Intre Bine Si Placut

Oamenii nu vor să mai aibă parte de nici un fel de dificultăți. Viața trebuie să fie ușoară și cît mai plăcută, începînd cu școala, continuînd cu serviciul.

Oricît am cerceta fenomenul plăcerii, avînd în vedere natura lui pur subiectivă, vom rata mereu ceva esențial.

Binele are dezavantajul de a fi orientat, gîndit pe termen lung, fără victorii imediate. Plăcerea e spontană, de scurtă durată.

Akrasia și preferința de timp descriu aceeași bătălie interioară: prezentul își face lobby cu o voce mult mai puternică decît viitorul.

Dar binele cu forța e, în fond, chiar bine? Și dacă da, pentru cine, pentru cîți, pentru cîtă vreme?

Binele pe care omul politic mediocru sau iresponsabil îl face este, invariabil, unul înscris în rama unui prezent al miopiei vinovate.

Sînt mișcat să aflu ce persoane responsabile, bine educate și cu un puternic simț al răspunderii sînt în rîndurile acestor tinere generații.

De ce mi-am trimis fiica de cinci anișori să facă armata la Cercetași? Pentru că nu cred în civilie.

Complicat este faptul că atît binele, cît și plăcerea implică și relații cu alte persoane, iar în unele cazuri necesită o coordonare atît la nivelul valorilor, cît și al experiențelor subiective.

M-a costat ca și cum aș fi cumpărat vită, nu Wagyu, dar oricum din cea bună. Am aruncat banii? Nu, m-am educat, iar educația nu e niciodată gratis.

Intelectul are limite. Și numai înăuntrul acestor limite rațiunea umană străbate ape liniștite.