Radu Naum

Oamenii de forță ai fotbalului își marchează teritoriile, impun granițe, atenți ca nu cumva o rivală să beneficieze de vreun avantaj.

Mintea, multă vreme ignorată în atletica grea, e pusă acum la muncă. Nu a fost așa pe timpuri pentru că diferențele între competitori erau uriașe.

Metaloglobus, cu nume de întreprindere tovărășească și patron sirian, nu pare că a ținut morțiș să vină la petrecerea de pe prima scenă.

Hazul lui e necazul. Te uiți și rîzi, ce poți face altceva? E ca într-o comedie cu Buster Keaton. Un tip stă drept, neclintit, în vreme ce în jur lumea se prăbușește la fiecare bobîrnac al lui.

Sinner și Alcaraz îl împing cu deferență afară din scenă în vreme ce el crede că glumele îl vor salva, că vor opri timpul.

Pericolul vine atunci din realizarea altitudinii la care te afli, din vertij, din frica de absolut. Nu pare că e cazul la Popovici.

La fotbal nu merge așa. La loviturile de departajare ale unui baraj de promovare un jucător a început să-și facă cruce în timp ce se îndrepta spre minge.

Inter e o echipă uriașă, dar a dat peste o echipă istorică. După ce a plecat țestoasa ninja Mbappé, PSG s-a transformat într-o țestoasă romană.

„Jocurile dopingului” sînt însă mult mai mult decît un show cu clovni. Ele sînt expresia sportivă a asaltului asupra lumii.

Nu e timp de prelungiri. Nu ne mai ține inima. Un meci a fost cîștigat, dar, ca în fotbal, important e cel care urmează.

Meciul României de acum e pe viața posibilă contra vieții visate.

Chivu a ales drumul lung și corect al unui antrenor fără pile, chiar dacă numele unui cîștigător de Liga Campionilor nu îl arunca la „și alții”.

Păi, nici Chuck Norris nu mai ce a fost. Îi dă cu terenu-n cap Bruce Lee, de dincolo de mormînt.

Poate că, deși handbalul românesc nu a înflorit cu Cristina Neagu, antrenorul celei mai mari performanțe naționale înțelege că e rău cu Neagu, dar mai rău fără Neagu.

Antrenori sadici?! Nuuu. Ei, educatorii noștri minunați, sînt doar gura care terorizează și mîna care învinețește.

Jucătorii României și selecționerul s-au plîns, după meciul pierdut cu Bosnia la București, că au avut un penalty după un henț în careu.

Fanii de galerie își asumă să renunțe la individualitatea lor și să se transforme într-un organism comun care își arogă drepturi nelimitate.

Pe vremuri, Becali folosea și el cuvinte care încrețeau tapetul camerelor în care le rostea.

Nu e de mirare că, din ce în ce mai mult, oricine își permite să spună și să facă orice îi trece prin cap.

Echipa care reprezintă acum România în Liga Europa poate străluci, dar nu poate fi Steaua.

Doi lideri mondiali cărora li se dă liber la tenis în ciuda substanțelor grele prinse în corpul lor.

Nu era degetul mijlociu, ci arătătorul către cer, adică s-a plîns, și a plîns mai apoi Artean, de ce îl înjură de părinți, care sînt decedați?

Manchester United e o multinațională, FCSB e un atelier de strungărit fotbal.

Dar nu e omul care a învins bariera sufletului.

Cine n-are tineri, să-i cumpere

Poate că o să realizăm, în sfîrșit, că schimbul cu Vestul nu mai constă în casetofoane video de la ei contra macrameuri de la noi.

Am căpătat deci o grupă ca un cadou de Crăciun și ne-am calificat.

Piața Victoriei, locul în care se strîng românii după înfrîngeri.

Cu niște proști luați prin surprindere de niște deștepți care au fost luați de proști de unii care s-au crezut deștepți

Dacă o primești, moare de emoție

Asta în condițiile în care FCSB e pe locul 103 în ierarhia coeficienților, bine sub – de exemplu – Sheriff Tirasopol, club condus de pe tancuri rusești.

Da, e și cu Dumnezeu. Asta e noutatea.

Dacă aceste rînduri sînt greșite, atunci să ne uităm după rezultate, să vedem faptele puse lîngă vorbe.

„L-am băgat și pe Gică Popescu la pușcărie și cu ce ne-am ales? Să ne respectăm campionii!

Asta va fi adevărata lor veșnicie.

Drept e și că FCSB s-a apărat strașnic

O vară de neuitat în care se plimbă încă Toto, il nostro amico, il povero e ricco Toto. De aceea ne amintim de el.

În sporturile de echipă, umanitatea se salvează singură, punînd mînă de la mînă. În handbal, la propriu.

Performanțele și drumurile lor au apărut în presă, dar le-ați văzut cu adevărat?

E greșit să credem că izbucnirile lui Hagi senior sînt numai despre soarta juniorului.

Pe mine mă sperie acest entuziasm.

Nu cred că a fost ceva „normal”.