Cine mă face boier? – titlul de boier în cîntecele de azi, de la colind la trap

„Sculați, sculați, boieri mari, / Florile dalbe, / Sculați voi, români plugari.”

(colind tradițional)

Boieria a încetat să fie un rang recunoscut de stat acum aproape o sută șaptezeci de ani. Convenția de la Paris din 1858 a desființat privilegiile de clasă, iar Constituția din 1866 a consfințit egalitatea în fața legii printr-o formulă de un optimism înduioșător: „Nu există în Stat nici o deosebire de clasă”. Cu toate acestea, Danezu și Sorina Ceugea cîntă o manea intitulată „Boier cu acte“, iar boierii continuă să populeze cîntecele românești cu o vitalitate pe care nici o reformă agrară nu a reușit s-o domolească. Dacă statul nu mai eliberează acte de boier, cineva trebuie totuși s-o facă. Pentru a afla cine a preluat atribuțiile cancelariei, am găsit pe site-urile de versuri peste o sută de cîntece în limba română în care apare boierul, de la colinde vechi, unele culese încă de Vasile Alecsandri, pînă la manelele sau piesele rap și trap din ultimii ani. Citind versurile, am revenit mereu la aceeași întrebare: cine numește astăzi boierii și cu ce recompense?

Primii care eliberează titlul sînt ceilalți oameni, vecini și concetățeni, dar numai la sorocul fixat de ritual. În Ajun, colindătorii îl scoală din somn pe gospodar și îl numesc boier mare, iar imediat după refren îi spun, la fel de firesc, „român plugar”, într-o ceremonie care îi acordă gazdei un rang onorific fără să-i ceară vreo genealogie. Erving Goffman ar fi recunoscut aici deferența, adică respectul pe care nu ți-l poți acorda singur. Colinda se răsplătește cu colaci, fructe, băutură sau bani, într-un circuit de daruri care, în termenii lui Marcel Mauss, îi obligă reciproc pe participanți. La nuntă, lauda se mută la microfon și începe să coste mai serios: cîntărețul anunță cine oferă dedicația și pe cine onorează, iar omul lăudat este proclamat, pe durata unui refren, boier și șef al șefilor, un elogiu care răsună la Tzancă Uraganu în „Cine se naște campion“ sau la Nicolae Guță în „Nunta de 7 stele“. Etnomuzicologul Victor A. Stoichiță a arătat cum se negociază la aceste petreceri dreptul de a fi auzit, iar dedicația îi cumpără unui nume cîteva clipe de glorie în boxe.

Al doilea emitent este personajul care spune „eu” în cîntec și își revendică singur boieria. O asemenea revendicare cere și o ținută, cum ar spune tot Goffman, adică gesturi, haine și purtări care să facă plauzibilă valoarea declarată. Printre privilegiile revendicate, alături de belșug și de banii cheltuiți fără socoteală, apare și unul mai discret, libertatea de a nu aștepta: eroul lui Liviu Guță din „Omul boier și galant“ plătește ca să treacă în fața cozii, cumpărînd deopotrivă confort și întîietate. Thorstein Veblen observa încă din 1899 că posibilitatea de a nu munci, atunci cînd o afișăm cu ostentație, poate funcționa ca semn al rangului, iar limba română a ajuns la aceeași concluzie fără să-l fi citit, de vreme ce „a face pe boierul” înseamnă a te feri de muncă și a aștepta să fii servit. Reversul fanteziei apărea deja în „La Munk“, piesa lui Puya și Boier Bibescu din 2011, unde un personaj cu aparențe de prosperitate este prins între muncă, facturi și bunuri luate pe datorie: haina îl poate face pe cineva să arate a boier, dar timpul și viața lui îi aparțin altcuiva.

Al treilea emitent este familia, sau măcar povestea despre familie. Max Weber deosebea poziția economică a cuiva de onoarea socială și recunoașterea obținută pentru stilul lui de viață, iar manele precum „Cînd ai nume de boier“, cîntată de Tzancă Uraganu, sau „Boierași din boieri mari“, cîntată de Ionuț Cercel, lucrează tocmai la sudura dintre ele, căutînd să lege prosperitatea prezentă de imaginea unui neam prestigios. În „Baza militară“, duetul lui Dani Mocanu cu Florin Salam, boieria ajunge să curgă direct prin vene. În unele piese rap, dimpotrivă, originea modestă este argumentul valorii proprii: Cabron o invocă în „Momentul potrivit“, iar F. Charm își face din demnitatea muncii un titlu de noblețe în „Apă de ploaie“. Trap-ul complică harta, pentru că Ian își revendică boieria în piesa „300“ ca superioritate față de rivali, fără să părăsească imaginarul cartierului, astfel încît rangul aristocratic și apartenența la stradă încap în același erou, ca un blazon cusut pe trening.

Al patrulea temei al titlului este chiar purtarea proprie. În unele manele, boierul se prezintă drept omul care își ține cuvîntul și nu se schimbă cînd prietenii de conjunctură își iau tălpășița, ca în „Sînt boier, sînt om cinstit“ a Nicoletei Guță sau în „Eu am stofă de boier“, duetul Copilului de Aur cu Kristiyana. Nici sensul acesta nu e nou: dicționarul lui August Scriban îl definea pe boier, încă din 1939, și ca „om generos, om de omenie”. Privite așa, actele din „Boier cu acte“ devin certificate de caracter, iar demnitatea ajunge la îndemîna celui fără avere, ceea ce nu e puțin lucru. Ambiguitatea nu dispare totuși, fiindcă o calitate morală este exprimată printr-un nume de rang, iar personajul din această piesă o prezintă și ca pe o însușire din naștere.

Titlul arată altfel dinspre cel asupra căruia se exercită puterea. În „Ursul românesc“, poemul lui Mihai Beniuc pe care Tudor Gheorghe l-a făcut cîntec, boierul plătește spectacolul unui urs prins de pui și purtat cu veriga prin nas. În „Colind mormăit“, cei de la Fără Zahăr dau glas unor urși care cer loc pentru conviețuire și refuză perspectiva unui sanctuar în care să trăiască din merele aruncate de boieri. La poarta gospodarului, colinda și darurile leagă gazda de colindători într-o reciprocitate rituală, pe cînd ursul, care dansează și el pentru un ban, nu poate negocia spectacolul, fiindcă veriga și captivitatea îi stabilesc locul. Boierul este, în această lectură, cel care poate hotărî condițiile existenței altuia, iar pomana riscă să-i confirme puterea. Mauss observa că darul nerestituit îl poate pune într-o poziție de inferioritate pe cel care îl acceptă. S-ar zice că urșii trupei Fără Zahăr au citit Eseu despre dar.

Cine eliberează, așadar, actele de boier în România de azi? Vecinii le confirmă în public, eroul cîntecului și le acordă singur, povestea familiei le dă vechime, iar omenia le pune, cel puțin în principiu, la îndemîna oricui se ține de cuvînt, deși aceste justificări se amestecă adesea în același cîntec. Între timp, titlul s-a mutat și pe rafturile supermarket-ului, unde zacusca și cîrnații devin boierești fără să mai ceară voie nimănui. Pentru cine vrea totuși un titlu onorabil, varianta veche nu s-a perimat: în Ajun, deschideți ușa colindătorilor și lăsați-vă numiți boieri mari, măcar cît ține colinda.

Cosima Rughiniș este profesoară la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București.

Credit foto: Wikimedia Commons