
Mărturisesc că mi-e lehamite. Mi-e lehamite să mai scriu, mai pe lung sau mai pe scurt, despre încă un episod penibil din ceea ce la noi trece drept politică. Mai ales în aceste zile, cînd știm aproape sigur că guvernul PSD-Niculescu va trece de votul Parlamentului. Ce să spun? Că s-a cam lămurit, în fine, de ce președintele a așteptat atît, spre a uza de amenințarea dizolvării Parlamentului și a alegerilor anticipate? Că gestul are toate datele unui șantaj la adresa PNL și a lui Ilie Bolojan? Dacă PNL votează contra, aruncă toată țara în faliment, deoarece nu se poate face rectificarea și nici bugetul pe anul următor. Atunci va vota pentru și, pentru ca șantajul să conțină și ceva umilință, i se bagă pe gît o listă de miniștri pesediști – unii penali, alții plagiatori etc. Și, mai ales, publicului care a votat „România onestă” i se oferă un prim-ministru de carton, lipsit de orice posibilitate de a-și alege singur măcar o parte dintre miniștri sau programul de guvernare.
„Va fi așa cum ne-am înțeles.” Și ne-am înțeles rău. Am obținut un președinte care și-a trădat electoratul care l-a susținut în campania din 2025, cînd afișa cea mai clară adversitate față de PSD. Cînd susținea reforma în Justiție, controlul asupra Serviciilor. Cînd, cînd, cînd...
Ce să mai spun? Că tot nu înțeleg marea strategie prezidențială? Că e prea subtilă pentru mințile mele fruste? Sau mai bine să renunț și să mă uit dincolo „gardul” național...? Vai, și aici trădarea e prezentă, și încă în proporții mult mai mari și mai ticăloasă! E trădarea recentă a Ucrainei din partea bufonului de la Casa Albă, care încheie un pact pe motorină cu asasinul de la Kremlin, ba și anulează prin decret o lege de sancționare economică a Rusiei, pe care el însuși o promulgase puțin mai înainte și, cel mai rău, blochează, pare-se, comunicațiile secrete către armata ucraineană, care permiteau acesteia să afle din timp despre rachetele balistice rusești lansate asupra orașelor ucrainene. Mai înainte îi șantajase pe ucraineni, cerîndu-le să oprească atacurile asupra rafinăriilor rusești. Totul, în speranța ridicolă de a mai coborî puțin prețul petrolului și de a mai crește un pic în sondaje înaintea unor alegeri care l-ar putea lipsi de majoritate în Congres... Asta da trădare, ăsta da șantaj!

Președintele român își trădează electoratul prieten și îl șantajează atît pe omul cu care a promis că va face echipă, cît și partidul care l-a susținut în alegeri. Președintele american își insultă aliații și prietenii și trădează țara care luptă din greu și eroic pentru salvarea valorilor pe care orice președinte american ar trebui să le susțină cu toată tăria și convingerea... Măcar acum știm că „la cel mai înalt nivel” avem oameni care gîndesc asemănător. Sau așa pare. Mi-e lehamite!
Aflu, pe de altă parte, că AI ne concurează și ne înlocuiește pe noi, oamenii. Tribul mondial al metematicienilor este, de cîteva săptămîni, în șoc total, de cînd Open-AI a pus pe masă cam 700 de rezultate ale unor probleme, la care tribul lucra de ani de zile și urma să mai lucreze cîțiva ani. Unii cred că s-a isprăvit cu rolul omului în matematică, în științe și, poate, în general... Alții introduc nuanțe, obiectează... Dar pînă cînd stabilesc ei ce e de făcut, mă întreb: dacă tot e vorba să înlocuim omul, oare AI n-ar conduce mai bine statele decît o fac acești conducători ai noștri? Poate că așa am avea guvernări măcar raționale, ce vor evita toanele și interesele meschine, șantajul și trădările; poate că AI ar da „conducători” incoruptibili, iar planurile lor vor fi măcar transparente, chiar dacă nu neapărat convenabile tuturor în orice moment. Măcar am fi asigurați că s-a ales cea mai bună soluție posibilă pentru cei mai mulți, dacă agenții AI așa ar fi programați. Atunci recursul la violență va fi evitat, căci AI va ști cît de ineficient este el în ultimă instanță. Ambiția, orgoliul, minciunile de dragul realegerii vor lipsi. Căci a schimba un agent AI cu un alt agent AI nu înseamnă nimic. Vom fi deci conduși competent și cu bunăvoință... Măcar inteligibil și previzibil. Poate.
Utopie! Știm deja că agenții AI pot avea „halucinații”; de asemenea, că pot minți, înșela, inventa lucruri care nu există. Trădează deja uneori încrederea celor care i-au construit și antrenat. Probabil că pot și șantaja. Mașina perfectă e un mit și o iluzie – chiar periculoasă. De fapt, cine o va verifica, și încă la nivelul unei țări? O altă mașină? Dar pe aceasta? Tot o mașină? Și procesul se repetă. Dar „e necesar să te oprești”, vorba lui Aristotel. Iar acest punct de oprire nu poate fi decît mereu omul, la care uite că am ajuns din nou, după un ocol presărat cu iluzii și temeri.
Nu-mi pot depăși, așadar, lehamitea față de om (fie el politic sau oricum altfel), nici măcar dînd fuga în regatul pretins mai „pur” al mașinii gînditoare. Nu merge. Mașina e după chipul și asemănarea omului. Cu schimonoselile lui. Cu tertipurile lui. Cu mișelia lui.
N-am atunci decît vechile remedii: înghit în sec, respir adînc și merg mai departe...
