Am scris acum mai bine de douăzeci de ani volumul Boierii minții cu un simplu scop: acela de a arăta că lumea intelectuală românească nu era nici măcar premodernă, ci paramodernă, amestecînd fondul fanariot-feudal moștenit cu forme aparent de piață, care creează prestigiul cultural. Pentru că vorba lungă e sărăcia omului, nu o să repet aici întreaga demonstrație a volumului. Cei interesați îl pot găsi încă pe Internet. Aici vreau să vorbesc despre felul în care boierii au fost înlocuiți de arendașii minții. Aceștia sînt antreprenori care cumpără ieftin, vînd și mai ieftin și fac atît bani, cît și putere politică din tot ce au moștenit de la boierii scăpătați ai minții. Dar ca să construiesc un argument complet, trebuie să vă reamintesc cîteva lucruri despre ce au fost cu adevărat boierii moldo-valahi în special în ultima parte a istoriei lor trăite.
Starea de boierie în lumea tradițională românească a început în secolul al XIV-lea ca una aproximativ europeană. Pînă în secolul al XVII-lea, boierul era un nobil, o persoană privilegiată cu pămînturi dobîndite prin merite militare, cumpărate sau date de domn. Modelul lor nobiliar era amestecat, o parte central-europeană, o parte bizantină. Statele valah și moldovean au fost, pînă la urmă, create ca state vasale ale statului maghiar, care le-a încurajat fondarea ca state-tampon față de lumea orientală. Cuvîntul „uric”, folosit pentru a desemna daniile care justificau boieria, era de origine maghiară și însemna „vechi”.
Către sfîrșitul feudalismului românesc, la 1741, se întîmplă ceva interesant. Sub influența regimului politic otoman, în care crescuse, domnul Constantin Mavrocordat declară boierii angajați ai statului. Starea de boierie devine dependentă de stat. Moșiile și privilegiile erau garantate de deținerea unui rang boieresc. Dacă domnitorul îți lua rangul, cu el se ducea și starea boierilor. Deveneai „mazil”. Boierul era de acum un funcționar. Mai mult, rangurile au proliferat. Au apărut slugeri, logofeți, vornici de rangul doi (vtori) sau chiar de rangul trei (treti). Celebrii treti-logofeți din vremea lui Tudor Vladimirescu și a lui Nicolae Filimon nu aveau atribuții fiscale sau diplomatice, erau simplu numiți astfel pentru a fi membri ai aristocrației ca stipendiari (angajați) ai statului fanariot. Chiar dacă era numit logofăt, pe vremuri un fel de prim-ministru, un treti-logofăt era un neica nimeni de la Mizil. A te lăuda cu boieria în România premodernă, care a precedat domnia lui Cuza sau a lui Carol, care au fondat statul modern, înseamnă a lăuda un sistem patriarhal otoman care corupsese ideea de noblețe și o transformase în politicianism veros. Desigur, mai erau umbre ale vechilor boieri români, prefanarioți, care erau doar atît, umbre. Rangurile și funcțiile lor fuseseră deja corupte de otomanismul fanariot, care confunda statul cu casa domnitoare și clasa nobiliară cu o clientelă politică ce tremura de frica să nu își piardă privilegiile, la fel cum se temeau pașalele turcești să nu își piardă capul din cauza mîniei sultanului.
Cînd am scris Boierii minții, sugeram că lumea culturală crea tot un fel de amploaiați, de treti-slugeri culturali. Mă gîndeam, în primul rînd, la ideea că actul cultural se transformase, la vremea respectivă, 1990-2004, într-un mod de a împopoțona în stil fanariot pe X sau Y, cu cuca decorată cu pană de egretă a marii culturi. În subsidiar, mă gîndeam că noua lume editorială românească se baza mai ales pe fonduri de stat, ca în orice întreprindere privatizată din acele vremuri. Eroii culturali ai vremii erau încorporați în mecanismele statului-economie postcomunist, prin mecanisme care nu erau nici capitaliste, nici socialiste. Erau tot un fel de boieri ai statului postfeudal românesc, definiți de poziția lor în mecanismul politico-economic, prin care și-au construit un nume. Conform teoriei grupurilor de prestigiu, aș include aici nu numai lumea „bună,” ci și lumea corifeilor național-comunismului cenaclier și patrioto-securist, care au avut și ei partea lor de „viață ca o pradă” a acelor ani.
Ce s-a întîmplat însă de atunci? A stat lumea în loc? Nicidecum. Boierii minții modelați de tiparele pseudo-fanariote reinventate de postcomunism au fost marginalizați, exploatați chiar, de arendașii minții. Aceștia, folosind mediile digitale de socializare, au modernizat exploatarea moșiilor create prin pseudo-ideație de boierii minții. Ei au comercializat, rapid și cu mult iușchiuzarlîc, temele, fantomele și obsesiile fanarioților intelectuali tîrzii, creînd lumea de necrezut a națio-ortodoxo-suveranismului contemporan. Arendașii minții sînt, în primul rînd, ventrilocii culturii care poartă ie și suman. Ei prind din zbor și redau cu rapiditate clișeele politico-intelectual-ideologice ce sună bine. Este important de spus, însă, că fără temele de bază cultivate în anii ’90 nu ar fi existat prăpăstiile care se emit astăzi. Cultul așa-zișilor sfinți ai închisorilor, toți legionari, nu ar fi fost posibil fără discursul anticomunist inventat de cei care, neavînd curaj să vorbească înainte de ’89, au debitat o logoree autojustificatoare a propriei neputințe, prin mărirea cu lupa a autocompătimirii suferinței celor care nu puteau să se explice sau să beneficieze de pe urma ei. Cultul iei este legat de cultul lumii rurale cultivată la Muzeul Țăranului Român. Bazaconiile despre tăierea firului divin nu ar fi fost posibile fără ortodoxismul à la mode din anii ’90.
Mai mult, antieuropenismul la modă de azi e legat cu fire vizibile pentru cei ce vor să vadă de naționalismul anilor ’30, și nu numai al suspecților previzibili, de genul Goga-Cuza. Pentru oricine are ochi să citească, dincolo de multele sale contribuții interesante, deși nu mereu pertinente, la istoria religiilor, Eliade rămîne un dacopat deși cu o bibliografie mai stufoasă. Arendașii minții au profitat și profită de culturile obsesive ale istoriei neolitice românești lăsate în urmă de el, dar și de alți autori canonici, de la Hasdeu la Pârvan și la corifeii istoriei comuniste, incluzîndu-i pe mai toți istoricii intrați în Academia românească după 1948, prea mulți pentru a fi numiți.
Arendășia minții cea mai profitabilă în România anilor 2020 este, desigur, cea practicată de cei care au creat mișcarea suveranist-naționalistă. Ei lucrează pe multe moșii boierești lăsate în paragină, de la cele amintite, național-legionare, la cele mai moderne, cum ar fi spiritismul sacro-religios, care amestecă, cu dezinvoltură, ortodoxismul superstițios cu teosofia miracolelor spiritiste. Arendașii New Age vorbesc cu morții prin marile spirite reînviate în profeți cu căciuli de tarabostes. Această arendășie este supermediată prin TikTok, Facebook sau Instagram cu real și simțitor profit financiar, nu moral. Arendășia aceasta, exploatată de te miri cine, incluzînd personaje din lumea peri-penitenciară, a devenit nu numai o metodă de a aduna capital moral, ci și financiar. Această constatare face paragraful de încheiere a primului capitol al volumului Boierii minții mai actual ca niciodată: „Bătălia dintre intelectuali și piață abia începe. Intelectualii români și grupurile lor de prestigiu se vor opune, fără îndoială, acestui asalt. Dar, dacă vor să contribuie la succesul societății române, ei trebuie să facă din prestigiul lor mai mult decît un scut cu care să izoleze de forțele pieței ceea ce ei consideră a fi «cultura». Ei trebuie să devină adevărate exemple de probitate și înălțime intelectuală atît prin calitatea operei lor, cît și prin felul în care își fac ideile accesibile și interesante ca teme de dezbatere pentru audiență, pentru colegii lor și pentru piață. Această transformare va satisface nevoia publicului de a ști și de a participa la un act cultural național, dar va duce și la îmbogățirea spirituală a lumii românești”.
Sorin Adam Matei este profesor de Comunicare în cadrul Brian Lamb School of Communication de la Universitatea Purdue și deține funcția de Vicepreședinte Asistent pentru Parteneriate în domeniul Inovării Strategice pentru Apărare.
Foto: Constantin Mavrocordat
.jpg)
