Indecizia nu este o simplă ezitare, este un dans elegant între posibilități. Actul banal de a alege devine un pretext pentru reflecție și o cale de a dezvolta abilități interesante. În fața unei decizii se află două tipuri de oameni: cei cu nevoie de finalizare mare și cei cu nevoie de finalizare scăzută. Primul grup simte disconfort cînd nu ajunge mai repede la o concluzie, în vreme ce al doilea încearcă să-și păstreze opțiunile deschise cît mai mult timp. O alegere tinde să închidă niște uși, lucru insuportabil pentru cei care refuză să capituleze în fața finalității. Pentru ei, ezitarea este o evadare și o formă de creativitate. Ei știu că marile opere de artă sînt adesea rezultatul revizuirilor, răzgîndirilor și infinitelor reiterații. Incertitudinea pentru ei este poetică, lasă loc interpretărilor, misterului și evoluției. După ei, cele mai bune decizii nu sînt cele rapide, ci cele sculptate de vreme și rafinate în timp.
Indecizia poate fi și o parte a procesului de elaborare a unei strategii, o etapă în anticiparea acțiunii care duce la planificare în detaliu sau deschide oportunități de improvizație, după caz. În fața incertitudinii putem fi ca niște șahiști, calculîndu-ne cu grijă fiecare mișcare într-un cadru prestabilit, sau putem fi actori care improvizează, se adaptează și se armonizează cu ceilalți pentru a construi împreună o experiență de neuitat. Incertitudinea are o dramă a ei care reflectă cu suspans profunzimea emoțiilor umane – sau a gîndirii ei.
Unii dintre noi găsim plăcere în analiză și ne bucurăm de incertitudine fără ca procesul decizional să fie afectat negativ prea mult timp de tensiunea inerentă presiunii de a lua o decizie. Atunci cînd avem prea multe opțiuni ne confruntăm cu fenomenul de supraîncărcare cognitivă sau paralizie decizională. Ce-i mult strică și aici: atunci cînd mintea noastră încearcă să evalueze prea multe variabile – consecințe, riscuri, beneficii –, toate acestea odată devin ca un dop la gîtul unei sticle astfel încît soluția este să reducem din opțiuni și implicit din anxietatea asociată excesului de posibilități pentru a putea găsi o rezolvare și scădea insatisfacția dată de aglomerația de informație. Cum facem asta corect? Chiar dacă nu toți excelăm la matematică, intuitiv procedăm după o formulă: din rezultatele așteptate scădem probabilitatea de eșec sau de consecințe negative și mai scădem apoi și costurile nealegerii celorlalte posibilități. Pare simplu, clar, curat și chiar așa și este atunci cînd avem mintea limpede și răbdare să cumpănim. Momentele de indecizie apar cînd nu putem evalua corespunzător aspectele implicate în formulă sau cînd emoțiile noastre subiective ne perturbă ecuația și sîntem nevoiți să revenim asupra ei. E un proces chinuitor, dar făcut corect aduce satisfacții de durată. Așa cum a evidențiat experimentul cu bezele gumate (marshmellows) al profesorului Walter Mischel de la Universitatea Stanford, satisfacerea imediată a nevoilor nu este soluția ideală. Confruntați cu alegerea unei singure bezele gumate imediat sau cu așteptarea pentru a primi mai tîrziu două bezele gumate, copiii care și-au amînat gratificarea, deci care au calculat că e mai bine să aștepte, au avut rezultate mult mai bune în timp atît din punct de vedere academic, cît și în viață, avînd o rată mai mică de divorțuri și venituri mai mari.
Așteptarea poate induce nesiguranță, iar în fața nesiguranței unii dezvoltă intoleranță la incertitudine preferînd riscurile cunoscute celor necunoscute. Cu cît există mai mulți factori necunoscuți implicați în luarea unei decizii, cu atît mai mare va fi ezitarea. Cu fiecare informație nouă, deciziile se ramifică și evoluează. Informația primită poate fi edificatoare și să ajute la desprinderea unei concluzii sau, dimpotrivă, poate să ridice și mai multe întrebări. Avem de ales între a aștepta pînă se lămuresc suficiente neclarități pentru a ne fi ușurată alegerea sau a naviga în ape tulburi cu cîtă încredere și abilitate descoperim că dispunem atunci cînd situația o cere.
Ajută mult atunci cînd facem alegeri asupra cărora putem reveni. Atenție, însă, o fereastră de oportunitate nu rămîne veșnic deschisă și e bine să intuim corect perioada de grație în care ne permitem să oscilăm între posibilități fiindcă, odată expirată, decizia a fost deja luată pentru noi și nu mai avem nici un cuvînt de spus în această privință. Atunci cînd nu închide ferestrele de oportunitate, indecizia are și avantaje strategice fiindcă amînarea ajută la strîngerea de informație relevantă și la risipirea emoțiilor care ne întunecă uneori judecata. Cu mintea limpede, putem cîntări avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni, calcula efectele pe termen lung și elimina variante pe bază de criterii nenegociabile pînă ce rămînem cu un număr minim de posibilități realiste cu care să jonglăm fără a le scăpa din mînă. Indecizia nu este așadar un eșec, ceva de evitat, ci o provocare analitică în care ezitarea servește ca proces de optimizare a alegerilor.
Ana-Aurelia Huțanu este doctor în psihologie și psiholog cu experiență în Psihologie Socială Experimentală, Psihologie Organizațională și Psihologie Clinică.
