Pentru că trecutul și prezentul nostru sînt încărcate de discontinuități, întreruperi, suspendări și mult-mult tumult, tema haosului ne-a obligat acum mai mult ca niciodată să reflectăm asupra lui, asupra a ceea ce este și asupra modului în care ne guvernează viețile. E greu să găsim repere acolo unde totul e disfuncțional, unde ne lipsesc resursele, oamenii care ar da puțină formă lucrurilor, șansele, posibilitățile și controlul.
Așa că haosul e un subiect în care și-au făcut loc nu doar politica sau filosofia, dar și literatura, psihologia sau sociologia și economia. Politologii, atunci cînd vorbesc despre haos, vorbesc despre cataclisme și fapte care zguduie ordini cruciale de care depindem cu toții Economiștii spun că haosul pentru cifre și valori ranforsează criza, însă literatura nu s-ar fi scris fără haos, iar haosul ei vine din lucruri mult mai mărunte decît un război sau o revoluție. Un moment în care lucrurile se întîmplă „altfel”, aceeași înstrăinarea de familiar care răstoarnă micile noastre ordini și ne înclină viețile spre dezordine. Transformarea lui Gregor Samsa într-un gîndac este omul care pierde ceva și devine altceva, el poate fi omul singur, omul bolnav, omul divorțat, văduv, ruinat, omul care pierde trenul sau, de ce nu, omul în extaz, neîndestulat, pentru care viața și ordinea ei sînt prea puțin, omul care căută mai mult sau caută altceva.
Literatura și, mai ales, filosofia ne învață că haosul nu e numai despre cataclisme politice și economice, ci există în registrul experiențial. Trăim haosul ca hău, asemenea unei căderi, numai că accepțiunea noastră asupra haosului este tributară înțelegerii eline care formulează definițiile despre lumea avînd ca reper ordinea. Cu toate acestea, imanente haosului sînt „compunerea” și „descompunerea”, lucru care relativizează fatalitatea sfîrșitului ei prin instituirea ideii de început. Am putea spune destul de banal că haosul e sfîrșitul a ceva și începutul a altceva.
Dacă admitem că dincolo de haos nu mai e decît hăul sau absolutul, știm și că haosul este un fapt al vieții, ea naște ordinea care se descompune la infinit în dezordine, e un șir de plecări și reîntoarceri, de deznădejdi și promisiuni. Autorii acestui dosar scriu despre toți străinii care transformă, despart și deformează, pentru ca mai apoi lucrurile să se reunească sub o altă formă. În Dosarul de față o să citim despre haos ca despre un fapt răvășitor, dar care ne este la fel de intrinsec precum aerul.
