Una din trăsăturile majore ale politicienilor din România este nehotărîrea. Am în vedere politicienii legați de principalele partide politice și care sînt în Parlament sau în Guvern, în consiliile locale sau județene de mulți ani.
Primul și cel mai vizibil element care indică că sînt nehotărîți este lipsa lor de viziune coerentă pe termen mediu sau lung. Nu știm ce cred ei despre lumea în care trăim, nu știm cum văd ei marile priorități sociale, politice, economice sau internaționale, nu știm cum văd ei România peste zece sau douăzeci de ani. Nu știm nici măcar ce nu le place și din ce motive. Mai mult, foarte rar exprimă vreo idee sau poziție care să ne permită să îi plasăm pe axa stînga-dreapta. Identitatea ideologică nu li se pare ceva important.
În loc de viziuni și convingeri, îi vedem cum improvizează de pe o zi pe alta și cum încearcă să supraviețuiască pe termen scurt prin aranjamente și negocieri mai mult sau mai puțin ascunse. În cel mai bun caz, își îmbracă declarațiile în limba de lemn a necesității reformelor, a democrației și a statului de drept. Sau produc un bilanț contabil de moment, aparent tehnic, despre nevoia de a reduce cheltuielile sau de a atinge jaloane discutate cu instituțiile europene. Asta cînd nu se încurcă în propriile lor fraze lungi, îngreunate de cuvinte de legătură care fac orice, numai conexiuni logice nu.
Sînt nehotărîți și pentru că pur și simplu nu știu. Sînt slab pregătiți. Chiar și atunci cînd își găsesc diplomele universitare, descoperim că au studiat la distanță sau au trecut prin diverse stagii de formare pseudo-universitare. Dar ei nu au expertiză, mulți dintre ei nu au o specializare într-un domeniu în care să fi atins o profesionalizare demnă de acest nume și care să le fi adus o oarecare notorietate. În general, statului român încă îi lipsește expertiza în numeroase domenii-cheie și vedem cum marea majoritatea a politicilor publice din varii domenii sînt sugerate sau produse de instituțiile Uniunii Europene.
În al treilea rînd, vedem cît sînt de nehotărîți și de nepregătiți atunci cînd, în sfîrșit, decid să iasă din nehotărîre și să facă ceva sau să îndemne la acțiune: o fac doar sub presiune. Adică atunci cînd presiunea cetățenilor, a ONG-urilor, a Comisiei Europene sau a altor instituții locale sau externe este suficient de mare și cînd nu mai au de ales. Avem multe exemple recente la îndemînă. Au tot amînat reforma fiscală, continuă să polueze spațiul public cu subiecte de discuție marginale și doar în ultimul moment par să fi ieșit din indecizie și au demarat discuțiile și negocierile, cînd statul aproape a ajuns în incapacitate de plată și cînd riscă să piardă fondurile europene. Pînă și în privința formării noului guvern se întind cît pot, atît sînt de nehotărîți cum să împartă funcțiile, rolurile, prioritățile.
Alegerile din toamna lui 2024 și din mai 2025 au fost o încercare deosebit de complicată pentru democrația fragilă din România. Analizarea votului și a reconfigurării sistemului politic cere timp. Dar cred că nehotărîrea oamenilor politici alimentează din plin dezamăgirea și neîncrederea, ura chiar a cetățenilor față de politicienii din partidele politice ce au fost la guvernare și în Parlament în ultimii douăzeci de ani. Alegătorilor profund nereprezentați și ignorați de politicienii nehotărîți de la nivel local și național le-a fost probabil greu să reziste retoricii populiste și extremiste și care, de fapt, contestă normele și valorile democratice.
Acest inventar incomplet al formelor nocive de nehotărîre trebuie completat și de forme de hotărîre pe care uneori le vedem, totuși, la politicienii noștri. Vedem adesea o anumită formă de hotărîre ieftin-șmecherească atunci cînd politicianul aruncă, aparent convins, o idee, dar, de fapt, nu știe care ar fi consecințele ei și nici măcar nu o ia prea în serios. Încearcă marea cu degetul, cum se spune, deloc convins că ar vrea sau că ar ști să înoate, pentru ca a doua zi să dea înapoi sau să spună la fel de convins o altă prostie. Fumigene, poluare, amatorism, sub o iluzorie atitudine hotărîtă de moment.
Alegerile recente ne-au arătat că mai există și hotărîrea fanatică a unui guru autoproclamat precum Călin Georgescu care nu are niciodată dubii și care nu își vede propriile contradicții. Unii au fost seduși tocmai de aparenta noutate și de elucubrațiile spuse cu pasiune de personaj, dar faptul că afișa o atitudine hotărîtă a fost determinant, cred eu. Face parte și el din generația de lideri autoritari charismatici (cf. Strongmen. Mussolini to the Present, Ruth Ben-Ghiat, W.W. Norton & Company, New York, 2020), aspiranți la rolul de salvatori ai nației și care sînt capabili să proiecte o doză importantă de hotărîre la nivelul discursului lor. Dau impresia că indecizia le este cu totul străină.
George Simion oscilează și se adaptează. Uneori face parte din categoria de politicieni nehotărîți și improvizatori de moment. A demonstrat-o cu brio în campania electorală din luna mai, mai ales cînd a făcut acel tur al capitalelor europene și cînd a arătat cît de puțin cunoaște cultura politică a mișcărilor suveraniste și de extremă-dreapta din Europa, tabăra eclectică cu care ar vrea să strîngă legăturile și de la care așteaptă legitimarea. A făcut erori colosale de exprimare și de vocabular politic, a arătat că nu știe. Însă alteori, la adăpostul declarațiilor bombastice și al dulcegăriilor naționalist-neaoșiste, este capabil să se afișeze și el în ipostaza salvatorului căruia indecizia îi este străină.
Între aceste două extreme – pe de o parte, politicienii nehotărîți și habarniști și, pe de altă parte, politicienii fanatici – ne este greu să identificăm politicieni a căror hotărîre să fie pozitivă, iar nehotărîrea lor să fie creatoare. Adică politicieni care înțeleg problemele prezentului, dar care au și un plan și care sînt capabili să-și proiecteze acțiunile pe termen lung și să le asume. Și care pot ezita, dar într-un alt mod. De exemplu, cînd își iau timp de gîndire înainte de a răspunde la o întrebare. Sau cînd așteaptă expertiza unor specialiști și au răbdare să discute înainte de a propune o reformă. Așa cum hotărîrea nu este în orice formă și condiții o virtute, tot așa și nehotărîrea are virtuțile ei.
Silvia Marton este profesoară universitară la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Ce mai recentă carte publicată: Republica de la Ploiești, Editura Humanitas, 2016.
Credit foto: Wikimedia Commons
