Strigoi Vampiri

Credința în „morții vii”, fie ei strigoi, moroi, vîrcolaci sau alte năluci, e explicabilă prin existența percepută a unei breșe în granița dintre cele două lumi.

Vampirii energetici trăiesc din compătimirea altora. Îți povestesc despre toate necazurile, de la cele personale la cele ale lumii, iar tu, ascultîndu-i, simți cum oboseala se insinuează, întîi ca o ceață, apoi ca o mantie grea de plumb.

În cultura arhaică a românilor, strigoiul, vîrcolacul, vampirul desemnau aceeași ființă terifiantă care îi chinuia, în fel și chip, nu doar pe oameni, ci și animalele.

Primele incidente cu vampiri, consemnate oficial, au avut loc în Silezia (1591) și Boemia (1618), iar în 1720 au fost raportate cazuri în nordul Ungariei și în Transilvania, la Brașov și Deva.

Mitul vampirului nu este doar o poveste folclorică „importată” din Transilvania. El este rezultatul unei istorii ambivalente: pe de o parte, trauma recentă a vînătorilor de vrăjitoare și nevoia Occidentului de a expulza propriul imaginar irațional.

Conform credințelor populare, moroii sînt demoni extrem de puternici, datorită statutului lor de ființe liminale – nici oameni, nici diavoli.

Strigoii noștri se pare că sînt doar niște rude mai de la țară ale vampirilor, fără fițe arisocratice și cu apucături destul de grosolane.

Dracul de lîngă noi nu este însă doar parte dintr-un limbaj comun specific norodului de prin mahalale sau de pe ulițe, ci și Domnul, cel de sus, din marea sală a tronului, își amenință supușii cu Satana.

Frumusețea și caracterul seducător sînt principalele arme ale femeii-diavol/vampir/strigoi și, prin urmare, îndrăgostirea victimei este un efect garantat. Fascinează pînă la obsesie.

Cînd apare un mulo în lumea celor vii? Cînd se rostește clar, apăsat, numele celui decedat. Majoritatea studiilor notează această interdicție cvasi-absolută, aproape un tabu.