Un titlu (sau altul)

Sînt hotărît. Mă întreb dacă e bine. Cine știe, poate că omul se gîndește că obiectul nu este un cerc în toată puterea cuvîntului, ci numai reprezentarea unuia.

(...)

[Varianta 117]

Se dă următorul obiect:

 

Vine unul și întreabă: „E rotund sau e plat?”.

Avînd în vedere că este un cerc desenat, mi se pare că este în același timp rotund și plat.

– Nu se poate, zice omul.

Simt un pic de arțag în vocea lui. Sau poate că mă înșel. Nu cred. Rămîne de văzut.

– Nu?... De ce nu se poate? mă interesez curios, dar și îngrijorat puțin că mi-a scăpat ceva.

– Sau e rotund, sau e plat.

Exclusiva disjuncție îmi confirmă temerile. Și mintea îmi este illico presto podidită nemilos de coloane (și de grupe) de p, q, r, ∨, =>, ↔, ∧ etc. etc. etc. Însă partea cea mai rea constă în aceea că rezultatul obținut e același:

– Eu văd un cerc. Este o figură geometrică plană, iar amănuntul n-o împiedică să fie simultan și rotundă.

Sînt hotărît. Mă întreb dacă e bine. Cine știe, poate că omul se gîndește că obiectul nu este un cerc în toată puterea cuvîntului, ci numai reprezentarea unuia – cercul adevărat fiind un gînd, anume gîndul unei figuri (și nu figura însăși) care constă în mulțimea tuturor punctelor din plan situate la egală distanță de un punct fix numit centru. La mare lucru nu mă ajută ipoteza, pentru că se limitează a mă arunca de la și-și la nici-nici: figura este și rotundă, și plată, iar gîndul nu este nici rotund, nici plat. Ce-am rezolvat?

Omul zîmbește acum disprețuitor: „Păi, dacă e rotund, cum să fie plat?”. Îi mulțumesc lui Dumnezeu (ori Destinului, greu de zis, dar aici e o altă chestiune) că nu m-am făcut profesor: e limpede că n-am talent să-mi exprim ca lumea ideile, dovada imediată fiind că interlocutorul n-a priceput. Îmi spun că, unde nu sînt capabil să transmit ceva cu ajutorul cuvintelor, îmi rămîne o șansă dacă solicit ajutorul simțurilor. Îi dau să pipăie foaia. O pipăie. Stratagema nu funcționează: – E dreptunghiulară. – Neîndoielnic, însă cercul desenat pe ea este rotund. – Deci e rotund. – Bineînțeles că e rotund, dar e plat. – Păi, dacă e rotund, cum să fie plat?

Mă încearcă un oarecum incomod sentiment de ciclicitate. Iau foarfecele și decupez cercul, după care i-l înmînez: – E plat? (Se uită la el perpendicular:) – Nu, e rotund. (Mi-l arată.) Poftim, e rotund – face. Îi rotesc mîna, astfel încît privirea să-i cadă pieziș – pe grosimea foii: – Dar așa e plat, zic. – O fi, dar așa nu e cerc. – Dar ce-i?

Mi-l arată, ținîndu-l cu profilul hîrtiei către mine:

– Se vede clar: e linie.

Are și el dreptatea lui.

– Dar, dacă te uiți de-a dreptul (îi rotesc iarăși mîna), e cerc. – Absolut; iar eu tocmai de cercul ăsta spun că e rotund. – Așa e, dar e și plat. – Cum să fie plat, frate?! Nu-l vezi că-i rotund? – Ba văd, însă cele două nu se tăgăduiesc una pe alta. – Ce nu se tăgăduiește? – Rotunjimea și platitudinea. (Regret imediat cel din urmă cuvînt, să nu creadă că am vrut să-l jignesc...) – Păi, cum să nu?! Poftim, așa e plat, așa e rotund. (Îmi arată.) Cînd e rotund nu e plat, cînd e plat nu e rotund.

Vertiginos, îmi dă prin minte să aduc în discuție diferența dintre cerc și sferă. Uite, zic, am putea să luăm o sferă. – De ce, sfera e plată? – Nu, tocmai: nu e plată. – Adică îmi aduci drept contraargument însuși argumentul meu. – Nici vorbă, dar... – Firește că nici vorbă, deoarece sfera e cu atît mai mult rotundă. – Așa e, dar... – Ți-e mai ușor de înțeles cum stau lucrurile cu sfera pentru că, fiind în spațiu, e mai ușor de intuit. Exemplul e bun fiindcă le permite și minților mai greoaie să întrevadă lumina adevărului.

Mă simt ca Hippias.

– Dar elipsoidul de rotație? îl întreb.

– Asta e prea complicat pentru tine.

 

[Varianta 118]

În linii mari, identică Variantei 117, dar completată cu îndoieli privind suportul pe care se dă cercul. Am presupus anterior că se dă pe o foaie de hîrtie. Pot fi sigur? Și, dacă afirm că sînt, oare cititorul nu va considera că aleg astfel doar pentru a-mi face sarcina mai ușoară? Sau mai complicată? Oricum, pentru a-mi asigura un avantaj. E moral? Dacă era pe un monitor de laptop? Sau, încă mai subtil, pe o tabletă. Mi-e greu să decid. M-ar tenta, parcă, una de argilă. Sună mai cultural. Dar, fie și de argilă, tableta încă are o anumită grosime. Habar nu am ce spun aici, va trebui să iau rapid o hotărîre. Pornind, cu siguranță, de la teribilul adevăr că toate cercurile sînt rotunde. Așa progresează cunoașterea.

 

(...)

[Varianta 194]

La fel ca Varianta 193, mai puțin următorul pasaj:

M-am întîlnit iarăși cu omul din Varianta 117. Ne-am salutat ca doi prieteni vechi. „Îți merge bine? Te-ai hotărît să mai pui și tu mîna pe carte?”, se interesează el grijuliu. – M-am hotărît. – Și cum e? – Nimic nu îmi mai tulbură cercurile, zic fără să-mi dau seama că mă laud a încarna un ideal arhimedic. (Un deziderat?, o cerere?, un ordin?...) – Așadar, gata cu îndoielile. – Nici Descartes nu era mai convins decît mine că este. – Serios?! – Jawohl. – Oho, felicitări, înveți franceza! Ca să-l citești pe Descartes, presupun. – Desigur, și pe el, dar mai mult pe Shakespeare. – Nu-i rău, dar vezi că Hamlet e prințul nehotărîrii. – Poate să fie, treaba lui, nu mai are cum să mă influențeze negativ, sînt precum o stîncă. – Mă bucur pentru tine... Deci totul ți-e clar în privința cercului? mă iscodi bănuitor. Vechiul arțag părea că i se topește. – Fără tăgadă. – Bravo! Deci cum e cercul, dacă zici că te-ai hotărît? – E plat, îi răspund mîndru. – Poftim?!... – Exact, e plat. – Nu e rotund? – E limpede că nu: e plat. – Amice, n-ai susținut chiar tu că, dacă e rotund, poate să fie și plat, și non-plat, cum ar fi, adică, o sferă, care este și ea rotundă? – Am susținut, însă între timp am învățat puterea deciziei: e plat. – Ascultă, măi, Wittgenstein de cartier, asta nu mai este nici măcar prostie: e ideologie!

Mi-a spus că sînt contemporan cu Petrus Abaelardus și că am toaleta în curte. Se înșela de trei ori:

1. Sînt contemporan cu Žižek & Co.

2. N-am curte.

3. Cercurile desenate pe hîrtie sînt plate.

 

Sebastian Grama, conferențiar univ. dr. la Facultatea de Filosofie a Universității din București, e fondatorul Asociației Hestugma și autorul, printre altele, al volumelor Semper eadem, Editura Universităţii din Bucureşti, 2016 și În Zonă (roman), Editura IBU, Bucureşti, 2016.

 

 Credit foto: Wikimedia Commons

Share