În canonul istoriografic național a existat mereu o tensiune între boieri și identitatea colectivă, românească. Atunci cînd i s-a adăugat și o suspiciune socială, tensiunea a devenit trădare națională. În Ardeal, nobilimea a fost acuzată că s-a maghiarizat și a trădat poporul românesc pe care îl avea în grijă. În Basarabia că s-a rusificat, în Bucovina că s-a germanizat, iar în Moldova și Țara Românească că a primit un aflux atît de mare greco-bulgaro-levantin încît s-a autodizolvat ca reprezentantă legitimă a poporului. Putem încerca un punct de vedere diferit, fără moralizări deplasate, dar și fără simpatii exagerate față de această foarte eterogenă, dinamică și greu de idealizat pătură socială. Boierimea de secol XIX, aflată într-o disoluție și agitație continuă, este una dintre cele mai interesante clase sociale autohtone. Dispariția ei se amestecă cu apariția modernității locale pe căi obscure, imposibil de surprins prin teorii generale ale modernizării. Lumea în care trăim azi are surprinzătoare genealogii boierești, care pot deveni vizibile doar dacă ne uităm la traiectorii personale. Să luăm doi nobili. Unul mai bătrîn, moldovean, și altul, mai tînăr, valah.
Paharnicul Constantin Sion a scris, probabil între 1844-1856, unul dintre documentele cele mai fascinante ale boierimii moldovenești: Arhondologia Moldovei. Manuscrisul a fost tipărit de abia în 1892, la Iași, sub îngrijirea boierului Gh. Ghibănescu, care descrie textul ca „epopeea comică a unei clase spre sfîrșitul ei” (1892: xix), dar are grijă să rectifice etimologia și genealogia familiei sale. Pentru paharnic însă nu era nimic comic în lista alfabetică a nobilimii moldovenești de pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Sion vede printre boieri: negustori, măcelari, slugi, năpastă grecească țării, ridicați din proști, putoare grecească, pocituri grecești pentru păcatele și osînda noastră, păcat și năpastă țării, armeni care măscăresc noblețea Moldovei, moldoveni rusnăciți și chiar și cîte o scîrbă franțuzească.
Născut la 1795, Sion face școală grecească la Iași. În timpul Eteriei salvează opt turci pe care îi duce la Brăila și este recompensat apoi cu sarcina, destul de bănoasă, de a pune ispravnici. Cînd, în 1828, în timpul războiului ruso-turc ce va duce la independența Greciei, intră rușii în Moldova, devine ceauș și organizează transporturi de vite pentru armata rusă. Ajunge apoi, cînd începe epidemia de ciumă, îngrijitorul spitalului militar. Boierul nostru este un om abil, capabil să navigheze cu folos, chiar dacă nu la un nivel major, printre marile evenimente politice ale epocii, de la Eterie la războaiele recurente dintre imperiile vecine. Perioada Regulamentelor Organice însă nu îl ajută. Prin 1831 intră în dizgrație, fiind unul dintre capii boierilor de categoria II și III ce se opuneau introducerii Regulamentelor. E parte dintr-un fel de conspirație, numită partida națională, ce se opune puterii boierilor mari, pe care o încuraja generalul Kiseleff. Este arestat, dar apoi repede eliberat.
O perioadă nu mai face politică și se ocupă cu scrisul și falsificarea documentelor istorice. Scrie Izvodul lui Clănău sau Cronica lui Huru, creînd pentru el și familia lui o genealogie fantastică cu origini directe din Ștefan cel Mare și din Hanul Crimeei. Este însă mai mult de atît. Sion își imaginează trei republici (post)romane cu capitale la Bîrlad, Roman și Lăpușna și o întrunire a moșnenilor la Iași, imediat după retragerea legiunilor romane. E un protest fantastic, crede Lucian Boia, împotriva influenței ruse. Intervențiile rusești directe în Moldova îi deschiseseră unele traiectorii personale interesante, dar, prin încercarea de stabilizare a ierarhiilor social-politice din Moldova și Țara Românească, prin Regulamentele Organice, îl blocaseră într-o poziție de inferioritate socială și de precaritate economică. Protestul nu este doar fantastic, ci și foarte concret și pragmatic. Unul din scopurile majore ale falsurilor istorice, întreprinse cu abilitate de paharnic, era acceptarea copiilor săi la școala de cadeți din Sankt Petersburg, unde se cerea o genealogie nobiliară. Paharnicul inventează o istorie națională anti-rusă pentru a-și trimite copiii să devină cadeți la școala imperială rusă. Prin Sion, plastografiile devin o strategie importantă, într-o lume prinsă între imperii cu cancelarii ce emit și circulă documente cu puterea de a schimba drastic viețile oamenilor. Poveștile originilor și istoria națională capătă un rol nou, chiar dacă încă neclar, în lumea românească. Sion este nu doar un adept al continuității daco-romane, dar și un hotărît opozant al unirii Moldovei cu Țara Românească.
Alexandru G. Golescu (zis și Negrul sau Arabul), născut în 1819, la București, provenea din una dintre puținele familii vechi aristocratice românești. În 1893 a absolvit, la Paris, Conservatoire National des Arts et Métiers, ca inginer. În februarie 1848 a luat parte la revoluția din Paris. S-a întors, în iunie, la București, luînd, alături de C.A. Rosetti, o poziție radical-revoluționară care presupunea teroare armată împotriva contrarevoluționarilor. După înfrîngerea revoluției pașoptiste, s-a întors la Paris, unde a urmat cu pasiune prelegerile lui Jules Michelet și Edgar Quinet de la Collège de France.
În 1855, spre sfîrșitul Războiului Crimeei, un boier conservator din București a publicat, la Bruxelles, o broșură în care îi ataca pe exilații pașoptiști. Aceștia încercau să profite de înfrîngerea iminentă a Rusiei pentru a se întoarce din exil. În État social des Principautés Danubiennes, Barbu Catargiu îi consideră pe revoluționari declasați. Cei care au luat partea țăranilor și au luptat împotriva boierilor nu făceau parte din nici una dintre clasele sociale reale, spune Catargiu. Golescu îi răspunde anul următor în De l’abolition du servage dans les Principautés Danubiennes. Își folosește originile aristocratice pentru a întoarce argumentul boierului Catargiu, provenit dintr-o familie mai puțin prestigioasă decît Golescu. Boierii noi erau conservatori și contrarevoluționari, spune Golescu, deoarece influența străină (în principal rusă și turcă) era mai puternică în această boierime fără rădăcini reale în țară. Revoluția a fost una cu rădăcini local-populare. A fost sprijinită de mica aristocrație, de meșteșugari, de clasele de mijloc, dar și de vechea boierime. Boierii conservatori, boierii recenți precum Catargiu, opunîndu-se împroprietăririi țăranilor, erau adevăratul partid anti-ordine, mult mai răi decît adevărații revoluționari. Boierii vechi erau naționali și revoluționari, iar cei noi – influențați de turci și ruși și contrarevoluționari.
Aici cred că Sion ar fi fost de acord cu Golescu-Negru. Ambii simțeau că edificiul ierarhic boieresc nu mai avea un sens propriu și încercau să îl folosească, în feluri diferite, ca să construiască o lume istorică alternativă. Aceasta i-ar fi permis primului să își trimită copiii la școala de cadeți imperiali și celui din urmă să creeze o națiune modernă, cu țărani transformați în cetățeni. Paharnicul folosea, în loc de entuziasmul romantic pașoptist, plastografii și falsuri istorice pentru a-și găsi un rost în lumea dintre imperii. Diferența poate părea mare și simpatia noastră tinde, normal, spre Golescu. Însă nu trebuie să îl ignorăm pe Sion, care face parte și el din genealogia noastră boierească.
Călin Cotoi, doctor în filozofie, este profesor la Departamentul de Sociologie al Universității din București.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
