Adrian Muresan

Însăși meseria de diplomat mi se pare a fi mărturia unui eșec: cînd un intelectual de calitate simte că nu va ajunge niciodată un bun medic, un bun inginer sau un bun profesor, atunci se face diplomat.

Fiecare analiză ori studiu de caz sînt realizate nuanţat, cu admirabil echilibru şi cu bunul-simţ al istoricului detaşat de crizele, excesele şi orgoliile, mai lesne politizate, ale literaţilor.

Theodoros este un construct de o rară complexitate narativă, care funcţionează deopotrivă ca o biografie romanţată, ca un copleşitor poem în proză, propunînd un foarte bine informat şi plastic excurs mentalitar în universul levantin, ori ca un excelent ro

Autoportretul personajului principal dezvăluie mai degrabă un antierou, un snob vanitos, cu excentricităţi old school, cu reflecţii uneori clişeistice, alteori ironice şi autoironice.

Complexul cu pricina, barierele şi captivitatea care decurg de aici alcătuiesc în percepţia bietei femei un veritabil dinozaur lingvistic.

Cred că nu e atît de important unde ne naştem..., mai ales în România, unde foarte puţini se pot lăuda cu faptul că ar fi la a treia generaţie de intelectuali.

Nu toate sfaturile date cu cele mai bune intenţii şi în perfectă cunoştinţă de cauză rodesc necondiţionat.

Fapt curios, asupra sa îngerii nu doar că se contrazic, uneori grosolan, dar caută să îi şi mistifice comportamentul.

Unele panseuri sapienţial-naratoriale ar putea în egală măsură izvorî din murmurul unui înger grijuliu sau din gura unui demon cinic.

În Băieţii n-au voie să plîngă, vulnerabilitatea este însuşi laitmotivul cărţii, grefată pe profilul romanţios al unui adolescent.

O căutare a purităţii persistă şi în miezul celor mai amare coşmaruri.

Astfel, destinul ideilor lui Steinhardt în postcomunism/postdouămiism ar putea face obiectul unui studiu incitant.

N-or fi fost părinţii ideali, se-nţelege, dar nici tinerii nu par mai breji.

Mai multe cărămizi, mai multă semnificaţie, mai multă răbdare: bătrîneşti, dar necesare observaţii, totuşi.

La urma urmei, ce ştiu eu despre oameni ca el? (...)

Univers al intrigilor şi al trădărilor generalizate, respirînd la tot pasul suspansul clandestinităţii

Acţiunea se desfăşoară în Cluj, dar sentimentul că nu acest detaliu geografic contează aici cu adevărat devine nu mai puţin pregnant.

Cu aceeaşi cadenţă este citită cartea lui Cosmin Ciotloş dedicată „Cenaclului de Luni” şi este valorizat contrastul benefic pe care se întemeiază judecăţile criticului bucureştean

Oricît am căuta să ne refuzăm compensaţiile îndoielnice ale lamentaţiilor, cititorul de critică literară a ajuns să ilustreze astăzi, într-un reflex edificator, mai degrabă condiţia lectorului de nişă, retras în laboratorul său