Nu mai au nevoie de miezul nopții sau de lilieci care să se zbată pe cerul cu lună plină. Nu mai poartă mantii prelungi. Nu mai dorm în sicrie, nu se tem de cruci și nu se mai hrănesc cu sînge. Însă există. Îi întîlnim la cafea, la birou, în grupul de WhatsApp sau pe palierul blocului. Îți zîmbesc, te privesc cu ochi lăcrimoși, te prind de braț și, înainte să-ți dai seama, simți că te-au sleit de viață. Unii sînt eleganți, șarmant de sofisticați în lamentările lor. Alții sînt mortal de banali. Unii se îmbracă la patru ace, alții poartă halate de casă. E de ajuns să ieși cu gunoiul, iar vecina te prinde din zbor: „Știi ce a făcut iar ăla de la patru? Și nevastă-sa… nici nu-ți imaginezi!”. Sau colegul ăla mereu plin de probleme, cel mai năpăstuit de șef, dar și cel mai invidiat de ceilalți colegi. Colegul acela care e modest, dar vrea să se știe. Sau prietenul mereu angoasat, care te sună doar ca să se plîngă de cît de mizerabilă este viața, deși nu are nici probleme financiare, nici de sănătate. Toți par bîntuiți de aceeași sete nestăpînită de clămpăneală catastrofală. În prezența lor simți că timpul s-a oprit, că aerul s-a rarefiat, că te scufunzi într-o bîrfă interminabilă sau într-o depresie inventată. Încerci să fugi, dar politețea te ține pe loc. Cînd, în sfîrșit, reușești să scapi, simți că ai pierdut nu doar o oră de viață, ci o halcă zdravănă de energie.
Cu siguranță, cînd a scris Dracula, Bram Stoker nu și-a imaginat că, un secol mai tîrziu, monstrul său însetat de sînge va deveni un vampir energetic, însetat de pălăvrăgeală. Vampirul lui nu doar că a supraviețuit, dar s-a și democratizat. Căci vampirul energetic nu mai trăiește în castele, ci oriunde, fie într-o garsonieră, fie într-un apartament de lux, fie la o casă la țară. Nu are titlu nobiliar, dar nevoia lui nesfîrșită de atenție îl face să se vadă în oglindă precum un prinț al suferinței. Dacă legenda de odinioară spunea că vampirul se hrănește cu sîngele celor vii, ca să-și prelungească existența, legenda urbană i-a transformat apetitul: sîngele victimei a devenit energia celorlalți, iar colții ascuțiți s-au metamorfozat în suspinele și lamentațiile cu care te înșfacă. Fiindcă așa lucrează vampirul contemporan: cu banalitatea logoreei și insistență.
Psihologii ar spune că în spatele setei lor de energie se ascund fragilități. Persoane care au nevoie de validare, de confirmare, de atenție și nu știu cum să o ceară altfel. Vampirul energetic nu e întotdeauna o persoană rea. Adesea e doar un suflet rănit. Se teme să nu fie uitat, ignorat, înlocuit. Așa că își fabrică existența prin dramatizarea ei. Însă, oricît de mult am vrea să-l înțelegem, nu putem ignora efectul copleșitor pe care îl are asupra noastră. Pentru că, după fiecare întîlnire, ne simțim mai grei, mai triști, mai goi. E o epuizare fără cauză aparentă, e ca și cum ți-ar fi fost subtil extrasă bucuria de a mai respira. Vampirii energetici trăiesc din compătimirea altora. Îți povestesc despre toate necazurile, de la cele personale la cele ale lumii, iar tu, ascultîndu-i, simți cum oboseala se insinuează, întîi ca o ceață, apoi ca o mantie grea de plumb. La final, ei pleacă ușurați și bine hrăniți, iar tu rămîi golit și cu o vagă nevoie de a începe să vorbești de unul singur.
O lume obosită. Poate că vampirul energetic este, de fapt, o creație colectivă a unei lumi extenuate. Ceea ce era odinioară o legendă despre moarte și sînge a devenit o alegorie a interacțiunii umane moderne: o lume de oameni conectați, dar obosiți, care se ciugulesc reciproc de energie, fiecare cu inocență și nevoie. Trăim într-un secol al notificărilor și al comunicării continue. Ne expunem emoțiile ca pe niște trofee, căutăm reacții și validare, ne hrănim din feedback. Nimeni nu scapă complet de tentația vampirismului. Toți avem momente de slăbiciune, cînd cerem prea multă atenție, cînd ne plîngem, cînd absorbim fără să oferim. Uneori ne încărcăm din zîmbetele altora, alteori ne descărcăm în urechile lor. A recunoaște asta nu e o vină, ci un pas spre luciditate.
Apărare, fără usturoi. În poveștile vechi, vampirul nu putea intra într-o casă fără să fie invitat. Asta rămîne valabil și astăzi. El intră doar acolo unde i se deschide ușa. Protecția contra unui vampir energetic nu stă în usturoi, ci în granițe. În capacitatea de a spune „acum nu pot”, „nu e momentul”, „nu e treaba mea”. În a închide telefonul, a ieși din conversație, a-ți recîștiga liniștea fără vinovăție. Căci este curios cum bunătatea, dacă nu e dozată, devine un combustibil perfect pentru vampiri. Adevărata empatie nu înseamnă să-ți golești rezervorul pentru altul, ci să-i arăți drumul spre propria lui sursă. Se spune că vampirii mor în lumina zilei. Poate că, simbolic, lumina nu e altceva decît claritatea interioară. Cînd știi cine ești, ce vrei, ce poți și ce nu mai accepți, nimeni nu-ți poate lua energia. E, probabil, o formă de eleganță a supraviețuirii: să știi să te apropii fără să te pierzi, să asculți fără să te epuizezi, să iubești fără să devii hrană. Într-o lume în care oamenii se consumă unii pe alții fără să-și dea seama, poate că cea mai mare pavăză contra vampirilor energetici este discernămîntul, nu mila. Și, poate, cel mai frumos gest de iubire de sine e acela de a închide ușa cu blîndețe, atunci cînd la prag te așteaptă cineva cu un zîmbet obosit și o poveste infinită despre cît de rău e vecinul ăla de la patru.
Despre lumină și umbră. Vampirii energetici nu vor dispărea. Se vor reinventa mereu, așa cum o face fiecare mit care exprimă o nevoie omenească. Poate că nu trebuie să-i urîm, nici să-i ironizăm. E suficient să-i privim cu luciditate și doar cu un strop de compasiune: ei sînt partea aceea din lume care n-a învățat încă să se lumineze singură. Sînt oameni vii, care simt că au murit. Iar noi, ceilalți, cei care ne simțim uneori obosiți, dar încă vii, avem datoria să ne păstrăm lumina aprinsă. Nu pentru a-i orbi, ci pentru a le arăta că există o altă hrană: liniștea, bucuria, echilibrul. În fond, poate că lecția cea mai profundă a vampirilor, fie ei de legendă sau de scară de bloc, este că viața adevărată începe acolo unde nu mai avem nevoie să ne hrănim din energia altora.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
