Spiritul De Competitie

Nu se poate vorbi despre competiție fără a ajunge la comparație. Ne comparăm, de cînd ne naștem, cu frații, cu vecinii, cu colegii, cu persoanele de același sex și cu cele de pe rețelele sociale.

Cei din jur continuau să aștepte tot mai mult de la mine, sau cel puțin așa mi se părea, iar mie îmi era prea teamă și rușine să-i dezamăgesc.

Ca profesor, ulterior, am căutat să ofer încredere elevilor: de aceea nu știu cît notele în sine sînt relevante, ci atitudinea ta ca profesor.

Mărturiile colegilor spun că intensitatea antrenamentelor sale era egală cu cea a marilor finale și că îi împingea de la spate, uneori agresiv și ofensator.

Unde există competiție ar trebui să existe și solidaritate în fața problemelor și piedicilor comune – iar solidaritatea ne lipsește în egală măsură.

Dorința de a cîștiga trebuie să fie una prin care copilul să înțeleagă cum crește și se dezvoltă, nu doar că e cel mai bun.

Modelul tradițional de educație a cultivat competiția printr-o pedagogie a comparației. Elevul nu era evaluat doar în raport cu sine, ci în raport cu ceilalți.

Acum, competiția e între mine și varianta mea de ieri. Între ce îmi propun și ce reușesc. Între cine eram în liceu, cu libertatea aceea haotică, și cine sînt azi, într-o viață în care caut echilibru.

Cum boții pot să amplifice extrem de facil diverse afirmații false ori să inunde o secțiune de comentarii cu mesaje repetitive, o competiție onestă între idei riscă să fie acoperită cu mult zgomot de fundal.

A repetat cuvintele astea ca pe o mantră în cei 17 ani. Efectul? Mă antrenez de la 5 ani să fiu competitivă și nici nu am fost conștientă de asta pînă recent.