Pe De Alta Carte

Am pomenit de distopie fiindcă exact asta e romanul lui Radu Vancu, în esență, un Paradis pe dos, un infern dantesc ajustat cu evenimente recente.

Cred că nu e atît de important unde ne naştem..., mai ales în România, unde foarte puţini se pot lăuda cu faptul că ar fi la a treia generaţie de intelectuali.

Problema specifică fiecărui autor de proză scurtă este să facă în așa fel ca acțiunea să releve cît mai mult posibil din misterul existenței.

Gabriel Păun este activist de mediu laureat ONU cu distincția Champion of the Earth.

Sînt cîțiva dintre cei care au abordat, cu mai multă sau mai puțină fantezie, utopia/distopia ca proiecție imaginară a prozei lor.

Granițele dintre rolurile de gen, aparente și în fond elastice, sînt și ele acolo, împreună cu ceea ce, foarte greu observabil fiind, e totuși întotdeauna determinant și decisiv.

Nu degeaba perioada în care se petrec majoritar evenimentele din roman e numită „anul Orwell”.

Fapt curios, asupra sa îngerii nu doar că se contrazic, uneori grosolan, dar caută să îi şi mistifice comportamentul.

Unele panseuri sapienţial-naratoriale ar putea în egală măsură izvorî din murmurul unui înger grijuliu sau din gura unui demon cinic.

Soarele negru e, de departe, unul dintre cele mai bune romane ale anului 2024, de nu chiar cel mai bun.

Dacă admitem că „rememorarea copilăriei e mai mult decît copilăria”, atunci așezarea în cuvinte a aceleiași povești de viață devine mai mult decît simpla poveste.

Incertitudinea nu se referă numai la un moment de timp sau o coordonată spațială ulterioară, ci și la prezent.

În Băieţii n-au voie să plîngă, vulnerabilitatea este însuşi laitmotivul cărţii, grefată pe profilul romanţios al unui adolescent.

Frica vine și din relațiile cu ceilalți, cu istoria trecută sau recentă, situate toate sub iminența suferinței, a crizei, a morții, a diformităților fizice.

E momentul corespondențelor în avalanșă și al memorialelor faste, încărcate de sens.

Cu siguranță, geamănul Muzicilor și fazelor, atît de asemănător și totuși atît de diferit, este scris de către Ovidiu Verdeș la o altă vîrstă.

Noua generație de cercetători, în viziunea lui Thales, formulează enunțuri clare

Gheorghe Erizanu se autodefinește undeva în volum drept un optimist moderat.

Sigur, relaxarea asta despre care vorbește Andrei Zbîrnea în prefață ne face pe noi, cititorii, să intuim că aceasta presupune și încrîncenarea, și agitația de dinainte.

Astfel, destinul ideilor lui Steinhardt în postcomunism/postdouămiism ar putea face obiectul unui studiu incitant.

I se opune realitatea, non-valorile coexistînd cu valori, în aceiași indivizi, reușitele lor”.

Mai vechiul „lunetist” al lui Hondrari a revenit, iată, și-și vînează ager cititorii, la propriu și la figurat.

Direcţia poetică dominantă a Angelei Marinescu s-a axat întotdeauna pe o autoviolenţă de profunzime

Calea și Adevărul se găsesc în metoda științifică, ce controlează interacțiunile dintre teorie, observație, măsurătoare, experiment și simulare.

N-or fi fost părinţii ideali, se-nţelege, dar nici tinerii nu par mai breji.

Oare chiar e necesar să-ți putrezească și viața, și trupul în pușcărie?

Cred, de asemenea, că autorului un astfel de exercițiu nu i-ar fi fost peste mînă.

Mai multe cărămizi, mai multă semnificaţie, mai multă răbdare: bătrîneşti, dar necesare observaţii, totuşi.

O analitică credibilă a problematicii de cuplu nu e ușor de pus în poveste fără a cădea în patetic, în fals sau în ridicol, n-a fost cazul lui Mihai Radu

Aceste două instituții au deja un rol clar determinat în cultura română.

La urma urmei, ce ştiu eu despre oameni ca el? (...)

Univers al intrigilor şi al trădărilor generalizate, respirînd la tot pasul suspansul clandestinităţii

Cartea lui Bhattacharya îl prezintă pe John von Neumann cu o aură de supererou

Dintr-un complex de slabă receptare, probabil, sau din nevoia pură de revizuire, O moarte cum tu nu ai putea avea preia cu modificări minime aproape toate povestirile din 2018

Dintre acestea, cea mai cunoscută este Cum să nu greșești. Puterea gîndirii matematice.

Într-un articol anterior, menționam ciocanul lui Maslow, propunîndu-mi să tratez un subiect de literatură cu o limitare autoimpusă: mintea de matematician.

O corporatistă nu poate să termine o ficțiune începută din cauza sarcinilor de serviciu.

Cu asemenea biografie, e de înțeles că Anton Pann a făcut pînă acum obiectul mai multor romanțări. Prima și ultima, documentate, e drept.

Îndrăznesc să afirm de la bun început că cea mai radicală schimbare s-ar traduce prin ficționalizarea treptată a realității

Acţiunea se desfăşoară în Cluj, dar sentimentul că nu acest detaliu geografic contează aici cu adevărat devine nu mai puţin pregnant.

De exemplu, în chiar primul capitol, intitulat „Un lucru este fie adevărat, fie nu”, aflăm despre post-adevăr, o atitudine dăunătoare și fundamental împotriva obiectivității care stă la baza științei de orice fel.

Stela e un fel de one woman show, unde materia epică se aglutinează în jurul unui personaj feminin (sînt și altele, dar eroina e centrul din care celelalte radiază contrastant), construit special la limita mediocrității.