Teai Nehotarit

Nehotărîrea e legitimă doar în măsura în care trece, pentru a face loc certitudinii.

Indecizia nu este o simplă ezitare, este un dans elegant între posibilități. Actul banal de a alege devine un pretext pentru reflecție.

Una din trăsăturile majore ale politicienilor din România este nehotărîrea. Am în vedere politicienii legați de principalele partide politice.

Îndoiala e un instrument foarte sensibil, intim, mereu oscilant și fără de care o relație bună cu realitatea nu este posibilă.

Chiar și părintele, cînd a citit momentul întîlnirii lui Toma cu Hristos din Evanghelie, a subliniat această incongruență, luînd o pauză sapiențială: „Fii credincios…și nu necredincios”.

In dubio pro reo însemna că, atunci cînd există dubii în legătură cu o faptă sau un raport juridic, cel care va beneficia de această lipsă a unei situații clare era făptuitorul.

Sînt hotărît. Mă întreb dacă e bine. Cine știe, poate că omul se gîndește că obiectul nu este un cerc în toată puterea cuvîntului, ci numai reprezentarea unuia.

Ce anume ne determină să nu fim capabili să hotărîm rapid care configurație a posibilului este privilegiată, cea pe care o vom vedea efectiv realizată, concretizată ca prezent?

Marile încercări de destin poartă în pîntec marile dileme: așa cum cele mai frumoase femei întîlnite în viață sînt cele care urmează să nască ori care tocmai au născut.

LLM-urile NU au dileme în sensul în care oamenii au dileme, dar pot simula aparența unor dileme.

Lucrurile însele au în sine un fel de nehotărîre originară, care face ca ele să se dezvăluie doar parțial gîndirii.