodnici, evgheniți, ighemonicoși și simandicoși. Împrumutate din slavă și greacă, aceste cuvinte spun, în esență, cam același lucru.
În ce privește contextul implicat de un termen precum rom. boier, merită evidențiată legătura – sau chiar continuitatea – dintre „proto-boierii” timpuriu-medievali din Europa central-sud-estică și unii hospites germanici.
Acum îmi dau seama, odată cu trecerea timpului, că regimul comunist nu a eliminat total figura și „memoria” boierului din imaginarul colectiv, ci a rescris-o pedagogic.
Am scris acum mai bine de douăzeci de ani volumul Boierii minții cu un simplu scop: acela de a arăta că lumea intelectuală românească nu era nici măcar premodernă, ci paramodernă.
Încă de la finele anilor ’80, profesorul nostru de estetică, semioticianul Cezar Radu, ne explica la curs mecanismele de producere a kitsch-ului în relație cu arta și cu arhitectura, neștiind că, nici zece ani mai tîrziu, le vom vedea la lucru în arhitect
Mama a fost dată afară din liceu pentru că nu avea rădăcini sănătoase. Era fiică de chiabur. Visul ei era să se facă avocat. S-a terminat.
Boierii conservatori, boierii recenți precum Catargiu, opunîndu-se împroprietăririi țăranilor, erau adevăratul partid anti-ordine, mult mai răi decît adevărații revoluționari.
Boierul nostru e mereu zîmbitor, tolerant, nu se grăbește prea tare. Asta place unora, dar îi îngrijorează pe alții, care ar prefera un patron mașină de făcut bani.
Danezu și Sorina Ceugea cîntă o manea intitulată „Boier cu acte“, iar boierii continuă să populeze cîntecele românești cu o vitalitate pe care nici o reformă agrară nu a reușit s-o domolească.
Bunica maternă avea cam vîrsta mea de azi, atunci cînd, într-o zi, mi-a dat pe farfurioară o portocală tăiată în rondele transversale, tăvălite prin zahăr tos, și mi-a spus că e „portocală boierească”.