Il n’y a plus de diagonales.
Sacha Guitry
S-au terminat pungile. În prima fază, oamenii au simulat că nu observă. Mai de jenă, mai dintr-un fel de speranță deghizată în certitudine științifică, nu vorbea nimeni. Totuși, era destul de vizibil că unii spionau discret lumea din jur, căutînd să prindă cel mai mic semn al prezenței unei pungi. Bineînțeles că ar fi fost invidioși dacă ar fi descoperit că alții au, dar, în același timp, s-ar mai fi liniștit. În fond, cu nedreptățile te poți obișnui. Te răcorești înjurînd, blestemînd, eventual zgîriindu-i mașina ticălosului cu pungă. (Pe vremuri, aveai la îndemînă și varianta spargerii cutiei de scrisori, dar la ce mai folosesc astăzi cutiile de scrisori?). În orice caz, faptul că unii au și că alții nu au (ceva, chiar și pungi) este revoltător, însă nu e o criză ontologică. Pînă la urmă, n-ai decît să te preschimbi într-un fel de haiduc în slujba lui însuși, adică să iei binișor o bîtă, să ieși din casă la ora potrivită, să-i dai ciocoiului ce merită în parcarea din spate și să-i confiști punga, reducînd inechitatea și contribuind la dezamorsarea tensiunilor (etc.). Bun, dar asta înseamnă că, iată, există pungi. Nu existau. Ori, dacă or fi existat, nu le dibuise nimeni. Realist vorbind, era dificil de presupus că nu știu ce grupare tainică, oricît ar fi fost de minuțios organizată, ar fi reușit să oculteze în totalitate pungile. Una tot ar fi ieșit la suprafață, desăvîrșirea e un mit.
Ciudat părea mai cu seamă că nici presa nu sufla nimic despre fenomen. Cum se făcea? O pungă nu dispare cum dispare fumul unei țigări. Deși nici ăla nu dispare complet, el se transformă în nenumărate afecțiuni, cunoscîndu-se că fumatul dăunează grav sănătății tale și a celor din jur. Obligatoriu dragi – adversarii, nemernicii, bandiții neîmbolnăvindu-se niciodată. Lumea se alcătuiește, conform studiilor, din variate pericole. Unul dintre acestea constă în revenirea de la magazin cu produsele în mînă. Și presa tăcea.
Un avantaj – e drept că străveziu, dar avantaj – era că, pungile fiind complet absente, nu s-a înregistrat (slavă Domnului!) proliferarea bandelor de traficanți. N-aveau cu ce să facă trafic. În Australia, pînă și cangurii se volatilizaseră. Mai mult: lîngă Perth, nu mai era nici picior de quokka (setonix brachyurus, pentru exactitate). Unii susțin că de aici a luat naștere cea dintîi reacție. Poate. Alții – contrariul: că de aici nu a luat naștere nimic. Ambele variante sînt legitime, o comisie mixtă, cu două luni mai devreme, stabilind că nu putem contrazice arbitrar o părere despre ceva despre care nu știe nimic nimeni. Ar fi o încălcare a eticii academice (pentru a nu aminti și de gîndirea critică).
Femeile și bărbații cocheți au adus o mică rază de lumină. Acum puteau munci mai mult și puteau petrece pînă mai tîrziu, fiindcă dispăruseră și pungile de sub ochi, specifice oboselii. Totodată, s-au rărit semnificativ traumatizații de amănunte cum ar fi trecerea timpului și efectele sale asupra tenului. Mai puțin fericită s-a dovedit a fi scăderea numărului de saloane de înfrumusețare și întreținere cosmetică, atrăgînd după sine concedieri, amplificarea șomajului și a cheltuielilor bugetare, însă și – partea bună! – manifestații violente ce au contribuit hotărîtor la prosperitatea industriei de gaze lacrimogene, matrace, tonfe, benzină (pentru cocktailuri Molotov) și bandaje.
Nu se mai găseau nici pungi de gaze. N-au mai explodat, așadar, cetățeni, județe ori sate. Neîndoielnic, s-au prăbușit fabricile de conducte. Inginerii concediați au devenit șoferi la companii de ride-sharing.
Alarmiștii spuneau că vor dispărea și cutiile. Rezultatul imediat a fost că piața muncii a privilegiat absolvenții cu mîini deosebit de mari, apte să ducă la domiciliul cumpărătorilor online ciorbe în căuș. N-a fost nevoie, cutiile n-au dispărut. Mai mult: au înlocuit pungile.
Nu este limpede nici etimologia cuvîntului „pungă”. Unii specialiști au sesizat apropierea de neogrecul πουγγί. Dușmanii lor au semnalat că în latina medievală exista cuvîntul punga, pesemne originat în goticul puggs (literal: „săculeț”). Ministerul Învățămîntului, Cercetării, Sportului, Tineretului și Învățămîntului (și Tineretului) a constitut un grup de lucru însărcinat cu lămurirea chestiunii, membrii acestuia fiind obligați prin contract să utilizeze platforma COCAS pentru a publica rezultatele activității, a comunica, reflecta și dezbate, precum și pentru a comunica (și reflecta). Pe scurt, cei care nu se conectau la COCAS erau sancționați. Etimologia, din păcate, nu a fost elucidată, însă atelierele oferite gratuit pentru a se familiariza profesorii cu platforma s-au dovedit pasionante.
Nu mai știu ce voiam să emfazez aici. Mă iertați.
Heraclit spunea clar: „Această pungă, aceeaşi pentru toţi, n-a făurit-o nici vreunul din zei, nici vreunul din oameni. Ea a fost întotdeauna, este şi va fi un foc veşnic viu, care după măsură se aprinde şi după măsură se stinge”. Înțelepciunea grecului de lîngă Izmir s-a dovedit caducă: nu mai există pungi.
Adepții curentului optimistic de la secția de Metapsihică, Astrologie Comparată și Terapii Colaterale aparținînd Institutului „Charlemagne” din Overchelăuţi au remarcat pe bună dreptate că absența cronică a pungilor antrenează o ameliorare a situației de la poli – deoarece împuținează deșeurile –, trecînd ușor-ușor în uitare șlagăre ca „Ne iubim pe zăpada fierbinte...” și răcorind pinguinii din Oceanul Dezghețat și urșii din Antarctica. O unitate specială dintr-un serviciu AI (= Artificială Inteligență) a dignosticat situația rezultată numind-o anapoda. Mai precis: cu picioarele (ngr. ανά-) în sus (ngr. -ποδα < πόδια).
În rest, totul e în ordine.
Sebastian Grama este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Filosofie a Universității din București, e fondatorul Asociației Hestugma și autorul, printre altele, al volumelor Semper eadem, Editura Universităţii din Bucureşti, 2016 și În Zonă (roman), Editura IBU, 2016.
Credit foto: Wikimedia Commons
