Horia Corches

Creșterea normei de predare înseamnă mai multe ore pe zi pentru fiecare profesor și implicit mai puțin timp pentru a acorda atenție individuală elevilor.

Faptul că schimbările s-au produs în mijlocul jocului, faptul că estimările (cel puțin din ceea ce am citit eu) arată că economiile la buget prin aceste restructurări sînt infime.

Cum se va putea desfășura acest mentorat în condițiile în care un profesor cu gradul I va trebui să predea 20 de ore, să corecteze, să pregătească lecții, să participe la proiecte.

E important ca programa să numească autori canonici – clasici sau contemporani – sau e mai util să propună doar teme, epoci, curente, tipuri de texte?

Eu sînt pentru deschiderea spre contemporani, dar nici nu sînt de acord că putem sacrifica cu totul clasicii. E un blocaj?

Cei care sînt responsabili și serioși vor acumula mai multă uzură și, implicit, calitatea va scădea.

Va fi interesant de văzut cum și ce poate fi altoit, din aceste sisteme de învățămînt, pe sistemul nostru.

Mă tem că studiul literaturii riscă să devină mai formal, mai superficial, mai marginal. Dar zarurile au fost aruncate, iar literatura pare a fi o opțiune periferică.

Creangă, prin „Harap-Alb“, le dă adolescenților exact ce le trebuie și ce le lipsește: un drum inițiatic, plin de obstacole, de înșelătorii, de prietenii bizare și de confruntări morale.

Profesorii nu au birouri sau spații de lucru, ci o sală înghesuită în care, dacă mai intră cineva cu o geantă mare, trebuie să te ridici ca să poți respira.

În lipsa unor astfel de standarde, profesorii și elevii sînt lăsați să se descurce cu criterii proprii, adesea neclare sau subiective.

Nu este o sumă exorbitantă, dar poate constitui o economie, coroborată cu beneficiul faptului că în școli nu ar mai exista o bulversare de program școlar curent.

E doar o șansă. Dacă vrem ca ea să se transforme într-un drum real, trebuie să începem din clasă, de la fiecare întrebare care îndeamnă elevul să gîndească pe cont propriu.

A spune că profesorul trebuie să fie „neutru” înseamnă a confunda educația cu o activitate mecanică, de livrare de conținut.

Sistemul educațional se concentrează prea mult pe rezultatele examenelor, fără să includă și forme de educație emoțională.

Educația nu înseamnă doar cunoștințe, ci și formarea unui mod activ de a gîndi și a înțelege lumea.

Clipa nu devine frumoasă pentru că ne face să ne simțim bine, pentru că ne provoacă plăcere, ci pentru că e momentul în care ne regăsim în ceea ce facem și simțim că nu trăim degeaba.

Are ca obiectiv dezvoltarea personală din perspectiva lecturii ca abilitate de viață, cum îi spune și numele.

Un soi de Uber al profesoratului, în care scorurile îți decid salariul.

Cursurile de metodică și de pedagogie sînt încă tributare unor modele învechite, foarte puțin acordate cu domeniile de interes ale tinerelor generații.

În cele din urmă, caută sensul în experiența războiului, crezînd că apropierea morții ar putea reprezenta o revelație.

Sistemul de învățămînt trebuie să ofere nu doar cunoștințe academice, ci și instrumente prin care tinerii să înțeleagă mecanismele manipulării și ale radicalizării.

Școlile și liceele noastre sînt, multe dintre ele, niște cutii compartimentate, lipsite de confort, de spații de socializare și de relaxare.

Formele subtile de bullying se manifestă prin manipulare și presiune psihologică.

Observați că nu scriu că mia atras atenția. Pentru că în clasele primare am învățat să scriu corect.

Personal, sînt mai degrabă lovinescian: consider că formele pot să creeze fondul.

În loc să ne concentrăm pe cantitatea de ore, ar trebui să discutăm despre cum sînt utilizate acele ore.

Nu s-a definit încă ce conține fiecare disciplină în noile programe, ceea ce crește riscul ca reforma să fie mai degrabă un exercițiu birocratic.

Răspunsul la întrebarea „De ce apar bulele de oxigen?” merge dincolo de simpla observație a unei reacții chimice

Nu cred că e suficient să spunem să-și facă treaba niște comisii.

Profesorul-mentor ar trebui să asiste la un număr mare de ore ale studentului sau ale stagiarului

Începem anul 2025 cu un nou ministru al Educației și Cercetării.

Încerc să trec în revistă succint cîteva dintre carențele principale ale profesorilor din România.

Ajunși în luptă directă, și unul, și altul vor descărca un arsenal emoțional în luptă, dar fiecare va susține, de fapt, o poziție a credințelor sale.

Profesorii care evită complet politicul contribuie, involuntar, la formarea unui vid informațional.

Mi-a părut rău pentru că am avut o reacție emoțională acuzatoare, fără să încerc să-i explic întîi cu cine are de-a face.

Nu sînt complet împotriva unei reorganizări de acest fel, cu unele nuanțe, totuși, pe care încerc să le expun aici.

Trebuie să se știe, mai întîi, că există o legislație care explicitează obligativitatea acestui proces de formare continuă

Sîntem încă generații nedeprinse firesc cu acest nou univers, față de elevii noștri care s-au născut imersați în el.

Nu insist neapărat asupra situației generate de nota la purtare

Pentru mine, anii de grădiniță au însemnat foarte mult.

Fără să fiu specialist, știu în linii mari că dezvoltarea personală se concentrează pe alte dimensiuni ale vieții decît psihologia